S-au dat premiile ! Ce a făcut Bistriţa la Strugurele de Aur ?

Cea de-a XVII-a ediție a Festivalului Naţional de Folclor „STRUGURELE DE AUR” și-a desemnat, sâmbătă, câștigătorii în cadrul unei gale pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia.
Desfășurat pe parcursul a două zile, concursul a fost transmis în direct la TVR3 și la Radio România Cluj, iar recitalurile vor fi înregistrate și transmise ulterior în cadrul emisiunii de televiziune „Tezaur Folcloric” de la TVR1. 
Concursul s-a derulat pe două secțiuni: soliști vocali și soliști instrumentiști. Repertoriul concurenților a pus în valoare specificul zonei etnofolclorice pe care o reprezintă, iar interpretarea cântecelor alese a dezvăluit cu siguranță publicului noi talente. La ediția din acest an, pe scena festivaluluiși-au dat „concursul” un număr de  35 de solişti vocali şi instrumentişti, cu vârste între 16 şi 32 de ani.
Premiile Festivalului de Festivalului Național de Folclor „Strugurele de Aur” 2017:
Marele Premiu al concursului național a ajuns în acest la  Alexandra Chira, din Sălaj, ce a câştigat anul acesta şi Trofeul Valeria Peter Predescu, premiu înmânat de Dl. Claudiu Necșulecu, președintele companiei Jidvei – inițiatorul festivalului.
 
Locul I solişti instrumentişti – Emanuel Silaghi – premiu înmânat de dl. Ion Dumitrel, președintele CJ Alba
 
Locul I solişti vocali – Roxana Croitoru
 
Locul II solişti instrumentişti – Andrei Câmpean
 
Locul II solişti vocali – Geanina Gavrilă
 
Locul III solişti instrumentişti –  Tudor Vârciu
 
Locul III solişti vocali – Simona Alexandru
 
Premiul Cramei Jidvei – Florin Mihalache, premiu înmânat de Cristian Fuga, directorul executiv al festivalului
 
Premiul „Drumul Vinului, Ţara Vinului” – Roxana Croitoru , premiu înmânat de Alexandru Pal, directorul Centrului de Cultură ”Augustin Bena” Alba
 
Premiul de Popularitate – Coralia Costea
 
Mențiune – Iulia Vatafu
 
Mențiune – Nicolae Balu
 
Mențiune – Vlad Sărmaș-Bistriţa
 
Premiul Special Valeria Peter Predescu – Vlad Sărmaș
 
PREMIILE FESTIVALULUI – 2017
 
Marele Premiu al Festivalului Național de Folclor „Strugurele de Aur” 9.000 lei
 
Locul I solişti volocali 7.500 lei
 
Locul I solişti instrumentişti 7.500 lei
 
Locul II solişti volocali 6.500 lei
 
Locul II solişti instrumentişti 6.500 lei
 
Locul III solişti volocali 5.500 lei
 
Locul III solişti instrumentişti 5.500 lei
 
Premiul Cramei Jidvei 5.000 lei
 
Premiul „Drumul Vinului, Ţara Vinului” 4.500 lei
 
Premiul de Popularitate 2.500 lei
 
Mențiuni  2.000 lei
 
 Recitalurile sunt susţinute de Cornelia Ardelean Archiudean, Andreea Voica ,Niculina Stoican, Constantin Bahrin, Nineta Popa, Ionuț Fulea, Sergiu Cipariu, Gelu Voicu, Ioana Maria Ardelean, Leontina Fărcaș și grupul vocal „Muguri de Tezaur”, Larisa Bozbici (Marele Premiu al festivalului „Strugurele de Aur” ediția 2016), Nicolae Mureșan, Dumitru Zamfira, Sirma Granzulea, acompaniamentul orchestral: Orchestra Jidvei România, dirijor Stelian Stoica, dirijor secund Alexandru Pal. Prezintă: Roxana Bădescu, Cezar Firu, Gheorghița Nicolae. Festivalul continuă duminică, în Piața Centrală din Jidvei, cu spectacol de muzică populară, Ecoul Galei Laureaților și recitaluri.
„Pentru ediția de anul viitor, ediția cu numărul XVIII, care se va desfășura în contextul excepțional al celebrării celor 100 de ani de la înfăptuirea Marii Unirii, pregătim deja alte elemente de noutate, menite să-i aducă pe tinerii interpreți mai aproape de acea dimensiune a tradiției, care a sprijinit și a modelat istoria, dând colectivității forța necesară realizării unor acte de excepție”, a spus bistriţeanca Ioana Maria Ardelean, Director Festival.
Astfel, anul viitor, o secțiune specială a Festivalului va fi dedicată cântecului patriotic, tinerii interpreți fiind îndrumați, încă de acum, spre documentare și culegere, pentru a putea aduce, în cadrul Festivalului, cele mai emoționante cântece care vorbesc despre cine suntem, despre eroii noștri și despre mândria de a fi român.
Festivalul Național de Folclor „Strugure de Aur”, organizat de compania Jidvei, se derulează în parteneriat cu Consiliul Județean Alba și Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, și în coproducție cu Societatea Română de Televiziune.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]