Reuniune regională ALDE la Bistrița. De la București este prezent secretarul general Daniel Chițoiu

Sala de ședințe a Palatului Adminstrativ este gazda unei reuniuni regionale a filialelor ALDE din Regiunea de Nord-Vest. La Bistrița au fost invitați liderii de organizații și aleși locali ALDE din județele Cluj, Maramureș și Sălaj. Bucureștiul este reprezentat de secretarul general Daniel Chițoiu, dar mai este prezentă și Stela Cătăniciu, deputat ALDE de Cluj dar și Ionel Petre, vicepreședinte al Agenției Naționale de Arii Protejate.

Potrivit lui Daniel Chițoiu, prezența sa în Bistrița este una cu un dublu scop: unul care face referire la o prezentare sintetică a investițiilor necesare în cele patru județe, asta în vederea ”prinderii” lor în proiectul de buget pe 2018, dar și o analiză a stadiului de organizare a ALDE la nivelul acestei Regiuni de Nord-Vest, această abordate fiind absolut obligatorie, dat fiind faptul că 2019 este un an electoral important.

Daniel Chițoiu: ” Intenția noastră declarată este să facem o evaluare a filialei ALDE Bistrița-Năsăud dar și a celorlalte organizații din Nord-Vest. Concret, personal sunt interesat de proiectele care există pentru aceste județe, astfel încât noi, în cadrul coaliției aflată la guvernare,  să le putem prioritiza în cadrul bugetului pe 2018. Sigur că nu putem lăsa munca organizatorică pe locul doi, așa că vom analiza care este stadiul de organizare a fiecărei filiale”, a spus secretarul general al ALDE.

ALDE începe pregătirea pentru anul electoral 2019

Asta o spune și Daniel Chițoiu, mai ales că primele alegeri sunt cele europarlamentare, aici prezența la vot fiuind absolut condiționată de activul de partid: ” Da sunt la Bistrița și pentru a face analize politice și organizaționale, pentru că până la jumătatea anului viitor, toate organizațiile județene trebuie să fie cu efectivul complet în vederea unei abordări în forță a lui 2019, un an electoral extrem de important pentru direcția votului din 2020”, a explicat Chițoiu.

Secretarul general al ALDE a confirmat faptul că Bucureștiul este interesat de capacitatea organizatorică a fiecărei organizații, de puterea politică a acestuia de numărul și calitatea membrilor. Cu toate acestea, Daniel Chițoiu nu făcut niciun fel de precizare cu privire la direcția care o va avea ALDE în 2019, deși uzanțele europene prevăd liste separate pentru Parlamentul European.  

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5