Rozalia Fucă-Tomescu sau mireasma cântecului sacru

Decembrie îşi cernea ultimele zile înaintea marii sărbători a Naşterii Mântuitorului HRISTOS în Biserica având hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” de lângă Coroană. Era după vecernie- Sfânta slujbă de seară- şi credincioşii s-au întâlnit/reîntâlnit cu dna. Rozalia-Fucă Tomescu care şi dirijează corul bisericesc. Au onorat-o în lansarea unui CD şi alte figuri prestigioase ale ortodoxiei şi culturii bistriţene: PS părintele protopop Alexandru Vidican , părintele Nicolae Feier, părintele Iosif Sabău ce a şi prefaţat CD-ul, scriitorul şi publicistul Menuţ Maximinian, ce s-au constituit şi ca prezentatori ai protagonistei.

Personal o mai auzisem pe autoarea CD-ului „Noi în seara de Crăciun” la conducerea corului, dar şi solo la impresionantul lăcaş-Biserica „Sfinţii Petru, Pavel şi Andrei” (de la „Apollo”, cum se obişnuia a zice, pe Bdul. Decebal, a vrednicilor preoţi Simion Brătfălean şi Ionel Pintican). În pacea înserării ce căzuse adânc, autoarea CD-ului ne-a destăinuit câteva emoţionnte elemente autobiografice, răsărind cu deosebire din lumea copilăriei şi a felului în care el, omul simplu de la ţară, cu inima curată precum păstorii betleemici, ştia să aştepte marea sărbătoare a Crăciunului. Frumuseţea şi afectul cuvântului rostit cobora dintr-o dăltuire stilistică tot atât de atentă precum cea a interpretării melosului, ceea ce multe poate spune -fără glas- despre personalitatea domniei sale

După un moment pe care tăcerea îl sculptase în desfăşurarea evenimenţială, izbucni ca din adânc de vremuri, glasul de colindă străbună într-un microrecital, aşa cum îl gravează electronic mijloacele informatice pe CD-ul domniei sale- „Noi în seara de Crăciun”. Cuvinte şi melos fără de moarte, slăvind dumnezeirea coborâtă între noi dintr-o iubire atât de înaltă cum mintea omenească nu poate cuprinde…”Raiule, grădină verde!”….Raiul pierdut şi plâns mii de ani, iar apoi regăsit prin Domnul HRISTOS! Impresionant glas, dar dumnezeiesc, deşi în peregrinările vieţii mele am auzit atâtea altele din muzica profană sau sacră prin locurile pe unde am trecut ori din înregistrări faimoase! Un glas de alt, cu arare inflexiuni mezosopranice (cred!), un timbru aparte, deosebit, capabil să comunice zbuciumul sau măreţia cântării bisericeşti în care excelează dna. director a Şcolii Populare de Artă din Bistriţa.

Ar fi greşit să credem că doar pe unii dintre noi îi dăruieşte Dumnezeu, iar restul rămânem orfani şi săraci. Cu toţii suntem dăruiţi, cu felurite daruri, conform cu propria noastră personalitate. Adevărata problemă e ce facem cu darul ce ni s-a dat. Unii avem hărnicie, alţii spirit de cercetare, alţii suntem cu genă ştiinţifică, smerenie, glas minunat. Le folosim oare spre slava lui Dumnezeu şi din dragoste pentru semeni? Prea adesea le lăsăm subsecvente egoismului, sporirii unei slave fugare şi efemere, interesului mărunt şi trecător. La ce bun să ne mirăm atunci că ne e sufletul pustiu şi gol, că suntem solitari într-o lume străină şi parcă ostilă?.

Doamna Rozalia Fucă-Tomescu a aflat calea .dragostea de Dumnezeu şi de oameni. Legătura cu cerul şi cu semenii noştri proximi sau risipiţi în lume, cu care avem o singură inimă în suferinţele şi bucuriile lor, este Calea cea bună. Darul primit de la Dumnezeu se cuvine a-l întoarce prin slăvirea Creatorului. Dăruitorului şi Mântuitorului nostru.

Acum, domnia-sa e la al treilea CD cu înregistrări într-o aceeaşi arie tematică, sacră, deşi păstrănm convingerea că la fel de mult ar fi putut să se afirme în muzica profană. Nu nefolositoare, Doamne fereşte, dar cu mult mai puţin folos sufletului ce înseteazî după pacea cerească pe care o trăieşte şi vrea să ne-o infuzeze şi nouă.