România * Ministerul Afacerilor Externe

Ministerul Afacerilor Externe a demarat o campanie de informare a românilor din străinătate referitoare la scrutinul pentru alegerea Preşedintelui României din data de 22 noiembrie 2009. O astfel de campanie de informare a fost derulată şi pentru alegerile parlamentare din noiembrie 2008, respectiv alegerile europarlamentare din iunie 2009. Prin acest demers dorim să informăm asupra condiţiilor de vot şi asupra modului în care va fi organizată votarea (secţiile de votare din străinătate, documentele de care au nevoie românii din străinătate pentru a vota, diverse atenţionări etc.). În acest sens, am dat publicităţii „Ghidul alegătorului român din străinătate” (link: http://www.mae.ro/pdf/AP2009/Ghid_alegător.pdf).

Având în vedere numărul important al românilor aflaţi peste hotare care provin din zona dumneavoastră de acoperire, precum şi rolul important pe care îl are instituţia dumneavoastră în informarea cetăţenilor români, vă adresez rugămintea să ne sprijiniţi, în cazul în care consideraţi oportun, pentru ca acest demers de interes public să îşi atingă obiectivele.

În cazul în care consideraţi oportun, sprijinul dumneavoastră s-ar putea concretiza prin:

* Publicarea pe pagina web a publicaţiei pe care o reprezentaţi – de preferat într-o secţiune specială dedicată alegerilor, în măsura în care aceasta există – a unui link către secţiunea dedicată alegerilor prezidenţiale de pe pagina web a MAE (http://www.mae.ro/index.php?unde=doc&id-40633). Recomandăm această procedură pentru ca cititorii dumneavoastră să aibă permanent acces la ultima variantă, actualizată a informaţiilor;

* Difuzarea de materiale informative pe acest subiect în articolele pe care le publicaţi, care să preia informaţiile pe acest subiect.

În cazul în care aveţi alte sugestii de promovare a acestor informaţii, vă rugăm să nu ezitaţi să ni le comunicaţi.

Dacă în luarea unei decizii privind solicitarea făcută aveţi nevoie de informaţii noi, vă stau la dispoziţie. Îmi exprim convingerea că o colaborare pe acest subiect va fi în interesul românilor din străinătate şi în interesul general.

Cu mulţumiri,

Oana Marinescu,

Director general

Direcţia Generală Diplomaţie Publică

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5