Şapte proiecte majore, de cinci milioane euro, în derulare, la Lechinţa. Primarul Romeo Florian: Alte investiţii vor începe după finalizarea licitaţiilor

Administraţia lechinţeană are în derulare nu mai puţin de şapte proiecte în infrastructura rutieră, cea de apă şi apă uzată, drumuri agricole, aşezăminte culturale, finanţate din fonduri europene -  prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, din fonduri guvernamentale – Programul Naţional de Dezvoltare Locală, dar şi cu cofinanţare de la bugetul local. Per total, vorbim despre obiective care însumează aproximativ 5 milioane de euro.

Alte proiecte de investiţii, anunţă primarul Romeo Florian, sunt în diferite stadii ale procedurii de achiziţie publică şi vor debuta în perioada următoare.

“Cadastrul general al comunei Lechința, investiție finanțată de către Guvernul României printr-un program pilot, este o lucrare foarte necesară comunității noastre. Va fi un “moment zero” pentru tot ceea ce înseamnă, în zona intravilană, probleme de urbanism și, în zona extravilană, rezolvarea problemelor de posesie și proprietate”, susţine primarul Florian.

Prin Compania Națională de Investiții, din fonduri guvernamentale, este reabilitat și modernizat așezământul cultural din localitatea Lechința, în timp ce  Căminul Cultural din Sâniacob este reabilitat cu fonduri de la bugetul local.

Un alt proiect vizează modernizarea infrastructurii agricole rutiere, un proiect finanțat prin PNDR 2014-2020. Nu mai puţin de 9,5 km de drum vor fi asfaltaţi, investiţia cuprinzând şi  podul peste Valea Dipșei (Fizeș - Lechința ).

Tot din fonduri europene, pe Măsurs 7.2 - Investiţii în crearea şi modernizarea infrastructurii de bază la scară mică,  este în implementare un alt proiect de infrastructură rutieră în comunele Lechința și Galații Bistriței, prin Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară  “Valea Dipșei”. În fapt, vorbim despre modernizarea unui drum pe itinerariul Tonciu-Sângeorzu Nou, practic “o centură” a Lechinţei, care va scurta drumul celor din zona de Câmpie cu aproape 10 kilometri. În plus, fiecare localitate va avea la dispoziţie fonduri şi pentru infrastructura proprie, urmând să fie modernizate o stradă din Lechinţa şi majoritatea reţelei stradale din Vermeş.

Prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, este finanţat proiectul pentru reţeaua de apă uzată şi stația de de epurare a apelor uzate în localitatea Sângeorzu Nou. Nu mai puţin de 250 de gospodării vor fi racordate la reţeaua de canalizare.

Nu în ultimul rând, central civic al comunei beneficiază de investiţii, amenajarea trotuarelor reprezentând o lucrare multianuală, finanțată din bugetul local al  Lechinței.

 

 

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]