Romanul despre Capătul lumii

Leon Iosif Grapini, originar din comuna Şanţ, ofiţer de carieră cu activitate culturală la publicaţiile „Scutul patriei” şi „Orizontul militar”, este autorul mai multor volume, amintind aici cele de poezie - „Livada cu poeme”, „Aripi de întuneric”, „Gândurile trupuri”, dar şi de proză scurtă – „Cetatea cu nebuni” sau romane – „Memorialul cetăţii”.
Romanul „Capătul lumii” a apărut, pentru prima dată, la Editura casa Cărţii de Ştiinţă în 2004, fiind reeditat de curând la Editura Dacia XXI. În carte, Grapini pune în mişcare monologul interior şi discursul, gradaţia şi descifrarea halucinantă, ritmul alert şi vorba domoală a unei lumi deosebite, cea din capătul lumii, după cum el însuşi afirmă, adică din comuna Şanţ, judeţul Bistriţa-Năsăud. O scriere care răzbate dincolo de esenţa imediată a lucrurilor, trăsătura epică ducându-ne într-o lume aparte, în care cititorul este atras precum într-o capcană a sentimentelor. Avem de-a face cu destine, imperii, spaţii fabuloase care, împreună, întregesc portretul identităţii noastre. Moartea şi viaţa îşi dau mâna întru aşteptarea esenţelor veşniciei. Timpul încremeneşte, spaţiile se lărgesc, iar cronicarul, parodic, ironic, satiric sau poematic, reuşeşte să-şi creeze o autobiografie.
Romanul este o adevărată frescă a tradiţiilor de pe Valea Someşului Mare, prin construcţia amplă, dând spaţiu tipografic fiecărei întâmplări petrecute în ţinutul grăniceresc. Un roman al memoriilor, în care marele Şanţ devine veşnicie prin dealurile şi văile ce-l înconjoară, dar mai ales prin oamenii lui Dumnezeu, cei care dau viaţă plaiului.
Cartea este plină de simboluri, amintind aici doar marele copac la umbra căruia omul se adapă din seva vieţii. Timpul de creştere este cel care dă valenţă luminii, astfel încât răstimpurile devin una cu încercările prin care eroii noştri trec. Spune atât de frumos Leon Grapini: „Dumnezeu nu stă cu spatele la oameni”, adică, Cel de Sus ne veghează întotdeauna cu bunătatea lui. O poveste în care plăieşii se luptă pe viaţă şi pe moarte cu duşmanii pentru apărarea graniţei, în care, încrezători în puterea lor de vindecare, oamenii înving boli, mai puţin cercetate în acea vreme, cum ar fi ciuma şi holera. Sunt vremuri ancestrale în care copilul numără stelele întru aşteptarea devenirii sale ca erou. În spaţiul Năsăudean fiecare lucru îşi are rostul său, regăsind aici, dincolo de întâmplările socio-culturale, şi minuni reale. Când cerul a luat foc, într-o zi de vară, eroul este cel care, prin cuvintele lui şi prin puterea gândului, reuşeşte să salveze lumea.
O carte care, cu siguranţă, va stârni interesul celor care doresc să cunoască o lume în care lucrurile devin parte a mitului.