SÂNGEORZENII ŞI MAREA UNIRE

ALEXANDRU DĂRĂBAN

Marele act al Unirii românilor săvârșit în ziua de 1 Decembrie 1918 la Alba-Iulia, cetate sfântă a Neamului, este împletit cu o importantă contribuție a luptătorilor sângeorzeni.

Ivirea soarelui libertății şi înfăptuirii României Mari s-a petrecut în ziua de 28 octombrie 1918 când a venit la conducerea țării guvernul condus de generalul Coandă. În aceeași zi noul prim-ministru a remis, la Iași, reprezentanților Puterilor Antantei şi telegrafia în același timp şi legațiunilor României din Paris, Londra şi Roma o notă, în care declara: România, atât din punctul de vedere moral, cât şi politic, are dreptul la înfăptuirea revendicărilor ei. Ea știe că aliații îi recunosc acest drept în virtutea principiilor, ai căror reprezentanți sunt, şi care au fost formulate de președintele Wilson atunci când a declarat că soluțiunile războiului izvorăsc din însăși natura lui şi din împrejurările războiului. Tot ce pot face oamenii de stat sau adunările, a zis atunci președintele Wilson, este de a le înfăptui.

Într-adevăr, chestiunea românilor din Ungaria s-a impus prin însăşi natura ei în ziua în care principiile de justiţie, de independenţă şi de libertate a popoarelor când prin tratatul de la 4 august 1916 aliaţii s-au obligat să asigure unitatea lor naţională[1].

Stările de lucruri din Transilvania erau urmărite cu mare încordare în capitala Moldovei, îndeosebi de către românii ardeleni. Noi cei de origine din Ardeal – nota Haliţă – aveam zilnic consfătuiri şi părerea predominantă era că trebuie să ne convingem în mod pozitiv de starea reală a lucrurilor, de intenţiile pe care le au Comitetul Partidului Naţional şi capii bisericii române, deoarece ştirile vehiculate de către refugiați răspândeau faptul că se intenţionează proclamarea autonomiei Ardealului sau a republicii[2].

Pe la sfârşitul lunii octombrie, o delegație din Transilvania, compusă din Ioan Boieru, Gavrilă Petri (ambii foști voluntari în armata română) şi locotenentul Isidor Popovici, a sosit la Iaşi cu un mesaj din partea lui Teodor Mihali, prin care se cerea guvernului român să intervină cu armata în Transilvania pentru a face ordine, întrucât în tot Ardealul sunt răzvrătiri şi autorităţile vechi au dispărut, iar organizaţiile noastre sunt la început, fără să aibă la spatele lor un scut sigur, adică o armată regulată[3]. Ajunși la Iaşi, membrii  delegaţiei  au  fost  conduşi, printre  alţii, şi  de  către  Solomon  Haliţă, în  Piața  Cuza-Vodă, unde, acesta, a ținut o vorbire fulminantă[4], prezentându-i mulțimii ca pe niște eroi, după care s-au întâlnit cu primul-ministru şi cu Ionel Brătianu[5].

Solomon Haliţă era un apropiat colaborator al lui Ion I. C. Brătianu, pe care-l informa zilnic despre situația din Transilvania. La sfârşitul lui octombrie 1918, el s-a decis, în urma unei întrevederi cu Ionel Brătianu, să plece în Transilvania pentru a se pune în contact cu membrii Comitetului Naţional, cunoscându-se personal cu multi dintre ei, şi  a-i determina să nu întârzie pregătirea lucrărilor pentru proclamarea Unirii Ardealului cu Statul Român[6].

În urma unei consfătuiri ce a avut loc între prim-ministrul, generalul Coandă, Ion               I. C. Brătianu, generalul Arthur Văitoianu şi Solomon Haliţă, factorii conducători ai statului român au hotărât să trimită o delegaţie în Transilvania pentru a intra în contact cu fruntaşii Partidului Naţional Român şi pentru a îndeplini rolul de observator şi organ de legătură între aceștia şi guvern[7]. Delegația compusă din Solomon Haliţă, dr. Ion Bordea din Brașov, Ion Boieru din Turda, Gavrilă Petri din Nepos (astăzi în județul Bistriţa-Năsăud) şi Isidor Popovici din Dej, cărora li s-a adăugat şi Laurențiu Oanea din Sângeorz-Băi, recent sosit cu un alt mesaj din partea lui Mihali, avea şi aprobarea Legaţiei Franceze în România, care îi pune la dispoziție o legitimație în limba franceză, eliberată de generalul Lafont, atașatul militar al Franței pe lângă Marele Cartier General al Guvernului român de la Iaşi[8].

