Săptămâna Solidarităţii şi Toleranţei

Asociaţia Pro-Apărarea Drepturilor Omului, Asociaţia Ascendent, Direcţia de Sănătate Publică, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, Centrul Comunitar pentru Tineret, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Primăria Bistriţa organizează, între 16-20 noiembrie, Săptămâna Solidarităţii şi Toleranţei. Manifestările includ, luni, de la ora 10.00, o întâlnire cu presa la sediul PROADO, urmată de la ora 15.00 de marcarea Zilei Mondiale a Toleranţei, prin animaţie pe pietonalul Liviu Rebreanu, în cadrul proiectului „Lateral înseamnă înainte”. Marţi şi miercuri în instituţiile publice va fi o invitaţie vizual interactică la un dialog pe tema „Tolerant? Intolerant? Părerea ta contează”. Joi, de la ora 14.00, va fi marcată Ziua Naţională fără Tutun, pe pietonalul Bistriţa, dar şi la Penitenciar. De la ora 17.00, la Cercul Militar Bistriţa, Menuţ Maximinian îşi lansează cartea „Rădăcini împrumutate”, un studiu etnologic despre tradiţiile românilor într-o zonă în care sunt minoritari, cea a Odorheiului. Vor fi prezenţi la Bistriţa oaspeţi de la Odorhei, dar şi din comunitatea românilor din Spania. Manifestările vor culmina, vineri, de la ora 12.00, pe pietonal cu carnavalul elevilor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5