Restaurarea Bisericii Evanghelice şi reabilitarea termică a 51 blocuri, cu finanţare europeană. 15 milioane euro, în „buzunarul” Bistriţei

Opt proiecte depuse de Primăria municipiului Bistriţa la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, pentru accesarea de fonduri europene, au trecut de prima etapă a evaluării. Este vorba despre şapte proiecte care vizează îmbunătăţirea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe şi de restaurarea Bisericii Evanghelice în vederea introducerii sale în circuitul turistic internaţional.

         „În urma discuţiei cu directorul general al ADR Nord-Vest, vom trece la licitarea execuţiei acestor proiecte. În felul acesta, vom avea, practic, pregătită lucrarea şi în momentul semnării contractului de finanţare vom putea doar să predăm amplasamentul, o chesiune de două săptămâni, faţă de câteva luni de zile, 6-7 luni, câte ne erau necesare pentru proceduri după contractarea finanţării.

Sunt 51 de blocuri de locuinţe care vor fi reabilitate, mai avem încă 23 de blocuri în pregătire pentru o fază următoare de depunere de proiecte”, a declarat primarul Ovidiu Creţu, în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit acestuia, de prima fază de evaluare a „trecut” şi proiectul privind restaurarea Bisericii Evanghelice în vederea introducerii în circuitul turistic. „Cu acest proiect, biserica va fi complet finalizată, exterior-interior, inclusiv mobilierul restaurat.  Valoarea acestor proiecte este de circa 15 milioane euro, care să spunem că sunt bani la noi în buzunar. Probabilitatea este, să nu spun 100%, dar foarte mare ca să atragem aceşti bani în anul 2017”, a menţionat primarul Bistriţei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]