În 1/14 noiembrie, delegația – căreia i s-au pus la dispoziție două automobile – a pornit spre Transilvania. Misiunea delegaţiei era precizată în scrisoarea președintelui Consiliului de Miniștri, generalul Coandă, datată 31 octombrie/13 noiembrie 1918, pe care Solomon Haliţă, şeful acesteia, trebuia să o înmâneze conducerii Partidului Naţional Român. Domnul Solomon Haliţă – se arăta în scrisoare – aflător de mai mult timp la noi şi care a dat probe de sincer devotament pentru cauza naţională şi de loialitatea sentimentelor sale, este însărcinat a se pune în raporturi cu Comitetul Naţional al Românilor din Transilvania şi Ungaria pentru a stabili, în înțelegere cu Domniile-voastre, fiind sigur că va corespunde în toate misiunii sale pentru binele obștesc[9].

Totodată, Haliţă a dus şi scrisoarea lui Ion I. C. Brătianu către Comitetul Partidului Naţional Român, prin care marele om politic îşi exprima poziția faţă de viitorul Transilvaniei. Cea mai sfântă aspirație a neamului – scria Brătianu – se împlinește. Peste suferințele trecătoare, generațiile vor râvni la zilele pe care le trăim.

Fără mirare am văzut că despărțiți în cele mai grele împrejurări ne-am regăsit în aceeași simțire şi cu același gând. Grabnic, acum, este stăpânirea încercărilor vrăjmașe ale ungurilor ale  anarhiei, ale  demagogiei, prin  organizație, prin  propagandă, prin  forță. În continuare, autorul scrisorii îndeamnă comitetul să acorde <libertate şi  dreptate  pentru toți

de orice neam şi religie> pe baze larg-democratice: reforme electorale şi agrare, condițiuni de viață pentru muncitorime, care să le asigure legitimele lor revendicări şi parte de folosință rodului muncii lor[10].

La 6/19 noiembrie 1918, în urma unor peripeții dramatice, membrii delegaţiei au ajuns la Bistrița, oprind în fața  cazărmii, la  sediul  Gărzii  Naţionale Române (sediul actualului Muzeu Judeţean Bistriţa-Năsăud)[11]. La Bistrița au luat contact cu Gavril Tripon, președintele Consiliului Naţional Român al comitatului Bistriţa-Năsăud, cu Victor Onișor, Vasile Pahone şi cu alţi fruntași ai românilor de aici. Apoi s-au inspectat câteva gărzi naționale din comitat, constatându-se că acestea sunt bine pregătite şi, la nevoie, pot opune rezistență gărzilor naționale maghiare[12]. Însoțiți de către Gavril Tripon şi Victor Onișor, membrii delegaţiei au plecat la Năsăud, unde s-au întâlnit cu principalii organizatori ai luptei pentru unire din această localitate: Iulian Marțian, Virgil Șotropa, Ion Păcurariu, vicarul Alexandru Haliţă (fratele lui Solomon), după care se îndreaptă spre Dej, unde ajung la casa lui Theodor Mihali în noaptea de 7/20 noiembrie[13]. Chiar în acea noapte, delegația, împreună cu Theodor Mihali, pleacă la Olpret, pentru a-l contacta pe Alexandru Vaida. După o consfătuire cu cei doi membri marcanți ai Partidului Naţional Român la care participase şi avocatul Micşa, preşedintele Consiliului Naţional Român Dej, s-a întocmit un memoriu, adresat prim-ministrului Coandă, iar cu  înmânarea  lui  la  Iaşi Haliţă desemnase pe avocatul Boeru, însoțit de locotenentul Isidor Popovici[14]. Memoriul, care cuprindea 8 puncte, insista în mod deosebit pentru intervenția armatei române în Transilvania. După descrierea odioaselor crime comise de către jandarmii maghiari împotriva românilor, autorii memoriului arătau că fruntaşii românilor din Transilvania sunt amenințați. În  punctul  3  al  memoriului  se  arată  că  armata  maghiară  a expediat în Ungaria valorile şi arhivele, iar pentru salvarea lor este nevoie de intervenția românească. În punctul următor al memoriului s-a consemnat o stare de fapt a populației românești şi anume că nimeni nu mai vrea să știe altceva decât de o ţară românească şi de o administrație românească. În ultimul punct al memoriului se solicită intervenția României pe lângă țările din blocul Triplei Înțelegeri ca acestea să protesteze contra activității subversive ale lui Rakovski, ministrul Rusiei, care lucrează contra românilor[15].

