Să nu ne uităm magistrul !

Venerabilul veteran de război şi erudit al administraţiei, D-l Ioan Moldovan, din Bistriţa împlineşte o frumoasă şi destul de rară vârstă, cea de 95 ani, iar acest eveniment m-a îndemnat la o rememorare şi la o trecere succintă în revistă a vieţii şi activităţii acestui om admirabil.

Mi-am reamintit astfel că nu şi-a cunoscut tatăl, care şi-a pierdut viaţa în primul război mondial şi că nu a lipsit mult să-i împărtăşească soarta.

În anul 1939, la 26 ani, a fost concentrat, iar odată cu începerea operaţiunilor militare din cel de-al doilea război mondial a fost mobilizat cu gradul de locotenent şi trimis cu Regimentul 1 artilerie auto pe frontul de est ajungând până la Cotu Donului şi Stalingrad ( Volgograd).

Pentru actele sale de bravură ostăşească la 14 septembrie 1941, a fost decorat cu Ordinul « Coroana României cu Spade clasa a V-a » şi Panglică de « Virtute Militară ».

În infernul celei mai sângeroase bătălii din marea conflagraţie mondială, cea de la Stalingrad, a căzut prizonier împreună cu alte câteva sute de mii de prizonieri români, germani, italieni, unguri şi de alte naţionalităţi. Cu toate acestea s-a socotit norocos întrucât scenele predominante erau cele cu militari morţi, sfârtecaţi, schilodiţi, dinspre care răzbăteau suspine, tânguiri, întrebări şi rugăminţi dintre cele mai copleşitoare de genul: ” vai mamă, de ce m-ai făcut ? “, ” cui rămân şi ce o să-mi facă copilaşii “ ?, ” transmiteţi părinţilor să nu mă aştepte ! “ şi altele asemenea.

Vreme de patru ani nimeni dintre ai săi n-a ştiut nimic despre el, considerându-l dispărut. În acest timp, a fost internat în lagărele de la Oranki şi Mănăstirea, dincolo de oraşul Gorki, unde a fost nevoit să suporte întregul arsenal de privaţiuni, umilinţe şi alte asemenea ” binefaceri “.

A suferit de frig, cel mai mult chiar în prima noapte de prizonierat, pe care a fost nevoit să o petreacă pe scările unei magazii în care datorită aglomeraţiei n-a mai putut avea acces, iar urmare a temperaturilor scăzute i-a îngheţat un picior. Acestei situaţii deloc de invidiat i s-a adăugat un alt duşman la fel de înverşunat şi necruţător - foamea - astfel că atunci când găsea aruncate câteva coji de cartofi le considera adevărate delicatese. Tot foamea a fost cea care l-a obligat să-şi vândă până şi mantaua, atât de indispensabilă pe gerul năpraznic rusesc pentru a-şi putea face rost de o bucată de pâine.

Suferinţele îndurate în acea perioadă nefericită le-a resimţit toată viaţa, accentuându-se cu deosebire în ultimii ani, când datorită şi altor neplăceri, ce s-au adăugat odată cu trecerea anilor, a ajuns în situaţia de a nu-şi mai putea părăsi locuinţa. N-a mai pus la socoteală munca forţată pe care a fost obligat să o presteze continuu întrucât cerinţa autorităţilor a fost una fără echivoc : ” pentru ceea ce aţi distrus şi pagubele pe care ni le-aţi pricinuit trebuie să răspundeţi ! “.

Credinţa şi speranţa, autocontrolul şi stăpânirea de sine l-au ajutat să reziste până în anul 1946, când după şase ani de front şi prizonierat, de suferinţe şi umilinţe de neuitat a putut să reîntoarcă în ţară !

Pregătirea sa profesională – este absolvent a Şcolii de notari de la Lugoj şi a Facultăţii de Ştiinţe Juridice şi Admnistraţie din Bucureşti – i-a permis să ocupe diferite funcţii cum sunt cele de pretor, iar ulterior de secretar la Plasa Teaca, de şef al secţiei secretariat şi respectiv cea de secretar la Consiliul raional Bistriţa, iar după constituirea, în 1968, a judeţului Bistriţa-Năsăud şi până la pensionarea sa survenită, în 1986, într-o perioadă destul de dificilă, dar de departe cea mai prolifică pentru unitatea noastră administrativ-teritorială, a ocupat funcţia de secretar al Comitetului Executiv al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Cei mai tomnatici îşi mai amintesc poate că, la înfiinţare chiar şi Bistriţa, municipiul reşedinţă de judeţ, avea o zestre edilitar-gospodărească dintre cele mai precare, că n-avea decât două blocuri de locuinţe, iar la insuficienţa acută a spaţiului locativ şi a celui cu alte destinaţii se mai adăugau multiple alte probleme legate de alimentarea cu apă, asigurarea încălzirii, punerea în operă a unui volum important de investiţii, insuficienţa personalului calificat şi multe altele, iar aportul dumnealui la soluţionarea tuturor acestora a fost unul de prim ordin şi de necontestat.

Greutăţile, necazurile şi suferinţele prin care a trecut de-a-lungul anilor l-au determinat să trateze cu foarte multă atenţie problemele oamenilor, având o sensibilitate şi receptivitate aparte faţă de situaţia locuitorilor din mediul rural, a comunităţilor defavorizate şi faţă de cei aflaţi în dificultate: orfani, văduve, persoane cu nevoi speciale, cu greutăţi materiale, în majoritatea cazurilor venind cu propuneri şi soluţii pentru îmbunătăţirea condiţiilor lor de viaţă.

Aşa se explică implicarea sa permanentă în electrificarea şi telefonizarea satelor, în crearea şi dezvoltarea bazei materiale necesare educaţiei, culturii şi sănătăţii, prin construcţii de şcoli, grădiniţe, cămine culturale, dispensare şi îmbunătăţirea zestrei edilitar-gospodăreşti, activităţi la care i-a angrenat şi pe cei din subordine.

A fost merituos şi prin faptul că a dat dovadă de o cunoaştere temeinică a legislaţiei din aproape orice domeniu de activitate, iar acest lucru era posibil întrucât măsurile propuse aveau la bază o documentare şi fundamentare prealabilă, fiind precedate de consultarea colaboratorilor şi a celor în măsură să se pronunţe într-o problemă sau alta, aroganţa, infatuarea, dispreţul faţă subalterni la mare vogă astăzi la unii dintre slujbaşii instituţiilor publice, fiind străine trăsăturilor sale de caracter.

Aşa se explică poate şi faptul că la controalele ce i s-au efectuat pe parcursul celor peste 40 ani de activitate n-a avut vreodată acte sau măsuri contestate şi nici observaţii privitoare la legalitatea, oportunitatea şi temeinicia lor, ceea ce constituie un titlu de mândrie pentru orice lucrător din admnistraţie aflat la dispoziţia şi în serviciul cetăţeanului.

Ca unul care am beneficiat de îndrumările şi sfaturile dumnealui înţelepte îmi permit să-i adresez cu ocazia aniversării la 14 noiembrie 2008 a zilei de naştere multă sănătate, toate cele bune şi un sincer şi călduros La mulţi ani !. Totodată, propun şi altora, cărora le-a fost aproape, să dovedim că nu ne-am uitat şi nu ne uităm magistrul, grija şi atenţia cu care ne-a înconjurat !.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]