Robert Sighiartău (secretar general al PNL): Votez Da la referendum! Sunt pro UE, pro NATO, pro FAMILIE!

Deputatul bistriţean Robert Sighiartău, secretar general al Partidului Naţional Liberal, şi-a exprimat poziţia faţă de referendumul pentru revizuirea Constituţiei din 6-7 octombrie.

         Într-un mesaj pe pagina sa de facebook, acesta anunţă că va vota DA la referendum şi că este „euro-atlantist, pro UE, pro NATO şi pro Familie”.

De altfel, acesta are şi două iniţiative legislative care vizează susţinerea familiei, „inima societăţii noastre”, acesta menţionând că trebuie create condiții optime pentru o Românie puternică și prosperă, pentru o dezvoltare armonioasă și sănătoasă a tinerelor generații.

Cele două iniţiative legislative vizează alocaţia copiilor. Deputatul liberal propune majorarea acestor sume, la 300 lei, pentru cei cu vârsta până în 2 ani, şi 150 lei, pentru cei între 2 şi 19 ani. Mai mult, parlamentarul PNL a depus un nou proiect prin care alocațiile pentru copii vor fi indexate anual cu indicele de inflație.

„Trebuie să ne asigurăm că valoarea alocației pentru copii nu se diminuează prin inflație și creșteri de prețuri. 
Creșterea continuă a prețurilor diminuează venitul net. Putem spune că un copil primește mai puțini bani decât în 2015, iar acest lucru trebuie schimbat.

Prin indexarea alocațiilor cu rata inflației ne vom asigura că valoarea acesteia se va ajusta cu indicele anual de inflație pentru a menține suma la aceeași valoare de piață”, argumentează acesta. 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]