După trei zile de discuții şi analize la Dej, delegația se îndreaptă spre Cluj, întâlnindu-se şi cu episcopul Iuliu Hossu într-un scurt popas la Gherla. La Cluj a luat contact cu Emil Haţieganu, preşedintele Consiliului Naţional Român al comitatului, şi cu Iulian Pop, primarul oraşului[16]. Constatând că existau poziţii diferite în privinţa modalităţilor de acţiune în vederea realizării unirii, Solomon Haliţă a insistat ca fruntaşii Partidului Naţional Român din nordul  Transilvaniei  să  se  pună  de  acord  cu  cei  din  Blaj, Sibiu  şi  Arad  în  privinţa organizării Marii Adunări Naţionale de la Alba-Iulia. În acest scop, un furier a fost însărcinat cu înmânarea unei scrisori la Arad, prin care membrii Consiliului Naţional Român Central erau asiguraţi că Manifestul lor din 18 noiembrie 1918 a fost primit pretutindeni cu cea mai mare mulţumire şi însufleţire. Ne aflăm în faţa unui fapt împlinit – se specifica în scrisoare. Solidaritatea neamului întreg a fost în mod strălucit manifestată prin gruparea întregii suflări româneşti din Ungaria şi Transilvania pe lângă Consiliul Naţional Român Central[17].

De la Cluj, Solomon Haliţă a plecat la Alba-Iulia, unde în preziua Adunării Naţionale s-a întâlnit cu membrii C. N. R. C. Aici a insistat, până noaptea târziu, să convingă pe aceştia să renunţe de a face să se aclame o proclamaţie cu tot felul de angajamente faţă de minorităţi[18], arătându-le că nu e logic ca o provincie ca parte din viitorul întreg, să ia angajamente pentru întreg, că nu e nici politic, deoarece nu se poate prevedea dacă acele angajamente vor conveni viitorului politic al statului întregit[19].

Solomon Haliţă a participat, ca observator al guvernului român, la discutarea proiectului de rezoluţie al Marii Adunări Naţionale, iar la 1 Decembrie s-a aflat alături de cei peste 100.000 de participanți. De asemenea a luat parte la şedinţele Marelui Sfat, care a ales Consiliul Dirigent.

Despre cele întreprinse în misiunea sa, Haliţă a întocmit un raport pe care l-a trimis, în grabă, la Iaşi primului-ministru, printr-un curier special. Raportul consemnează stările de lucruri din Transilvania, măsurile întreprinse şi toate evenimentele principale la care a participat până în ziua de 2 decembrie 1918[20]. Alături de Raport este trimis şi textul Proclamației de la Alba Iulia, votată de unanimitatea celor 1.228 delegaţi oficiali[21]. Raportul conţinea şi informaţii privind alegerea Marelui Sfat Naţional şi a Consiliului Dirigent. Întrucât curierul trebuia să plece fără întârziere, Haliţă scrie şefului guvernului român că va relata verbal despre modul în care au decurs marile serbări ale neamului românesc la care am avut fericitul prilej să luăm parte[22]. Totodată îl informează că telegrama către regele Ferdinand, prin care i se aduce la cunoştinţă săvârşirea marelui act, va fi trimisă până la hotare de un curier special, apoi transmisă la Bucureşti prin primul oficiu telegrafic poștal român[23].

După Unire, Solomon Haliţă a fost numit prefect al Iaşiului, având greaua sarcină de a reface oraşul zdrobit de atâtea mizerii şi suprapopulat în timpul refugiului. Apoi, după patru decenii de activitate peste Carpați, revine în Ardealul său iubit, ajungând prefect al judeţului Năsăud, funcţie ce o exercită între anii 1922–1926[24].

