Să ne recuperăm decenţa şi maturitatea politică

Democraţia aceasta îmi lasă un mare semn de întrebare. Nu cred că se poate obţine un sistem de viaţă superior cu majoritatea votului celor mulţi, mulţimea aceasta este, acum, slab pregătită şi nici nu ştie cu adevărat care sunt, ce sunt adevăratele valori fundamentale ale poporului român, nu are pregătirea morală, intelectuală şi psihică pentru a forma un sistem superior de viaţă, nu poate să-şi fixeze un ideal în aceste momente, pe care să-l urmeze până la capăt. De aceea avem absolută nevoie, ca popor, de elita intelectual-morală a acestuia care să construiască destinul nostru ca ţară, să-l realizeze pas cu pas, punct cu punct, ca lider puternic cu forţă de conducere. Ne trebuie lideri puternici, carismatici, cu echipe bine structurate în spatele lor, care să găsească cele mai adecvate soluţii pentru a putea conduce masele spre moralitate şi bunăstare.
După evenimentele din 1989 am rămas o ţară complet coruptă, plină de hoţi, parveniţi, infractori ai lumii morale, şpăgari şi manipulatori. De aceea vorbeam de elite, ne trebuie un Liiceanu, un Pleşu, un Cărtărescu, un Patapievici, un Tismăneanu, nu Gâdea şi Ciuvică. Faptul c-am devenit, în mare parte, o gloată dresată, ne descalifică, tocmai de aceea masele acestea trebuie conduse spre ţinte nobile, prospere, spre valorile fundamentale ale poporului român, credinţa în Sfâna Treime, obiceiurile şi tradiţiile noastre creştine, limba românească, educaţia bunului simţ şi respectul pentru părinţii, moşii şi strămoşii noştri. Napoleon spunea aceste cuvinte simbol, „Cel needucat este un monstru”. Noi, în ţara noastră, acum, câţi needucaţi avem, câţi monştrii, câte lichele?
Lichelele, aceşti indivizi foarte activi în a produce răul altora pentru interesele lor personale, sunt de fapt infractori ai lumii morale care posedă un anumit pitoresc al ticăloşiilor lor. Lichelele sunt un sistem al răului, sunt cei care creează o anumită istorie. Comunismul şi neocomunismul au strâns toate lichelele aflate în ţară în diferite forme difuze, au trezit pe cele amorţite, le-au organizat şi le-au aruncat pe scena istorică a românilor, licheaua aceasta a ajuns o imagine a reuşitei în viaţă, a ajuns a fi invidiată de mulţime, ce contează pentru mulţime că licheaua este vulgară, lacomă, needucată şi cu prost gust, ea are bani şi influenţă şi mulţimea devine fascinată de ea. Această potenţare a lichelei româneşti s-a produs datorită indiferenţei şi inculturii politice a imensei majorităţi a populaţiei.
Recuperarea decenţei şi a maturităţii noastre politice pare o iluzie, în primul rând pentru că lui, poporului, îi este greu să fie antipopulist, au grijă baronii locali. Suficienţa generează totdeauna stupiditate. Ascunşi în suspiciune şi mentalitate roşie unii faţă de alţii, noi înşine am contribuit la instalarea în societate a acelei intransparenţe, a acelei dezinformări absolute, care constituie cauza cauzelor zilei de astăzi, au adus minciuna ca formă de existenţă, iar disimularea a devenit o necesitate.
Şi totuşi mai devreme sau mai târziu, renaşterea spirituală a poporului român va avea loc. Ea, această renaştere, va fi în primul rând o renaştere creştină pentru că în marea lui majoritate poporul nostru s-a născut creştin. Renaşterea noastră spirituală este o necesitate absolută, fără ea poporul nostru s-ar duce, încet dar sigur, spre propria desfiinţare. Şi veşnicia noastă, ca popor, nu se negociază.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5