S-a stins din viaţă ,,decanul filologilor români’’, neposanul Gavril Istrate, la venerabila vârstă de 100 de ani

Prof. Mircea Daroşi

Puţini sunt acei oameni de mare cultură care prin destinul lor au putut să ajungă la venerabila vârstă de 100 de ani Pe „decanul filologilor români” Gavril Istrate de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, neposan de origine, l-a binecuvântat Dumnezeu cu un asemenea destin care l-a încununat cu această vârstă. Dar cum firul vieţii trebuie cândva să se întrerupă, omul Gavril Istrate s-a stins din viaţă, joi, 30 ianuarie 2014, cu trei săptămâni înainte de a împlini 100 de ani.
S-a născut la 23 februarie 1914, în comuna Nepos, din părinţii Gavrilă şi Măriuca, fiind cel de-al doilea copil din cei 5 veniţi pe lume, dintre care trei fete şi doi băieţi
Formaţia lui intelectuală şi-a clădit-o la Liceul „George Coşbuc’ din Năsăud, care a dat de-a lungul existenţei sale oameni de cultură ce au onorat şi mai onorează încă destule catedre universitare din marile oraşe ale ţării. Unul dintre cei mai reprezentativi absolvenţi ai acestui liceu este venerabilul profesor univ. dr. doc. Gavril Istrate.
După ce profesorii cetăţii spirituale de pe Valea superioară a Someşului Mare i-au deschis orizontul intelectual şi i-au insuflat dragostea pentru literatura română, a ajuns în inima Moldovei, acolo unde dorea atât de mult să-şi împlinească visul tinereţii şi unde s-a ridicat ca un ilustru profesor şi om de ştiinţă de-o reputaţie incontestabilă..
Urcă pe treptele ierarhiei profesionale într-un ritm demn de invidiat : asistent, lector, conferenţiar, profesor doctor docent, profesor emerit. Ocupă funcţia de decan al Facultăţii de Litere din Iaşi, timp de 19 ani şi vreme îndelungată este şeful Catedrei de limba română. Are un palmares impresionant în domeniul ştiinţific, dovedit prin numeroasele lucrări rezultate în urma anchetelor dialectale pe care le-a efectuat pe teren, prin studiile de istorie şi limbă literară asupra cărora s-a aplecat cu o pasiune rar întâlnită, prin sutele de conferinţe şi prelegeri susţinute în faţa unui larg auditoriu din întreaga ţară şi de peste hotare, prin cele peste 700 de articole publicate în importante reviste de literatură şi specialitate.
Presa din întreaga ţară i-a acordat spaţii largi de prezentare, numindu-l „lingvistul cel mai longeviv”, „patriarhul limbii române”, „arhontele graniţei năsăudene”, „ardeleanul moldovenizat”, „solie din patria lui Coşbuc” sau „o istorie vie a literaturii”. Toate aceste supranume sunt, de fapt, un elogiu adus profesorului şi omului de ştiinţă din capitala Moldovei.
Gavril Istrate a fost printre puţinii oameni de mare cultură, care i-a cunoscut personal pe Rebreanu, Lucian Blaga şi Ibrăileanu, s-a bucurat de prelegerile lui Iorgu Iordan şi George Călinescu, a fost profesorul renumitului actor Octavian Cotescu, al poeţilor Marin Sorescu, Aurel Rău, Valeriu Stancu şi a unui număr însemnat de dascăli al căror nume a onorat învăţământul mediu şi universitar.
A rămas o personalitate complexă, prin inteligenţă şi spirit de acţiune, prin atitudinea şi dăruirea sa faţă de fenomenul ştiinţific şi cultural, un dascăl model, un „Domn Trandafir” al tuturor timpurilor, iubit şi stimat de studenţi, de colegi şi de toţi cei care au crezut în ideile sale novatoare ce au revoluţionat filologia şi şcoala lingvistică românească.
Încă din timpul studenţiei, Gavril Istrate a fost preocupat să publice articole şi studii de specialitate. În anul 1935 debutează în revista „Vatra” din Năsăud cu articolul „Panait Istrati” şi „Gânduri pentru cei duşi” (Veronica Micle), iar în 1937 publică în „Buletinul Philippide” primul său studiu cu conţinut lingvistic intitulat „Graiul satului Nepos”.
A fost membru în comitetele redacţionale ale revistelor: „Cum vorbim”, „Limba română”, „Cronica”, „Revista română”, „Literatorul” , a fost redactorul responsabil al „Analelor ştiinţifice ale Universităţii”, începând din anul 1964 şi până în 1977. În paginile acestor reviste şi-a publicat o mare parte din lucrările sale, şi-a făcut cunoscută activitatea de lingvist şi filolog, dar şi de scriitor, a creat o atmosferă însufleţitoare în munca de redactare a acestor publicaţii.
Are un număr impresionant de lucrări de certă valoare ştiinţifică care l-au consacrat ca un important om de cultură: ,,Limba română literară - studii şi articole’’, 1970, ,,Originea limbii române literare’’, 1971, ,,Studii eminesciene’’, 1987, ,,Transilvania în opera lui Mihail Sadoveanu’’, 1999, ,,George Coşbuc în ultimii 50 de ani’’, ,,Studii şi portrete’’, vol. I-V, 2001-2005, ,,Gavril Istrate în portrete, cronici şi autografe’’, 2002, ,,Crăciunul de altădată’’, 2009. A editat cărţile: ,,Drumuri Basarabene’’, ,,Orhei şi Soroca’’, de Mihail Sadoveanu, ,,Scrieri alese’’ de George Coşbuc, 2001 şi a prefaţat două cărţi ale lui Sextil Puşcariu: ,,Cercetări şi studii’’, 1974, şi Limba română, 1976, precum şi primul volum din ,,Opere’’, de Timotei Cipariu, 1987. A scris postfaţa unei ediţii din ,,Istoria pentru începutul românilor în Dacia’’, de Petru Maior.. A adus contribuţii importante în studierea limbii române literare şi a iniţiat cercetările dialectale în Moldova şi pe meleagurile Bistriţei şi Năsăudului.
Numele lui Gavril Istrate a fost prezent în aproape toate periodicele noastre literare, de la ,,Iaşul literar’’, şi ,,Convorbiri literare’’, la ,,Contemporanul’’ şi ,,Luceafărul’’, la ,,România literară’’ din Bucureşti, ca şi în ,,Steaua’’ şi ,,Tribuna’’ de la Cluj, ori ,,Telegraful român’’ din Sibiu şi încă multe altele.
O asemenea personalitate marcantă, care s-a ridicat prin propriile sale eforturi şi năzuinţe, trebuie aşezată în panteonul marilor valori culturale ale naţiunii noastre. În semn de recunoştinţă pentru meritele sale deosebite, Consiliul Local al Primăriei Feldru i-a acordat titlul de ,,Cetăţean de Onoare’’, iar şcoala din localitate a primit numele de ,,Gavril Istrate’’ din Nepos.
Toţi cei care l-am cunoscut şi ne-a fost aproape de suflet, îi aducem un pios omagiu , rugându-l pe bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace !

Comentarii

30/01/14 23:48
veronica osorheian

Un OM de toată isprava. Dumnezeu să-l aibă în pază. Ardelenii, şi nu numai, pot fi mândri de numele marelui profesor. Cred că a plecat împăcat pentru ceea ce l-a învrednicit Dumnezeu să facă în viaţa pământeană şi mulţumit că dumneavoastră, domnule profesor Mircea Daroşi, i-aţi oferit acest documentat şi amplu studiu, pe care-l merita. Rămâne un model pentru urmaşi. Condoleanţe familiei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]