Rodica Fercana,”cu dor, de dorul tău drag”!

Doamna prof. Rodica Doina Moldovan, alias poeta Rodica Fercana, „telceancă din neamul fercanilor şi al cirenilor”, cum îi place să se definească, este o apariţie aparte pe scena literară a judeţului nostru şi dincolo de el, până chiar în îndepărtata Japonie. Mi-a oferit câteva dintre poeziile sale din ciclurile „Veterani de război, Tânguirea muntelui, Nestematele coroanei, Eterna lumină eminesciană, Părul tău urzit de soare, Ţi-aş desena gândurile”, acestea-ţi dau un fior de prospeţime al cuvântului, aici emoţia poetică este un sentiment sui-generis, o emoţie nepractică, poezia sa spune ceva asupra lumii fără preocuparea de a instrui sau educa, dânsa comunică nevoia fundamentală a sufletului său de a prinde ceva din sensul vieţii, poezia sa îşi are universul ei, constituind o lume aparte, cu rânduiala ei proprie.
Poeziile sunt inegale ca valoare stilistică şi emoţie estetică, unele au ciudate poticniri asupra versului alb, însă altele sunt remarcabile în sinceritatea, originalitatea şi mesajul artistic bine articulat.
„Părul tău
Urzit cu soare
Se desface-n plete
Iar dorul meu
Călător pe aripile
Unui gând...
Te-a căutat
Prin neguri de vremi
Şi prin norul de ploaie
Agăţat de ceruri.”
Sau,
„Dacă s-ar putea
Ţi-aş desena gândurile
Şi le-aş pune
Petale de margarete
Într-o vază de rubin,
În tabloul unui anonim....
Cu dor, de dorul tău drag.”
Până la urmă sunt versuri care aduc emoţia sentimentului, au un anumit farmec al limbajului şi o destul de bună armonie a cuvintelor, au şi imagini neobişnuit e îndrăzneţe, uneori cu stil abrupt şi naiv, însă poeziile acestea vin cu marea nelinişte a poetei şi ne duc uneori spre chemarea spre taină, cu o construcţie estetică aparte. Doamna Fercana caută dorul şi parcă-l găseşte cumva.