Revista VIAȚA ROMÂNEASCĂ nr. 4/2019 – Poem pentru un singur cititor

Virgil RAȚIU

Paginile se deschid cu poemul lui Ion Mureșan, intitulat ca mai sus. Poemul este compus din două păți: partea I – deconspirarea; partea a II-a – întăinuirea obscură. Versurile tratează denominalitatea și transhumanța identitară cu scopul de a fi păstrată pentru sine o proprietate ciudată, tainică, sub formă de pat, să zicem, unde nu există mișcare, ci doar mecanica stării în același loc, splendoare de spațiu care să poată fi folosit în cât mai multe moduri atemporale, divine chiar, și dat în chirie gratuit aleator unor viețuitori, după primul mof al zilei care tot vine ca un anunț: „Mi-am construit casa în jurul patului. /.../ Ani la rând în ziarele din întreaga lume am lansat cu perseverență și multă dibăcie un zvon: cei care se reproduc în patul meu au parte de binecuvântarea divinității și de raza unei stele cât se poate de norocoase. Așa se face că acum vin mulțimi de bărbați și femei de la mari depărtări și îmi bat la ferestre.../ / „Reproduceți-vă în pace!”/.../ Apoi alte bătăi în ferestrele mele înalte, alte rugăminți, alte daruri, alte pulpe și coapse și sexe roze și verzi și albastre.// Dar, ca orice poem, și poemul acesta are nevoie de un singur cititor. Așa că, cititorule, îți știu deja numele, m-am mutat în el și tocmai am terminat de citit poemul acesta”. Toate par ca o aluzie la creșterea libidoului european...
Despre „scriitorul de ocazie” scrie Nicolae Prelipceanu. Poate că o fi trebuincios și acest scriitor la ceva, de vreme ce tocmai face subiectul unui editorial. Poate tocmai de aceea unele (multe, de fapt) posturi de televiziune ridică ditirambi noii tendințe a cumpărătorilor de haine, aceea de a folosi îmbrăcăminte și încălțăminte purtate, luate de la „second hand”. Pare că practica asta e un fel de „epigonism”, o râvnă după imitații, cum plagiatul, astăzi, iată, nu mai e o chestie de „problemă”. Există și „literatură second hand”, iar aticariatele au cam dispărut pentru că au apărut scriitori de ocazie, în virtutea unei mentalități învechite, pe care azi nu mai dă nimeni nimic (pe faima de a fi!), apar scriitori de închiriat care oferă marfă pe săturate, iar televiziunile, buluc peste ei: „Dar doamnelor crainice, domnilor trompetiști fără instrumentul propriuzis – notează cronicarul N.P. – respectabilitatea aia s-a topit, nimeni nu mai dă doi bani pe scriitor, așa că de ce vă mai zbateți să vă numărați alături de niște ăia? Ba, unii domni, după trasee vag politice, sau măcar de analiști, insistă să fie autori de versuri sau romane, care le apar, ba sunt și lăudate, tocmai pentru că tăticii sau mămicile lor, ai/ale cărților respective, sunt cunoscuți/cunoscute de dincolo, dintr-un domeniu mai producător de celebritate și, într-un fel, cât o mai fi, de respectabilitate. În fond, își dau și ei la refăcut, într-o făbricuță nevăzută, „căputele” puțin sau foarte mult uzate, pentru a le înfățișa lumii cu o nouă – vai! – strălucire”. Dar ce expresii cu schepsis, „second hand” sau „de ocazie”, „scriitor de ocazie”!...
Dialogul Viața Românească îl are invitat pe Alexandru Călinescu care se destăinuie despre umbra răcoroasă și benefică a Franței – acum, din păcate, prea puțină –, mărturisiri notate de Cristian Pătrășconiu. Ovidiu Ivancu afirmă în Exercițiile sale că este posibil ca literatura să fi dobândit, în epoca noastră, definită de excesul de informație, o funcție nouă, o utilitate pe care n-o putea avea în trecut: „Asaltată de ritmurile nebunești ale contemporaneității, conștiința umană atinge, din ce în ce mai des, punctul în care nu mai poate procesa mecanismele complicarte ale realității. Consecința e o angoasă cvasipermanentă, o agitație maniacală, o îndârjire maniheică. Fenomenul e vizibil mai ales în Estul Europei sau în lumea orientală...” În alte pagini, citim despre fețele neîntinate ori deplin fixate în cuvânt pe care le poate arăta nuvela „Proștii” de Liviu Rebreanu, pe care glosează Marian Victor Buciu. În alte pagini Poetul Nichita Stănescu este readus în actualitate prin analizele semnate de Marcel Lucaciu și Traian D. Lazăr.
Semnează cronici literare și recenzii: Mircea V. Ciobanu (despre cărțile de poezie tipărite în ultimii ani de Silvia Caloianu); Gheorghe Grigurcu (la antologia „La Steaua Păstorului. Omnia Lirica” de Barbu Cioculescu – Ed. Bibliotheca, București, 2018); Stancu Ilin (despre studiul „Tragicul la Caragiale” de N. Drăghici – Ed. Hoffman, București, 2018); Irina Petraș (despre excelentul roman „Lumea care n-a fost. O odisee în scrisori și documente moldovenești din prima parte a sec. al XVII-lea” – Ed. Polirom, București, 2018); Tudorel Urian „descrie” povestea de dragoste desprinsă parcă dintr-un scenariu hollywoodian al unui film de Oscar din volumul „Zilele lui MM” de Sebastian Lăzăroiu – (Ed. Polirom, Iași, 2019); Rodica Grigore (se referă la romanul „Palatul Viselor” de Ismail Kadare – traducere de Marius Dobrescu (Ed. Humanitas Fiction, 2019).
Cronica plastică de Florin Toma îl aduce în prim plan pe artistul Mihail Trifan. Cronica filmului ne provoacă „să vedem” ecranizarea „O afacere de familie” a regizorului nipon Hirokazu Kore-Eda.

USR-PLUS

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]