Rotarienii susţin menţinerea zonei pietonale din Bistriţa

Stimate d-le primar,

Membrii clubului nostru au luat la cunoştinţa cu îngrijorare faptul că în administraţia municipiului Bistriţa au apărut semnale echivoce care indică o stare de incertitudine improprie unei dezvoltări normale atât a scoietăţii civile cât şi a mediului de afaceri.

Semnatarii acestei scrisori consideră că referendumul din data de 29 septembrie este departe de a lămuri unele chestiuni abordate şovăitor şi inconsecvent în administraţia locală şi nu va face decât să sporească incertitudinea şi atmosfera de suspiciune care sunt contraproductive.

Suntem contrariaţi întrucât întrebarea legată de centura ocolitoare vine la pachet cu o altă întrebare, fără legătură cu prima.

Nu întelegem de ce consideraţi că este oportun să revenim asupra unei decizii şi chiar asupra unei direcţii de dezvoltare urbanistica privind pietonalul, la solicitarea unor firme private care în nici un caz nu pot echivala cu interesul public al bistriţenilor.

Nici dumneavostră, nici aparatul din subordine nu au transmis până acum semnale că ar dori să schimbe dezvoltarea de ani de zile a străzii L. Rebreanu ca zona exclusiv pietonală, dimpotrivă aţi participat la majoritatea evenimentelor găzduite aici, pe care în mare parte le-aţi şi patronat. Este cu atât mai surprinzător că v-aţi decis, fără motive imperative, să introduceţi această a doua întrebare în exerciţiul de alarmare democratică din 29 septembrie.

În speranţa că împrejurări trecătoare v-au determinat să alegeţi această cale, vă adresăm urările noastre de spor în ceea ce întreprindeţi pentru binele Bistriţei,.

Clubul Rotary

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5