Sânzienele la Cuibul visurilor din Maieru

Dan Popescu

Muzeul „Cuibul visurilor” din Maieru a organizat simpozionul „Sânzienele măierene” la care au participat oameni de cultură, scriitori, profesori, eleve-sânziene, părinţi.
În prima parte a evenimentului au conferenţiat despre această străveche tradiţie, Icu Crăciun, Iacob Naroş, Ilie Hoza, Vio-Daniel Partenie, Liviu Ursa, Dan Popescu. S-a trecut apoi la discuţii libere, unde au mai luat cuvântul scriitorul Cornel Cotuţiu, Ioan Raţiu, directorul Liceului Tehnologic „Liviu Rebreanu” din Maieru, Ducu Barna care a şi făcut trei propuneri privitor la viitoarele ediţii ale sărbătoririi Sânzienelor.
Partea a doua a evenimentului a cuprins o proiecţie video în care am văzut imagini cu tineri măiereni la Sânziene, proiecţie susţinută de un frumos comentariu al profesorului Liviu Ursa, gazda noastră îndatoritoare care a făcut eforturi remarcabile pentru realizarea acestui eveniment în cele mai bune condiţii. În continuare s-a prezentat şi o expoziţie de fotografii vechi, imagini inedite cu tineri măiereni sărbătorind sânzienele la focul sacru. Organizatorii de la „Cuibul visurilor” au fost ajutaţi la această expoziţie foto, de cunoscutul artist, sculptorul Maxim Dumitraş.
Printre ceilalţi participanţi, i-am mai remarcat pe viceprimarul Vasile Deac, pe profesorii Elena Ursa, Marina Dumitru, Mircea Pioraş. În încheiere, toţi participanţii, cu mic, cu mare, au fost invitaţi la prăjituri, sucuri şi apă minerală, mai ales că afară erau 35 de grade celsius.
Noaptea de Sânziene reprezintă contactul dintre lumea noastră şi lumea cealaltă, când porţile cerului se deschid, iar animalele se strâng şi stau la sfat. Bătrânii spun că cine pândeşte animalele în această noapte magică şi le va asculta, va pricepe graiul lor şi va afla multe taine. Tot în noaptea de Sânziene fetele nemăritate îşi află viitorul aruncând coroniţe din flori galbene de sânziene, culese cu o zi înainte, pe casă sau pe şură. Perechile tinere, pentru a avea parte de o căsătorie fericită, sar de trei ori peste foc. Există şi credinţa potrivit căreia, fata care va sări de nouă ori peste foc, îşi va găsi ursitul până la sfârşitul anului.
Înainte de zorii zilei, o roată mare de foc este rostogolită de pe un deal, ca simbol al soarelui care se scurge odată cu vara, către toamnă. Localnicii din Maieru păstrează şi obiceiul unui ritual de scăldat pentru menţinerea sănătăţii, în locuri sălbatice doar de ei ştiute. Tinerii se întâlnesc la foc la locul numit „la Bori”, unde în trecut se legau logodnele fetelor cu feciorii din sat.
Sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, 24 iunie, a fost instituită, după unii cercetători, spre a înlocui sărbătorile păgâne din epoca solstiţiului de vară, 22-23 iunie.
Sânzienele îşi au originea într-un străvechi cult solar, ele erau nişte femei frumoase, adevărate preotese ale soarelui, divinităţi nocturne ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om. Conform tradiţiei, Sânzienele plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă şi dansează, împart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile căsătorite, înmulţesc animalele şi păsările, umplu de leac şi miros florile şi tămăduiesc bolile şi suferinţele oamenilor. Sânzienele sunt zâne bune, dar ele pot deveni şi forţe dăunătoare, pot stârni din senin vijelie, pot aduce grindina, îi loveşte pe păcătoşi cu „lanţul Sânzienelor”.
După căderea întunericului, pe fiecare deal din Maieru se adună copii, flăcăi şi bărbaţi însuraţi, cu făclii pe care le învârt ca să ardă cât mai tare şi să sară scântei. După ce făcliile au ars aproape în întregime, bărbaţii coboară pe malul râului unde au voie să vină şi fete. Se face foc mare peste care sare toată lumea.
Sărbătoarea Sânzienelor ar avea la origine un cult roman pentru zeiţa Diana. După alţi specialişti, sărbătoarea îşi are originea într-un cult geto-dacic străvechi al soarelui, Sânzienele fiind adesea reprezentate de traci înlănţuite într-o horă. Cultul focului derivă din natura spirituală a luminii, el vine din preistorie şi are un simbolism polivalent. Focul este generator, purificator şi distrugător. Cuvântul „pur”, rădăcină a tuturor purificărilor, înseamnă în sanscrită, foc.
În tradiţia iudaică focul este legat de prezenţa lui Dumnezeu. Rugul aprins este locul în care Dumnezeu i se arată lui Moise, iar rugul arde fără să se mistuie. Focul este şi cuvântul lui Dumnezeu şi cel al profetului ale cărui buze sunt „purificate” cu un tăciune aprins. În Creştinism, focul este botez, conform Luca 3,16. „El vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc.” Focul creştin este şi focul care se pogoară, ca limbi de foc, peste capetele Apostolilor în Duminica Cincizecimii, iar aceştia vorbesc în diferite limbi, marcând actul de constituire a Bisericii creştine. Ridicarea la cer a lui Ilie se produce într-un car de foc.
Celebrarea Sânzienelor la Maieru este un prilej de petrecere, cu dans şi cântec până la ziuă, dar şi o probă de foc.
Organizarea acestui simpozion la „Cuibul visurilor” a fost o reuşită. S-a amintit şi de eminentul profesor scriitor Sever Ursa, ctitorul acestui muzeu şi conducătorul lui aproape 60 de ani, omul care a pus istoria şi pe Liviu Rebreanu pe masa fiecărui măierean, omul care a creat istorie aici la Maieru.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]