10 OCTOMBRIE ZIUA MONDIALĂ A SĂNĂTĂȚII MINTALE

SĂNĂTATEA MINTALĂ ÎN SECOLUL XXI

Sănătatea mintală a populaţiei constituie o problemă de importanţă globală. Dreptul la sănătate mintală este reglementat prin numeroase documente, începând cu anii ’60. Organizaţia Mondială a Sănătăţii defineşte sănătatea mintală ca „o stare de bine în care individul îşi poate aprecia abilităţile, poate face faţă stresului normal al vieţii, poate lucra productiv şi îşi poate aduce aportul la progresul comunităţii în care trăieşte“. Dreptul la sănătate mintală cuprinde o relaţie complexă între fizic şi psihic, fiind în strânsă legătură cu celelalte drepturi ale omului. Pentru a respecta drepturile omului, este esenţial ca acesta să benefi¬cieze de tratamentele adecvate, să fie expus la cel mai mic risc posibil, să se ghideze după propriile dorinţe şi necesităţi şi să i se ia în considerare cultura, religia, genul şi aspiraţiile.
Cum determină psihiatrii dacă semnele, simptomele și disfuncționalitățile pacientului sunt normale sau anormale? De obicei experții folosesc o combinație de mai multe metode.
Percepțiile pacientului. Felul în care pacientul își percepe gândurile, comportamentul și funcționarea poate ajuta la determinarea a ceea ce este normal pentru pacient. Astfel pacientul poate realiza că nu se descurcă bine și nu este capabil să-și îndeplinească sau nu-i pasă de activitățile zilnice sau alte lucruri care în trecut âi făceau plăcere. Dacă pacientul are depresie, vasele pot rămâne nespălate mai multe zile, pacientul nu se mai spală sau nu mai este interesat de hobby-urile sale. Se poate simți trist, fără speranță sau descurajat și realizează că ceva este greșit, că nu se mai bucură de viață. Sau pacientul poate sa nu fie capabil sa nuanțeze ce este în neregulă cu el.
Percepția altora. Percepția pacientului este subiectivă și poate să nu realizeze o evaluare corectă a comportamentului, gândurilor și funcționării sale. Observatorii obiectivi, pe de altă parte, pot fi capabili să facă acest lucru. Pentru pacient, viața poate părea normală și tipică. În timp ce pentru cei din jurul său poate părea ciudată și anormală. Acest lucru se întampla de obicei în cazul schizofreniei. Dacă pacientul suferă de schizofrenie, poate avea halucinatii auditive – aude voci cu care converseaza crezând că are o conversație normală cu o persoană reală. Pentru martorul care observă acest comportament, poate părea ceva anormal. Este un lucru comun ca o persoană să aibă o afecțiune psihică și să nu știe acest lucru. Acest lucru este valabil atât pentru bolile somatice cât și pentru cele psihice. Oamenii pot avea afecțiuni cardiace fără să știe acest lucru. În mod similar, o persoană poate avea depresie clinică și să nu fie conștient de problemă.
Norme culturale și etnice. De multe ori ceea ce este comportament sau gândire normală sunt definite în relația cu spațiul cultural. Acest lucru înseamnă că ce este definit ca normal într-o cultură, să fie considerat anormal în alta. Conversarea cu vocile pe care doar pacientul le aude poate fi un indicator al prezenței schizofreniei în cultura vestică. Dar acest tip de halucinații pot fi o parte normala a experiențelor religioase în alte culturi. Și uneori ceea ce considerăm normal și acceptabil în familia noastră poate fi considerat anormal și va necesita schimbare în afara familiei. Spre exemplu, comportamentul unui copil cu tulburare hiperkinetică și deficit de atenție poate fi inacceptabil într-un mediu școlar structurat, dar poate fi perceput ca normal și acceptabil într-un mediu mai puțin structurat, cum ar fi acasă.
Valorile statistice. Deseori normalitatea este definită prin media statistică. Majoritatea oamenilor se situează la mijloc, în timp ce alții cad la o extremă sau la alta. Cei de la extreme sunt deseori etichetați ca anormali deoarece nu sunt în medie, la fel ca majoritatea oamenilor.
Internarea nevoluntară a pacienţilor în instituţiile psihiatrice constituie o încălcare severă a drepturilor acestora şi trebuie luată în considerare ca ultimă soluţie, atunci când celelalte alternative au eşuat. În secolul XXI, nu mai poate fi acceptat tratamentul inuman şi degradant în marile instituţii psihiatrice. Tot mai multe ţări şi-au închis spitalele de psihiatrie, tratându-şi pacienţii în servicii comunitare. O atenţie specială trebuie acordată necesităţilor emoţionale, economice şi educative ale aparţinătorilor, care au o mare responsabilitate în susţinerea pacienţilor, dar care frecvent necesită sprijin.

Mirela Parker - Compartiment Promovarea Sănătății al DSP BN

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]