Să privim binevoitori și în grădina altora

Mi-au parvenit recent ultimele două numere de pe 2016 ale publicației lunare a Eparhiei Române Unită cu Roma, Greco – Catolică, de Cluj – Gherla, „Viața Creștină” (Fondator: Pr. Vasile Chindriș).
Din totalul celor 44 de pagini, tipărite cu o literă și grafică impecabile, am reținut, din noianul de informații, interne și internaționale, opinii și eseuri, câteva aspecte din viața acestei biserici.
Ordinul Sfântul Vasile cel Mare (OSBM) împlinește, în 2017, 400 de ani de la prima sa atestare publică; iată motivul pentru care acest an a fost declarat de către conducerea Ordinului drept An Jubiliar, cu posibilitatea dobândirii indulgenței plenare la celebrările de hram ale mănăstirilor baziliene.
Patru pagini conțin documente inedite referitoare la Înalt Preasfințitul Valeriu Traian Frențiu, martirizat în temnițele comuniste (cu sfârșitul pământesc la închisoarea de la Sighet (1952).
Aflăm apoi că, în plină mimare democratică a acestor ani, „o urmă de istorie și de credință s-a șters din București”: A fost demolată capela construită de greco-catolici în cartierul Bucureștii Noi din Capitala României…
Foarte interesant este articolul Pr. Daniel Avram „Adevărul în epoca post-adevărului”. Mai întâi: Dicționarul Universității Oxford anunță că „post-adevărul” este sintagma cea mai potrivită pentru a defini „situația anului 2016”. Deciziile „nu se mai iau după criteriul adevărului, ci după criteriul atașamentului emoțional. În plan politic, alegerile și referendumurile se câștigă sau se pierd în funcție de dibăcia cu care un partid sau o personalitate politică știu să manipuleze afectiv și efectiv faptele și însemnătatea lor.”
„Peste tot – observă autorul - , ceea ce primează nu este căutarea obiectivă a adevărului, ci, mai degrabă, propriul adevăr și felul în care poate el găsi rezonanțe în adevărurile celorlalți.” Dar „Epoca post-adevărului își va urma mersul sinuos până în momentul în care un alt curent sau meteahnă îi va lua locul, însă Cuvântul Adevărului rămâne în veac: „Cerul și pământul vor trece, însă cuvintele Mele nu vor trece” (Luca 21, 33).
Iar referitor la Ziua Națională a României trebuie reținută următoarea viziune:
„Biserica noastră rămâne în continuare perseverentă acestor trei linii directoare, pe care le are de la început: în primul rând, unitatea cu Dumnezeu – să conducă poporul, în credință, spre mântuire, spre locul fericirii veșnice, al deplinei comuniuni cu Dumnezeu; în al doilea rând, unitatea românilor, vis împlinit la 1 Decembrie 1918; și, în al treilea rând, un vis poate mai greu de realizat, visul unității interconfesionale între români, al unității între Bisericile care se numesc surori, urmărind idealul pe care Hristos l-a spus apostolilor Săi: „ca toți să fie una…” (Ioan 17,21).
Trei obiective, de la omul de rând până la cel mai înalt ierarh bisericesc.