Reportaj cu lacrimi şi admiraţie (II)

Trebuie să explic două cuvinte din titlu.

Nu poţi să nu fi înduioşat, până la a-ţi simţi ochii umezi, că institutul greco-catolic Casa ”Sf. Iosif” al Congregaţiei Inimii Neprihănite există acolo unde e şi că rezistă.

Am tentaţia unei similitudini (păstrând, desigur, proporţiile) între această minune de pe un deal al Odorheiului Secuiesc şi Mănăstirea ortodoxă de la Dobric, cu hramul Sfinţii Constantin şi Elena (judeţul Bistriţa-Năsăud). Ca apartanenţă la un cult creştin, cele două diferă. Dar se aseamănă prin câteva aspecte importante.

Şi Casa ”Sf. Iosif” şi Mănăstirea de la Dobric au trecut prin încercări grele pentru a-şi afirma şi a-şi apăra identitatea. Institutul greco-catolic de la Odorheiul Secuiesc e de mai bine de 10 ani într-o continuă hărţuire din partea administraţiei precumpănitor maghiare a judeţului Harghita (două componente ale acestui asalt: etnic şi confesional). Mănăstirea de la Dobric a avut de suferit opresiuni josnice din partea populaţiei penticostale de acolo (se pare că atmosfera e mai potolită acum).

Deopotrivă, constat o asemănare admirabilă între maica stareţă Veronica, de la Dobric, şi sora Emilia Trif, conducătoarea Casei. Amândouă sunt nişte luptătoare. Eram tentat să scriu ”luptătoare îndârjite”. E mai potrivit, cred astfel: luptătoare perseverente, lucide, iscusite, neînfricate în faţa caninilor unor forţe ostile.

Ce am înţeles, privitor la Casa ”Sf. Iosif”: Ea are o activitate apostolică, prin faptul că familia călugărească de aici ”participă la vitalitatea Trupului mistic al lui Cristos” prin două imperative asumate: rugăciune şi apostolat. De ce e considerată ”casă pentru copii în dificultate”? E vorba de copii (de la 3 la 18 ani) proveniţi din familii destrămate sau copleşite de sărăcie. De pretutindeni, din arealul românesc. De aceea am întâlnit tinere vlăstare, indiferent de etnie şi religie, provenite din Dobrogea, Moldova, Maramureş ori Banat.

Pentru cei (încă) nedumeriţi, reproduc un segment din pliantul oferit nouă, oaspeţilor, de către surorile amfitrioane:

”O structură modernă cu standarde europene de viaţă şi ocrotire a copiilor Casa şi serviciile promovate şi acordate de Congregaţie corespund atât cerinţelor din legislaţia română cât şi celor din legislaţia internaţională la care România a aderat, din domeniul protecţiei copilului şi al familiei. Este o structură modernă destinată copiilor în dificultate, indiferent de etnie şi religie şi copiilor de pe întreg teritoriul ţării.”

Am vizitat etaje, saloane. Îţi taie respiraţia curăţenia (întreţinută de copii!) şi confortul din camere, comportamentul civilizat, cumpătat, fie că e vorba de o fetiţă de 7 ani sau un băiat de 14, am intrat în sala de pictură, de muzică, internet, de meditaţie, am participat, în Capelă, la o Adoraţie în cinstea Sfintei Fecioare Maria, am intrat într-o toaletă, am străbătut coridoare: totul e impresionant de neaşteptat; se văd, se simt ordinea, armonia, naturaleţea, bunacuviinţă, căldura sufletească.

Am stat de vorbă cu Sora Emilia Trif, cu fetiţele Maria (din Ieud) şi Mădălina (din Bacău), cu sora Rita Petruţ, profesoară de limba şi literatura română (născută în Dobrogea) şi aproape că îţi vine să exclami (cum i s-a întâmplat Ritei, când a venit aici): ”Aici îmi e locul!” Noi, laici, exclamăm mai degrabă interogativ: Doamne e chiar adevărat?

Cum acest ”dar ceresc” – Casa ”Sf. Iosif” de la Odorheiu Secuiesc – trăieşte nu numai din dragoste frăţească, ci şi din donaţii, nu cred că ar fi nepotrivit să-mi închei demersul de acum cu precizarea unor detalii ale adresei: Casa ”Sf. Iosif”, Odorheiu Secuiesc, Str. Stejarului fn, cod 535600, jud Harghita, tel./fax: 0266/218205.