Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi USR Cluj

Ș A N T I E R L I T E R A R: DAVID DORIAN - 60

Călătorie

 

Ceea ce simt e o stradă dimineaţa, pe care trece ea.

Fără să mă privească, echipată cu sandale jerpelite,

blugi suflecaţi, un maiou galben-canar din care se revarsă

în efluvii închipuite parfumul ieftin ce mi-ar trezi

amintiri îngropate adânc în sarcofagul

pe care vor dăltui cuvinte rușinoase: alzheimer, demență senilă.

Sau de lămâile adevărate ce ardeau ca sorișorii printre

frunzele lucioase de un verde profund, în Sicilia

la Taormina, când ne închipuiam că am fi poeți celebri

ca Dan, Ana, Florin, Ioana și Mircea,.

și-am poposit în hotelul de cinci stele, all inclusiv. La parter

au amenajat cascade în miniatură, plaje cu șezlonguri, măsuțe,

fotolii joase, un ring de dans unde seara perechile

se lăsau în voia pianistului, macaronarul ce iubea Romania,

Ah, Brasov!, si, Bucovina!, uau, bellaragazze!

Noi, vechi poeți, apreciam priveliștea incendiară;

nicidecum a vulcanului Etna, profilat în zarea de smalț și ceramică,

ci pe felinele mici ale Asiei, delicate gheișe ce populau

localul unde berea costa zece euro. Atunci și acolo,

într-o inspirație de moment, i-am propus lui Victor

să ne rupem de la gură ca să punem la…

 

Tutun

 

Trece agale trăgând miresmele din țigara

ce nu-i apropie gustul

și auzul vechilor mări; să pipăie

lanuri adevărate, foșnind asprimea ținutului;

arome fărâmițate, răsucite în foița

mătăsoasă a amintirii. Înțelepciune și pace,

copilărie respirată adânc, iubire incestuoasă

cu găurile negre din univers.

Visul de aur al omenirii scris pe ziduri:

lozinci derizorii, poezioare obscure; palimpsest dimineața,

când trecători grăbiți vor citi

I loveyoumona și alături, reprezentări în graffiti,

de falusuritreze.Și mai departe în plasa păianjenului

chicoteala singurătății.

 

 

Tinerețea eroului

 

S-a instalat un frig năprasnic în

bunătatea ierbii. Soarele, cețos ca o imprecație

cu margini tăioase, îi amintea… de ceva

imprecis; imprecis și oricum indicibil. Cu toate că

au plecat împreună, ținându-și mâinile reci

prin zloată au răzbit, regăsind zile vechi, nopți risipite,

epiderma trandafirie, gustul stingher

al buzelor, ochilor rotitori, mângâierilor,

explorând ecuatorul și polii, pădurile amazoniene.

Fără a intui teroarea anilor ce-au urmat. Constrânși

să se despartă apoi. Ca în legenda celtică

în care Tristan așază sabia între ei și trupurile lor

se mai caută… Astfel au traversat amintiri atroce,

au locuitîn colibe, au cules și chiar au mâncat

fragi parfumați, faguri sălbatici; au sorbit

din sufletul bălților. Și-au dat trupurile

să fie arse. Căci fără iubire,s-au dumirit:

nu ești nimic.

 

 

 

Cuvintele

 

Lanuri de cuvinte prin care străbatem

alături de Învățător. Sunt zile de sabat când

trecem chinuiți de foame şi sete. Ne aplecăm,

smulgem snopi de cuvinte,

le resfirăm între degete, scuturăm pleava.

Adunăm boabe stinghere pe care

le mestecăm cu evlavie.

Miriști de cuvinte peste care umblăm,

ne tăiem tălpile, sângerăm nevăzut.

Pășim încrezători pe ape

cum orbii sprijiniți de țipete.

Ne călăuzește deasupra

Soarele negru, vâscos.

O respirație îndrăgostită de abisul mărilor.

Îmbrățișăm amintirea arzătoare a

Locului unde cândva

au fluturat brațele.

 

Marină

 

 Sub umbra verde-adormitoare

a nucului îţi pleci chipul săpat de pâraie,

priveşti poporul furnicilor cum

se perindă în toate direcţiile prin

singurătatea colbului.

Eşti trupul lui Gulliver

aruncat la un ţărm unde

soarele e străpuns de lăncii.