În zilele următoare, Laurenţiu Oanea a rămas la Arad, la dispoziţia   C. N. R. C., după care, la  30  noiembrie, cu  trenul  special, a  plecat  la  Alba-Iulia, unde   a   ajuns  la  ora  14. Memoriile sale conțin pagini interesante consacrate conferinței ținută de fruntaşii politici români în ziua de 30 noiembrie 1918.

Laurenţiu Oanea a fost unul din cei opt notari ai Biroului Marii Adunări Naţionale de la Alba-Iulia. În această calitate figurează şi în lista celor 250 membri ai marelui Sfat Naţional. De la 3 decembrie 1918, Laurenţiu Oanea a fost reţinut de Ştefan Cicio-Pop la Alba-Iulia, pentru a conduce secretariatul cabinetului său, însărcinat cu resortul armatei şi siguranței publice.

Conformându-se ordinelor date de către Consiliul Central Naţional al națiunii române cu sediul în Arad, condus de către dr. Ştefan Cicio-Pop şi executând ordinele Comandamentului Suprem al Gărzilor Naţionale din Ungaria şi Transilvania, de sub comanda maiorului Aurel Vlad, cu sediul în Arad, în toate comunele judeţului Năsăud    s-au organizat chiar din zilele de 28 octombrie – 11 noiembrie, Consilii naționale, precum şi 51 Gărzi Naţionale.

Consiliile naţionale erau constituite din 8-12-24 membri, după importanța comunei. Comunele numărau câte 8-120 gardiști.

Comandamentele comunale, cele de plasă şi cel județean au funcționat cu o regularitate exemplară. Comanda gărzii locale din Sângeorz i-a fost încredințată învățătorului Iustin Sohorca (sublocotenent în rezervă) care la data de 26 noiembrie 1918 a întocmit un raport către Comandamentul Gărzii Naţionale Române din Năsăud asupra situației din Sângeorz, în care se specifica:

- garda veche a fost schimbată în totalitate;

- s-a organizat o adunare populară în care s-au ales doi inși, cinstiți, în care s-a avut toată încrederea;

- s-a reorganizat şi Sfatul Naţional Român local, din 12 membri, a căror menire era să hotărască şi să ia măsuri în cazuri urgente;

- garda era neînarmată şi n-aveau resursele necesare pentru plata acestora;

- ruga Comandamentul să le pună la dispoziție măcar zece puşti cu muniţia necesară cu ajutorul cărora să poată dezarma persoanele înarmate pentru a nu se deda la fapte rele;

- s-au întâmplat ceva furturi mici, înspăimântări cu vorbe ale evreilor pentru a înfrica pe români;

- starea comunei era liniştită[25].

Spre a deschide granițele către Moldova şi Bucovina, chiar din primele zile ale funcţionării gărzilor, s-a procedat la dezarmarea posturilor de jandarmi unguri şi, în special, a punctelor întărite din Călimani, Tihuţa, Măgura Calului, Rotunda, etc.

Comanda judeţeană a gărzilor naţionale din Bistriţa a fost dotată cu mitraliere, cu două tunuri, cu mijloace mecanice  de  transport  ca  să  intervină  la  chemarea  vecinilor, precum s-a şi făcut pentru dezarmarea ungurilor din Nimigea, din Reteag, din județul Mureș.

Pentru Comandamentul Regional din Cluj am dat pe compatriotul nostru,               dr. Octavian Utalea, fost avocat în Rodna, primarul de mai târziu al Clujului. El a fost ajutat de un alt tânăr ofiţer sângeorzan, Victor Iepureanu.

Participanții năsăudeni la Alba-Iulia au fost foarte numeroşi, fiind organizaţi în echipe de tineri şi bătrâni, care au fost îmbarcaţi în două trenuri.

Printre delegaţii oficiali la Adunarea Naţională, cu mandat de a reprezenta judeţul, au fost şi sângeorzenii Alexandru Haliţă, vicar greco-catolic, dr. Laurenţiu Oanea           (greco-catolic), preotul greco-catolic Aurel Chintăuan, Ioan Marcu, reprezentând Reuniunea învăţătorilor greco-catolici „Mariana” din Năsăud[26], inginerul Emil Buia și subprimarul Artenie Alexi (amândoi greco-catolici)[27].

