Să creştem şi să educăm oameni de omenie

Înainte de a pune mâna pe Abecedar, înainte de a dezlega marea taină ştiinţifică a lui „unu plus unu”, prima şcoală pe care o frecventăm fără absenţe este cea din căsuţa părintească. Înainte de a înţelege ce e viaţa, trăim aşa cum învăţăm în familie. Lecţia este de neşters şi se imprimă în sufletele noastre pentru tot restul vieţii. Iată de ce, cea mai grea meserie dintre toate meseriile este cea de părinte şi apoi cea de educator. În copii ne punem întreaga noastră speranţă spre o lume mai bună, mai dreaptă, mai plină de înţelegere şi milă faţă de semeni; într-un cuvânt, oameni de omenie.

La creşterea şi educarea copilului contribuie grădiniţa, şcoala, familia, societatea. Dar omenia nu se învaţă mai întâi în grădiniţă şi şcoală, ci ea se învaţă acolo, la începuturile copilăriei, în atmosfera caldă şi plină de afecţiune a familiei. Mama reprezintă „busola” morală a copilului, iar tata reprezintă „autoritatea”, sprijinul, toate impregnate de dragoste.

În copilărie, mintea este impresionată şi se modelează cu uşurinţă şi atunci este timpul ca toţi copiii să fie învăţaţi să iubească, să respecte pe cei din jur.

Am trăit, ca educatoare, mulţumirea de a colabora eficient cu părinţii copiilor, determinându-i să aprecieze real grădiniţa ca factor decisiv în formarea copilului ca om şi că investiţia de valoare şi niciodată falimentară pe care o putem face este investiţia pentru mintea şi sufletul copilului. Mi-am dorit pe tot parcursul activităţii mele de dascăl să formez generaţii cu suflet frumos, curat, încât peste ani să pot spune:

„Am albit. Copiii noştri au crescut

Dăm timpul înapoi la pasul de-nceput

I-am învăţat să fie cu roade dornic pom

I-am învăţat să-nveţe să fie mereu om!”

educatoare: Ioana Dragotă,

Grădiniţa nr.1 Poiana Ilvei, jud. Bistriţa-Năsăud

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5