La reflux marea se retrage

în cala corăbiilor pierdute.

Ce aer nostalgic vieţuieşte acolo

în lumea neaerului, ce vaier!

 

Bătăile inimii,

ce clopote de meduze!

 

 

Eden

 

Un colţ de gard umbrit

de absenţă, locuit

de greieri, furnici şi alte gângănii.

Pedepsit

de strălucirea înşelătoare,

de fumurile celor ce-au ocupat

lojile şi peluzele.

La umbra lui melcul

învaţă răbdarea

să străbată

şi marea.

 

 

 

Butaforie

 

Amurg de iarnă, lumină puțină,

peisaje vechi, rămase pe dinafară.

În Piața Maro se aprind ferestre,

neoane își întind gâturi,

se leagănă înconjurate de zloată.

Viaţa e dincolo de marginile tabloului,

urzeala zidurilor inundă vecinătăţile.

Mă aflu unde fumegă frigul…  

Beau din sticlă lichidul tare,

mă fac praf, mă trezesc pe puntea

unui vaporaş de hârtie.

Bălțile sunt mările mele.

Așez vaporașul,

ne luăm rămas-bun, plutim;

vesel plutim sub linia de plutire.

 

 

 

Androgini

 

Față în față, privindu-ne ciudat;

Chipuri prelungi, îmbolnăvim primăvara.

În urma noastră plouă a singurătate,

se scutură lumina de păcate.

Cu spaimă și înfrigurare, în locul

Unde să-ntâlnim

porțile trupului,

o netezime copilărească;

o umbră doar

mijindînceputul.

 

 

Mo Na

 

Numele tău e un norișor verde ce-mi ocupă câmpia.

Orb de atâta verde rătăcesc dus de mâinile tale

subțiri din copilărie; mă privești soare stins

în lanuri de floarea soarelui, sub vârtejul

stelelor cât pumnul. Urci pe trepte de marmură,

cu neîncredere mă privești, spiriduşă.

Trup ce se ia singur în brațe, se caută

în poduri cu ploi leoarcă de amintiri.

 

Femei miriapode

 

Pe o terasă, înţepeniţi. Cântă pentru toţi

Cesaria!

Vioara se prelinge, unduieşte lasciv.

Priveliştea cu strada drogată de noxe, aurolaci.

Iubesc, o iubesc pe mona!, strig

neauzit, abea acum înţeleg Strigătul, tabloul lui

munch.

Pe strada aglomerată

trec femei, mulțimi de femei; îţi seamănă

ca două picături de whisky,

au părul incendiat, picioare coborâte

din poduri.

 

 

Sufletul

Îmi pregătesc coborârea în iad.

Iadul e o cârciumioară, la ferestre mușcate,

obloane izbite de vânt.

La tejghea şade ea, consumatoarea de elixiruri.

Cum şade-așa, picior peste picior,

Îşi unduieşte trupul ca o șuviță

de apă în care îmi răcoresc mâna.

Mă trezesc în lumina bătrână;

cerul acoperit de un văl

prin care păsările nu zboară;

sufletul, o zăpadă murdară.

 

 

Pustiu

Zăpadă ca argintul vechi peste care

nu calci. Să rămână neprihănitătă cere

și pașii îngerilor, cruciulițe

ce brusc, inexplicabil, ar dispărea.

Felia de timp,

tăcerea din chihlimbar;

bucuria că am trecut prin

memoria șoricelului.

 

 

 

Cioburi

 

Viața ei e un fruct ce numai se privește.

Dinții unui catifelat animal

îl mănâncă

apoi.

Ceară încredințată

pântecului ei.

 

Lumina iernii

sfârîie la sânul

călugăriței.

 

 

 

 

Diluvii

 

Și astăzi l-am văzut trecând înot.

Era ca ceara cea mai străvezie,

cum numai îngerilor, poate,

li s-ar îngădui

să fie.

 

 

 

Timp/anotimp

 

Același soare

la care s-au încălzit

dinozaurii.

 

Aceeași primăvară

în nările vulpilor.

 

 

 

 

(Din volumul STRIGĂTUL,  Editura Charmides)

 

 

Comentarii

11/04/17 19:27
Ady

Iată că se poate scrie bine poezie. Felicitări!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]