„Revista Română”, o nouă şi superbă ediţie

Aurel PODARU

Ediţia de vară, anul curgătoriu, vorba vechilor cronicari. Nr. 2 (96)/ 2019, ca s-o aducem la zi. Directorul revistei (fondată în 1861 de A.I. Odobescu) este distinsa Doamnă Areta Moşu, vicepreşedinte al Asociaţiunii ASTRA şi preşedintele Despărţământului „Mihail Kogălniceanu” Iaşi, funcţie pe care o deţine, dacă bine mai ţin eu minte, din vremuri (aproape) imemoriale! În fruntea revistei se mai află Iulian Pruteanu-Isăcescu, redactor şef, şi Mircea-Cristian Ghenghea, secretar de redacţie.
Din sumarul acestui număr, telegrafic: La rubrica „Eminescu – 130”, sunt reproduse trei poeme ale poetului: „Criticilor mei”, „Kamadeva” şi „Povestea codrului”. Cred că aţi înţeles cu ce ocazie şi putem trece mai departe. Eseul lui Dinu Poştarencu („Funcţionarea limbii române în sistemul administrativ al Basarabiei”) a ajuns la episodul X şi, probabil, va continua. Ion Onuc Nemeş scrie despre băimăreanul „Dr. Teodor Ardelean şi Biblioteca de idei”, iar Daniel Lăcătuş despre „Traian Dorz şi Harald Siegmund, hăituiţi de Securitate la Călan”. „Filiala «Ştefan cel Mare» Iaşi a Muzeului Militar Naţional «Regele Ferdinand I» - o nouă pagină de istorie deschisă în oraşul celor trei Uniri” se intitulează articolul lui Dan Prisăcaru, după care, pe repede-înainte, urmează Eugen Vâjiac cu prima parte a eseului „Sub cerul Bucovinei…” Un interesant dialog între doi Iuliani: Iulian Filip, poetul din Chişinău, şi Iulian Pruteanu-Isăcescu, redactorul şef al „RR”, pe care l-am prezentat deja, primul Iulian fiind prezent şi cu un consistent grupaj de poeme proprii: o onorantă carte de vizită. Urmează bistriţenul Virgil Raţiu (trecut de curând, cu arme şi bagaje, în fieful clujenilor), cu exemplara sa nuvelă „adolescent” (adolescent era şi el – că nu mă pot abţine – când a debutat cu poezie, rimată şi ritmată, căci, pe vremea aceea, puţini erau adepţii versului alb!) Despre Concursul internaţional de artă plastică „N. N. Tonizza”, ediţia a XIII-a, Iaşi, 2019 scrie Mihai Zaiţ, lăsând în seama lui Mihai Toma „Simpozionul «Ştefan Procopiu» - un eveniment de tradiţie”, în timp ce Vadim Bacinschi (Odesa, Ucraina) îi informează pe românii de dincolo şi dincoace de Prut că Olimpiada şcolară naţională la limba română s-a desfăşurat fără românii din Regiunea Odesa. Lipsă de bun simţ, dar ce le poţi face? Diana Vrabie (Bălţi, Republica Moldova) scrie despre Simpozionul internaţional „Basarabia, dimensiunea morală a istoriei”, „…eveniment ştiinţific şi cultural de excepţie, dedicat Marii Uniri din 1918, antrenând cercetători şi oameni de cultură de pe ambele maluri ale Prutului”. Evenimentul a avut loc în perioada 26-29 martie 2019.
„Cu bucurii, prin Basarabia” se intitulează reportajul lui Cornel Cotuţiu, care povesteşte, în stilul său inconfundabil, ceea ce a văzut el pe unde a umblat.
- Dar pi undi nu bântuie bezmeticul aista, bre?
El, Cotuziu, cum îl alintă prietenii (care prieteni?), semnează (băţos!) şi o cronică literară la antologia de publicistică a lui Gheorghe Pârja, „Ochii Basarabiei” (Baia Mare, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”, 2018), admirabilul poet din Deseşti, Maramureş, jurnalist de elită, om de cultură, cu vocaţia prieteniei.
La această ultimă rubrică, „Raftul cu cărţi”, mai glosează: Luminiţa Cornea, pe marginea romanului „Limbile vântului” de Adrian Lesenciuc (Editura Cartea Românească, 2018), Emanuela Ilie, la cartea „Eminescu şi ispitele eminescologiei”, „o voluminoasă sinteză de critică a criticii”, apărută la Editura Junimea, 2019, şi Vasile Filip (ca să epuizăm şi noi sumarul acestui număr: consistent, divers şi echilibrat) despre volumul de poezie „Doar urme” de Vasile Chercheriţă (Editura Timpul, 2018).
Despre ţinuta grafică şi tipografică a „Revistei Române”, doar atât: Simplitate, Eleganţă şi Rafinament. Marca Areta Moşu.
Ar mai fi ceva de adăugat?

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]