Sub egida Ligii Scriitorilor Români

S-a înfiinţat prima bibliotecă privată din Banat şi noi iniţiative a Ligii Scriitorilor Români

La iniţiativa Societăţii literar-artistică ”Sorin Titel “din Banat, condusă de scriitorul Nicolae Danciu Petniceanu, membru al Ligi Scriitorilor, filiala Banat, în colaborare cu scriitorul Al.Florin Ţene, preşedintele Ligi Scriitorilor Români, a luat fiinţă prima bibliotecă privată din Banat, sub genericul CASA CĂRŢI-CASA DARIA, în localitatea Mehadia, strada Pădurii nr.389, jud.Caraş-Severin, unde se află castrul Praetorium, la 29 km distanţă de Orşova şi 80 de Km. de Caransebeş.

La inaugurarea bibliotecii au participat: primarul localităţi Iancu Panduru şi un număr important invitaţi din Timişoara, Cluj-Napoca, Reşiţa, participanţi din Mehadia şi localităţile limitrofe, inclusiv dr.Alexandru Nemoianu, din Jackson, Michigan, USA, care a spus:” Aceşti copii prezenţi aici vor putea povesti copiilor lor despre inaugurarea Bibliotecii şi astfel va intra în memoria colectivă a comunităţii şi prin aceasta în veşnicie.”

Biblioteca îşi propune să deservească în mod gratuit cititorii, de orice vârstă, cu osebire copii din familiile nevoiaşe.

Până în prezent la constituirea fondului de carte au contribuit numeroase personalităţi din domeniul culturii şi artei, membri Ligi Scriitorilor şi ai Uniuni Scriitorilor, enumerăm câţiva dintre aceştia:

Lica Voştinaru, din Timişoara, scriitorul Ion Marin Almăjan, din Timişoara, scriitorul Dumitru Velea, din Petroşani, prof.Ion Ciorobară din Lugoj, ziaristul Doru Dinu Glăvan, redactor şef al Radioului din Reşiţa, Ion Velica, din Petroşani, doctor Carmen Nemoianu din Timişoara, prof.Eva Gavrilescu, scriitorul Al.Florin Ţene, Petre Birou, din Hunedoara, dr.Ionuţ Ţene, Petre Petria din Rm.Vâlcea, Constantin Toni Dârţu din Iaşi, etc. Acţiunea de strângere de cărţi continuă prin filialele Ligi Scriitorilor.

În programul de perspectivă a Ligi Scriitorilor este prevăzut ca în anul 2011 să se înfiinţeze un lanţ de astfel de biblioteci în localităţile mai izolate de pe teritoriul ţării şi în comunităţile româneşti mai numeroase de pe mapamond.La această acţiune vor contribui membri filialelor noastre. Tot în acest context, la propunerea medicilor-scriitori, membri ai Ligi Scriitorilor, care au cabinete particulare începând din acest an, membri organizaţiei noastre vor beneficia de consultaţii gratuite.

Trebuie menţionat că scriitorul Nicolae Danciu Petniceanu editează periodicul social-cultural ”Vestea „ în care se promovează creaţiile literare ale membrilor Ligii Scriitorilor. Prin acest mod scriitorii clujeni sunt cunoscuţi şi în acea zonă de ţară. În trimestrul unu din acest an va apare o nouă revistă, sub egida Ligi Scriitorilor Români, coordonată de Nicolae Danciu Petniceanu şi Al.Florin Ţene, care se doreşte să fie, în condiţiile fenomenului de globalizare, un tezaur sau “ladă de zestre “ a spiritualităţi româneşti din toate timpurile.

Al.Florin ŢENE

Preşedintele Ligi Scriitorilor Români

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5