Şapte ani de la operaționalizarea modulului SMURD Beclean

Ziua de 2 iunie reprezintă un reper important în activitatea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bistrița” al județului Bistrița - Năsăud. În urmă cu şapte  ani a avut loc operaționalizarea modulului SMURD în cadrul subunității de intervenție Beclean, inaugurată în anul 2002.

Prin înfăptuirea celor amintite mai sus, I.S.U. „Bistrița” a atins un deziderat extrem de important, atât pentru instituţie, dar mai ales pentru comunitățile deservite de subunitatea de intervenție. Obiectivul principal este acela de a oferi servicii de calitate cetățenilor județului Bistrița - Năsăud, și nu numai, prin asigurarea unui timp optim de răspuns în situații de urgență ce intră în competență de gestionare a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

De la înființare, respectiv operaționalizarea modului SMURD și până în prezent, subunitatea de intervenție a asigurat gestionarea un număr impresionant de situații de urgență în zona de vest a județului, până la limita cu județul Cluj. Intervențiile au fost dintre cele mai diversificate, pornind de la cele de stingerea incendiilor și alte misiuni specifice pompierilor (înlăturarea efectelor fenomenelor meteo extreme, protecția comunităților etc) şi până la asigurarea asistenței medicale prespitalicești de orice natură. Raionul de intervenție al subunității este străbătut de DN 17, o arteră de comunicație rutieră extrem de circulată, dat fiind faptul că asigură legătura între Transilvania şi Moldova, iar evenimentele rutiere sunt din ce în ce mai complexe.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]