Sancţiuni aplicate de poliţişti pentru nerespectarea carantinei! O femeie din Bistriţa şi o familie de pakistanezi nu au fost găsiţi acasă!
Mie, 09/02/2020 - 20:43
Inspectoratul de Poliție Județean informează că ieri, 1 septembrie, au fost înregistrate două sancțiuni pentru nerespectarea carantinei.
În primul caz, lucrătorii Poliției Locale Bistrița au constat faptul că o femeie de 57 de ani, întoarsă din Spania, nu a respectat obligațiile impuse. Femeia nu a fost găsită în Bistrița, la adresa la care a declarat că va rămâne în carantină, ulterior, la solicitarea polițiștilor, aceasta s-a întors la domiciliu. Femeia a fost sancționată contravențional, conform Legii 55/2020 cu amendă în cuantum de 3.000 de lei.
În al doilea caz, doi soți de 30 de ani și copiii lor minori, toți cetățeni ( pakistanezi) cu rezidență în Spania, au fost verificați ieri la adresa unde au declarat că vor rămâne în carantină, însă nu au fost găsiți. La solicitarea polițiștilor, aceștia s-au întors la adresa declarată, iar față de adulți a fost dispusă măsura sancționării, conform Legii 55/2020, cu avertisment. Polițiștii le-au explicat încă o dată prevederile Legii 55/2020 și faptul că este extrem de important ca, pentru prevenirea și limitarea infectării cu Sars-Cov-2, să respecte obligațiile impuse.
Pentru evitarea creșterii numărului de infectări, pentru protejarea dumneavoastră și a celor dragi, vă rugăm să respectați cu strictețe prevederile legale în vigoare!
Citiţi şi:
- Patru persoane din Năsăud și Runcu Salvei, sancționate de polițiști, pentru nerespctarea carantinei!
- Acţiuni de informare a agenţilor economici cu privire la Certificatul Verde! O femeie din Dobric şi un bărbat din Hălmăsău, sancţionaţi pentru nerespectarea carantinei!
- 1800 de persoane verificate pentru respectarea măsurilor pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Sars-Cov-2. Bistriţean aflat în carantină, găsit prin oraş
- Amenzi pentru persoane care nu au respectat carantina! Controalele poliţiştilor continuă
- Persoane din Năsăud, Coşbuc şi Spermezeu, amendate pentru că nu au respectat carantina

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Vă invităm la vernisajul expoziției de sculptură: OBIECTE ÎNCORSETATE
🔶Artist vizual: Alin Rihor...
Comentarii
Rus Augustin -
Lun, 21:44
Poate avea dreptate cardinalul Mazarin care a pus pe mormânt epitaful ... „Aici zace cardinalul...
Claudia -
Lun, 19:14
era vaccinat? intreb pentru ca am constatat ca mulți dintre cei care s au vaccinat antricovid au...
Valeri Toderici -
Lun, 04:47
Mulțumim,din suflet,pictorului Valeriu Mureșan,/
Pentru tabloul expus,la Muzeul...năsăudean!/...
Valeri Toderici -
Lun, 04:46
Mulțumim,din suflet,pictorului Valeriu Mureșan,/
Pentru tabloul expus,la Muzeul...năsăudean!/...
Valeri Toderici -
Lun, 04:42
.ulțumin
Aniversări
Cu prilejul aniversării zilei de naștere, adresăm părintelui Gheorghe Ganea, preot la PAROHIA ORTODOXĂ RODNA II, alese urări de sănătate şi bucurie,...
Redacția cotidianului Răsunetul transmite cele mai calde gânduri, urări de sănătate și împliniri doamnei asistent medical principal Felicia...
În zi de naștere, îi urăm doamnei IOANA CIFOR, consilier superior în cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, să aibă parte de multă sănătate,...























Adaugă comentariu nou