         

DOCUMENT

Comandamentului Gărzii Naţionale Române Năsăud

 

Raportez că în Sângeorgiul-român garda naţională română veche care a fost compusă din elemente dubii şi de puţină încredere, plătită cu 10 coroane la zi, s-a desfiinţat, iar în adunarea poporală ţinută la 24 decembrie s-a reorganizat, alegându-se 20 inşi, toţi oameni cinstiţi în care avem toată încrederea. Plata lor, de aici încolo, este de 20 coroane pe ziua în care îndeplinesc serviciul.

Afară de această gardă, s-a reorganizat şi Sfatul Naţional Român. Din acest sfat s-a ales o comisiune permanentă, constatatoare, din 12 membri, a căror menire este să pertracteze şi hotărască în cazuri urgente şi zilnice.

Raportez mai departe că e nedumerire în ceea ce priveşte plata gardiştilor, nedispunând comuna nici de bani, nici de izvor din care s-ar putea acoperi aceste cheltuieli.

Garda e neînarmată. Nu dispunem nici de-o armă. În comună, ce e drept, sunt arme, dar cei ce la au nu se învoiesc să le predea.

Rog cu toată încrederea Comandamentul Gărzii Naţionale Române din Năsăud să binevoiască a-mi lua acest raport la cunoştinţă, iar în ceea ce priveşte plătirea gardiştilor, a-mi da informaţiunile şi îndrumările de lipsă. Rog apoi Comandamentul să binevoiască a-mi pune la dispoziţie barem 10 puşti cu muniţia de lipsă, cu ajutorul cărora să putem purcede la adunarea armelor din sat şi la dezarmarea unor persoane care, înarmaţi fiind, se dedau la fapte rele.

Afară de câteva furturi mici şi înspăimântarea cu vorbe a jidanilor, în comuna noastră nu s-au întâmplat lucruri mai mari.

Starea comunei, în general, este liniştită.

Sângeorgiul-român, la 26 noiembrie 1918.

Iustin Sohorca

Comandantul Gărzii Naţionale Române[28].

 

 

 




[1]                      Ion Rusu Abrudeanu, Păcatele Ardealului faţă de sufletul Vechiului Regat – fapte, documente şi facsimile, București, Cartea Românească, fără an, p. 156.

[2]                      Serviciul Judeţean Arhivelor Naţionale Bistriţa-Năsăud (S.J.A.N.B.N.), Fond Solomon Haliţă, dos. 88, fila 2.

[3]                      Pavel Tofan, Memorii din 1918, manuscris, Muzeul Judeţean Bistriţa-Năsăud, inventar 13285, f. 63.

[4]                      Ibidem.

[5]                      Ibidem, ff. 67–68.

[6]                      S.J.B.N.A.N., Fond Solomon Haliţă, dos. 88, f. 3.

[7]                      Ibidem.

[8]                      Ibidem, f. 97.

[9]                      Ibidem, f. 1.

[10]                    Ibidem.

[11]                    Pavel Tofan, op. cit., f. 70.

[12]                    Laurenţiu Oanea, Năsăudenii şi Unirea Ardealului, în „Plaiuri Năsăudene”, Anul I, 1943, nr. 8, p. 1 şi p. 4.

[13]                    Ibidem.

[14]                    S.J.A.N.B.N. Fond Solomon Haliţă, dos. 88, f. 4.

[15]                    Ibidem.

[16]                    Pavel Tofan, op. cit., f. 71.

[17]                    S.J.A.N.B.N., Fond Solomon Haliţă, dos. 88, f. 30.

[18]                    Ibidem.

[19]                    Ibidem.

[20]                    Ibidem, f. 54.

[21]                    Ibidem.

[22]                    Ibidem.

[23]                    Ibidem.

[24]                    Ibidem.

[25]                    Idem,  Fond Iulian Marţian, dosar II6/2 Consiliul Naţional Român Năsăud, f. 9.

[26]                    Gazeta Oficială, Sibiu, 1919, nr. 10, p. 49.

[27]                    Mircea Vlădică, Sângeorz-Băi. Veche vatră de credință și cultură românească, Editura Napoca Star,         Cluj-Napoca, 2003, p. 306.

[28]                    S.J.A.N.B.N., Fond Iulian Marţian, dosar II6/2 -  Consiliul Naţional Român Năsăud, f. 9.

 

 

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]