Să ne înveşnicim

Cu mulţi ani în urmă auzeam verbul ,,a se înveşnici” rostit de patriarhul rebrenian, profesorul Sever Ursa, aflându-mă într-o vizită cu nişte şcolari de-ai mei în Maieru, în ,,Cuibul visurilor”. Atunci verbul spus de profesorul Sever Ursa îmi suna puţin emfatic. Am revenit peste ani în ,,Cuibul visurilor”, într-o zi ploioasă de noiembrie, cu un alt grup de şcolari. Prezent ca întotdeauna, profesorul Sever Ursa ne descria muzeul ,,Cuibul visurilor” şi iar s-a rostit verbul a se înveşnici. În acele momente am perceput altcumva semnificţia lui şi parcă trăiam sensul lui. Mă angajam să revin în Maierul rebrenian, ca într-o oază unde te-ai putea încărca cu polenul înveşnicirii. Şi am făcut-o destul de des.

De verbul acesta, specific vorbirii profesorului Sever Ursa, mi-am adus aminte luni, 17 noiembrie a. c. , când în cadrul parteneriatului ,,Şcolile rurale şi urbane româneşti în context european”, descindeam în Căianu Mic la Grupul Şcolar ,,Ion Căianu Românul”, împreună cu soţia mea învăţătoarea Liuţa Zăgreanu şi cu un grup de elevi din clasele a III-a B, a V-a B, a VI-a B, pentru a deschide începutul acestei colaborări, cu dascălii şi cu elevii acestei şcoli.

Primirea care ni s-a făcut a fost una chiar de ,,înveşnicire”.

Pe traseul urcător al scărilor, spre intrarea în şcoala din Căianu Mic erau înşiruiţi fete şi băieţi îmbrăcaţi în autentice costume populare. Printre ei , cu bucuria reală a primirii de oaspeţi, ne-au întâmpinat învăţătoarea Lia Moldovan, soţia directorului şcolii Viorel Moldovan, plecat , cum s-ar spune pe plan local la ,,judeţ”, profesorii Aurel Râpan, Mariana Hiticaş, Ovidiu Boca..

Ne înveşniceam printr-o binecuvântare costumică populară. Urcam de jos, de la statuia ,,Lupa capitolina”, flancată de efigiile lui Traian şi Decebal. Treceam parcă prin istorie urcând scările , înaintând spre intrarea şcolii. De o parte şi de alta a scărilor urcânde, salutam cu privirea sau cu sufletul busturile a numeroase personalităţi locale din domenii diverse. La intrare în şcoală tronează statuia călugărului franciscan Ion Român Căianu, patronul spiritual al acestei şcoli.

Înveşnicirea noastră, a beclenarilor, a continuat în minunatul muzeu (,,Muzeul ocupaţiilor”), nu înainte de a admira reuşita statuie a voştinarului. Prietenul nostru, profesorul Viorel Moldovan şi-a ţinut promisiunea, ,,a provocat” realizarea acestei statui, după ce i-a nemurit , aş zice teoretic pe voştinarii lui dragi prin lucrarea ,,Voştinarii din Căian şi peripeţiile lor” (Editura ,,Mesagerul”, Bistriţa, 2007, coautor şi soţia lui ,învăţătoarea Lia).

Finis coronat opus, vorba srămoşilor romani, înveşnicirea noastră s-a finalizat printr-un admirabil program folcloric susţinut de elevii şcolii sub directa îndrumare a doamnei învăţătoare Lia Moldovan. A fost formidabil. Am oferit şi noi gazdelor programul artistic pe care l-am pregătit cu elevii noştri, ne-am bucurat de ospitalitatea lor , am schimbat impresii, copiii au legat prietenii şi-au dăruit cadouri.

Am coborât scările şcolii ,am făcut poze, am mai salutat o dată busturile lui Ion Căian Românul şi al ultimului stareţ al mănăstirii greco-catolice din Nicula, Leon Man, mort în 1958 în închisoarea din Gherla . Ne-am salutat noii prieteni şi am plecat spre autocarul care ne ducea spre Beclean, cu gândul de a reveni la primăvară ca să ne mai înveşnicim de frumuseţea portului şi a cântecului popular local. Atunci frumuseţea înveşnicirii va fi dublă, fiindcă o să-i adăugăm acesteia şi pe cea a clorofilei.

Ion Radu Zăgreanu

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]