SĂ AVEM ÎNCREDERE ÎN POLIŢIA ROMÂNĂ

Nu odată am fost tentat să scriu, laudativ, despre poliţia din România şi mai ales despre cea din judeţul Bistriţa – Năsăud, unde m-am restabilit după mai mulţi ani, constatând că lucrătorii acestei instituţii îşi fac, cu adevărat, datoria, demonstrând profesionalism şi devotament faţă de cetăţean. Am considerat că este datoria poliţiei să ne apere de răufăcători, fără a realiza faptul că munca oamenilor din această instituţie a devenit mult mai grea din cauza creşterii tot mai calificate a infracţiunilor.

Acum a sosit ceasul ca să spun tuturor că trebuie să avem încredere în poliţia noastră şi mă refer direct la şeful postului de poliţie din Prundu Bârgăului, Laurenţiu Pintilie, a celorlalţi colegi şi specialişti din judeţ, care au contribuit la rezolvarea extrem de rapidă a unui caz complicat, legat de persoana mea, pe care nu-l credeam a fi rezolvabil. Practic, aş putea spune că au găsit acul în carul cu fân.

În seara zilei de 15 august 2010, la Festivalul “Regele brazilor” din Prundu Bârgăului, mi-a căzut, sau poate a fost sustras, din geanta mea lăsată temporar pe un scaun, un telefon mobil, ultraperformant şi de mare valoare. Îmi luasem adio de la el, dar m-am adresat totuşi poliţiei din Prundu Bârgăului, fără mari speranţe.

Telefonul a fost însă găsit, după mai bine de trei luni, de către organele de poliţie, cărora le aduc, pe această cale, recunoştinţa şi mulţumirile mele. Nu a fost deloc un lucru uşor, iar cazul s-ar fi putut rezolva şi mai repede, dacă mi-aş fi exprimat, imediat, o mică bănuială a mea. De obicei am mare încredere în oameni şi consider că asta nu este un lucru rău, de aceea nu pot acuza pe nimeni, fără probe, de multe ori bănuiala fiind un păcat. În cazul de faţă, prima greşeală a fost a mea şi nu acuz pe nimeni, cu toate că încrederea mea în oameni a trecut printr-un impas. Am câştigat însă încrederea în poliţie, care veghează şi îşi face datoria.

Comentarii

28/11/10 15:44
mariuca

Felicitari politistului din Prund ,or mai fi desigur si politisti cinstiti,dar pe noi pe familia noastra acesti domni ne-au nenorocit(au incercat) prin faptul ca nu au fost obiectivi in investigatiile pe care la un moment dat trebuia sa le faca ,adevarul era ca noi ne "luptam " cu organismele statului care au eludat legile proprietatii .In fine s-a rezolvat problema si cred cu tarie ca este un judecator suprem care le va da fiecaruia dupa merit

27/11/10 22:32
ION

BRAVO pot fi si politisti buni kiar daca nu sunt din SALVA. bravo DOMNULE PINTILIE.

27/11/10 22:06
bobi

FELICITARI domnule PINTILIE si sa o tii tot asa.Lumea nu stie ca ai fost declarat si POLITISTUL ANULUI 2006.Toti taranii sa vada ca MOLDOVENII SUNT LA INALTIME SI SUNT APROFESIONALISTI. hai FORESTA

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5