Robert Sighiartău (PNL): PSD-ALDE se pregătesc să îl scape pe Dragnea de puşcărie

Liderul PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Robert Sighiartău, reclamă prevederile proiectelor de ordonanţe care vizează modificarea Codului Penal şi graţierea unor pedepse, susţinând că au rolul de "a albi dosarele penale ale unor politicieni", principalul beneficiar fiind Liviu Dragnea.  

"PSD- ALDE se pregătește să îl scape pe Dragnea de pușcărie și să îi netezească drumul spre Palatul Victoria. Motivele și argumentele invocate de Ministrul Justiției şi de premierul Grindeanu sunt false. Din modul în care a fost redactat proiectul, argumentele invocate și lipsa de transparență, rezultă ca scopul acestei Ordonanțe de Urgență de grațiere este de a albi dosarele penale ale unor politicieni și al marelui boier Liviu Dragnea", precizează deputatul Sighiartău, într-o postare pe facebook.

Preşedintele PNL BN menţionează că grațierea propusă nu privește doar persoanele condamnate la închisoare cu executare, dar și persoanele condamnate cu suspendare, "care în mod evident NU aglomerează penitenciarele".

"Astfel, ca număr de beneficiari ai măsurilor în forma propusă este mai mare cel al persoanelor care NU se află în detenție, decât al celor care se află în acest moment în penitenciare. De asemenea, sunt supuse grațierii parțiale (1/2 din pedeapsă) infracțiuni de o gravitate extremă: viol, pedofilie, crimă, tâlhărie. În ce țară trăim?", se întreabă deputatul liberal.

Comentarii

18/01/17 19:14
cocopo

In ce tara traim? In tara in care unul ca tine, baiete,iesit de nicaieri, se cocoteaza fara niciun merit personal ca presedinte al unui asemenea partid

19/01/17 10:08
Cititor de Bistrita

Nu doar pe Dragnea, ci pe toti cei care au avut si au fost condamnati, ori umeaza sa fie, pe criterii pur politice, pentru niste fapte ce starnesc tot rasul... si pentru multi ca Dvs... tot "plansul" !
Trebuie sa se termine odata cu aceasta lupta murdara, cu dosare facute la comanda indiferent ca sunt pentru cei din dreapta ori ptr cei din stanga si acest lucru, nu se poate realiza decat numai cu o amnistie si o gratiere ( generala, adica pentru toata lumea ) pentru faptele de "ra.hat"... cu atat mai mult, ca sunt pline puscariile din Romania, de efectiv, nu mai incap si stau in celule claie unul peste celalalt... Demult trebuia facut acest lucru. De ce credeti Dvs ca pana si Ceausescu facea acest lucru ?
Asadar , stimate domn, este imperios necesara aceasta "lege" mult asteptata si mult discutata chiar si de guvernul "tehnocrat" ( pus de PNL )... dar se pare ca dumitale stimate domn, prea-ti place sa "dai cu piatra "... si prea-ti place "politica murdara" a acestei lumi ... mai mult decat cea a " lumii Lui Dumnezeu ", unde iertarea, pacea, linistea si binecuvantarea trebuie sa fie salasluite in trupul, mintea, gandul si sufletul nostru , al tuturor , in tolerantza si buna intelegere dintre noi toti !
Asadar stimate , veziti dumneata de "politica" scrisa in Sfanta Biblie si lasa dumneata aceste pareri in seama "lumii murdare "... si nu te mai amesteca in chestiuni care nici nu te pricepi si nici nu se potrivesc " familiei voastre " !

