Cum stăm cu inima…

Risc evaluat

După principiul este mai bine să previi decât să tratezi, Societatea Română de Cardiologie a lansat un program prin care medicii de familie vor putea evalua starea de sănătate a pacienţilor şi riscul de a face o boală cardiovasculară fatală în următorii zece ani. Alături de medicii de familie, cei care vor putea utiliza programul sunt medicii specialişti cardiologi, diabetologi, neurologi şi nefrologi, care vin în contact cu un pacient care, pe viitor, ar putea dezvolta o boală cardiovasculară. Cadrele medicale vor folosi diagrama de calcul a riscului cardiovascular, prin care vor putea determina perioada de timp în care pacientul ar putea dezvolta o astfel de afecţiune. De asemenea, medicii vor primi o versiune în limba română a ghidului european de prevenţie a bolilor cardiovasculare. Programul este aplicat în toate ţările Uniunii Europene. Afecţiunile cardiovasculare reprezintă principala cauză de deces în România. La fiecare 10 minute, un român moare din cauza lor.

Diagrama de risc cardiovascular a pacientului va evalua riscul cardiovascular ceea ce este un lucru extrem de important în domeniul prevenţiei. Măsurile de prevenţie recomandate pacienţilor cu risc înalt au în vedere schimbarea stilului de viaţă, renunţarea la fumat, reducerea nivelului colesterolului, un program care să includă exerciţii fizice, consumul a cel puţin 4-5 mese de fructe şi legume pe zi, precum şi tratament adecvat pentru pacienţii cu hipertensiune arterială şi diabet zaharat.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5