19/01/17 12:41
Vizitator

Ministrul justitiei Florin Iordache, este un neprofesionist in domeniu. El a absolvit Facultatea de Mecanică la Universitatea Craiova, in 1985, dupa care şi-a început activitatea profesională la Fabrica de Mobilă Caracal unde a lucrat până în 1989 ca inginer. Din 1996 şi până în 2000, el a fost viceprimar la Caracal.
Abia în 2002 a terminat cursurile Facultăţii de Drept de la Universitatea din Craiova. Din 2004, a urmat cursuri postuniversitare şi un master la Institutul Naţional de Administraţie. El a urmat şi cursuri de master la Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti şi cursuri postuniversitare la Colegiul Naţional de Apărare. Florin Iordache a devenit, în 2007, doctor în „Relaţii economice internaţionale”, iar în 2008 a urmat noi cursuri postuniversitare la Institutul Diplomatic Român.
Iordache este cunoscut pentru implicarea în operațiunea numită de presă „Marțea Neagră“, prin care deputații au modificat mai multe acte normative în favoarea politicienilor cu probleme penale. Pe 10 decembrie 2013, deputații au avut pe ordinea de zi patru pro­iecte de lege controversate – legea amnistiei și grațierii, modifica­rea Codului Penal, legea minelor și legea lobby-ului. De altfel, Iordache este inițiatorul mai multor proiecte de legi de modificare a legislației în domeniul penal și al incompatibilităților.
Pe de alta parte, seful PSD Dragnea este unic prin faptul ca are probleme in justitie, fiind condamnat la doi ani de inchisoare cu suspendare in dosarul Referendumul 2012. Evident, Dragnea sustine ca e nevinovat, fiindca a indemnat oamenii din Teleorman la vot, uitand sa spuna ca i-a indemnat atat de mult incat a „insufletit” si mortii sa mearga sa voteze la referendum in 2012. Acelasi Dragnea este initiatorul "Ordonantei traseistilor" prin care inaintea alegerilor prezidentiale din 2014 a favorizat timp de 45 de zile trecerea alesilor locali de la un partid la altul fara sa-si piarda mandatul. Si tot Dragnea a fost sustinatorul inversunat al alegerii primarilor dintr-un singur tur de scrutin.

19/01/17 18:16
alegator

Domnule deputat,
Dumneavostră cu ce soluții concrete veniți...la problema supra aglomerării penetenciarelor și unei reforme a justiției, care să fie dreptă iar zeița aceea, cu balanța să fie mereu cu eșarfa pe ochi?!
1. Sistemul penetenciar este ca un autobuz aglomerat în care sunt băgați cu forța mereu..alți călători...?!
2. Pentru că sistemul susținut de dumneavoastră ”înghesuie mereu călători...” dumneavoastră vreți să ne pedepsiți tot pe noi, ca pentru acest disconfort să plătim tot noi amenzile la CEDO în loc să alocați bani la învățământ, sănătate, apărare, pensii, locuri de muncă...,sisteme de detentie civilizate etc.
3. Vorbiți ca principal berneficiar de Dragnea ca ”penal de serviciu..” dar nu suflați nici o vorbă despre mentorul dumneavoastra Ioan Oltean și lista ar putea continua fiind cu mult mai consistentă ca celor din PSD iar noi știm asta...!
4. Nu vorbiți de sistemul de justiție asupra căruia planează ”seriose suspiciuni rezonabile” precum ca nu ar fi imparțial fiind și foarte multe cazuri demonstrate.
5. Vă mai reamintesc că democrația înseamnă voința majorității, iar dacă veți încerca să nesocotiți votul nostru, mutând dezbaterea politică din parlament, veți constata că de această dată ne vom apăra votul nostru...și ar fi bine să nu uitați asta!
6. Soluții concrete la problemele presante ale țării nu povești de babă cârcotașă ca și predecesorul dumneavoastră!

20/01/17 10:29
Cititor

Doara "astia " permanent sunt, au fost si vor fi un fel de "Gica Contra" ... , atunci cand societatea lu "face " cum le "canta lor vioara " sau "trompetele" de la Fanfara din Biserica !

26/01/17 09:35
Cititor

Io zic sa de aun Decret in care sa precizeze faptul ca SE ADMITE GRATEIREA SI AMINITIA, mai putin PENTRU CEI CU MUSTAZTA SI PAR CARUNT ... ! Sau sa precizeze ca se admite, dar mai putin pentru cei din PNL, PD, PSD,ALDE... si alte partide din care fac parte toti cei cu "bube-n cap"... ! Ce ziceti ?

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5