Sărbătoare creştinească la Poiana Ilvei

Zilele trecute, mai precis luni 24 iunie 2013, paşii m-au purtat pe Valea Ilvelor, la invitaţia familiei Mihai şi Ioana Dănilă şi fiii lor Oana şi Valer, oameni credincioşi şi ospitalieri ce au avut dorinţa de a fi şi eu în satul şi în casa lor, la un moment semnificativ din viaţa satului: Hramul bisericii şi 110 ani de la edificare.
Poiana Ilvei, acest sat cu un sol atât de fertil, de unde au răsărit atâtea spirite celebre printre care lingvistul de talie europeană Sever Pop şi atâţia alţi cărturari încărcaţi de energie şi rezistenţă. Mulţi dintre ei au devenit slujitori ai Sfântului Altar ce au dus în cele patru zări şi peste, scânteia divină cu care s-au născut şi care nu s-a stins pe parcursul vieţii, sălăşluind în interiorul sufletului nostru.
Printre fiii satului prezenţi a fost şi prof. univ. dr. Alexandru Morar-Găină care a adus un omagiu satului în care s-a născut şi a copilărit.
Dascălul de la Facultatea de Teologie a intrat în lumea copilătiei, spunând că nu a văzut nicăieri un cer înstelat mai frumos decât cel privit din ograda părintească. De la vârsta de 14 ani, când a plecat din sat la liceu şi apoi la studii teologice, trăieşte mai departe de sat, dar dorul, iubirea de părinţi şi de pământul natal îl însoţesc la tot pasul.
Invitaţia preotului Leon Pop(spune părintele profesor) mi-a reînviat dorinţa de a-mi vizita locurile natale, ca un fiu al satului recunoscător legănului copilăriei mele. Energia primită în satul natal şi dragostea de carte a făcut posibil să încep şcoala în opinci şi să-mi formez o carieră în tagma dascălilor universitari cu caracter teologic din Cluj.
Poienarii, în frumoase costume populare şi un sobor de preoţi în frunte cu Protopopul de Năsăud, Ioan Dâmbu, au întâmpinat cum se cuvine pe Sfinţia sa Vasile Someşan, Vicarul Clujului, formând aici în Sfântul Altar de la Catedrala locală, împodobită ca o mireasă, având ca preot paroh pe Leon Pop, un triumvirat ortodox printr-o întâlnire colegeală a trei colegi de studenţie: Vasile Someşan, Ioan Dâmbu şi Leon Pop, slujitori cu experienţă a Sfântului Altar ce explorează şi conservă cunoaşterea şi practicile spirituale ale înaintaşilor, ce aplică puterea cuvântului în sensul adevărului şi a iubirii.
Tot universul Văii Ilvelor s-a umplut de dragoste. Aici s-a creat un loc adecvat, spune Sfinţia Sa Vasile Someşan, de a înlocui îndoiala cu credinţă, descurajarea cu speranţă, amărăciunea cu optimism, inerţia cu muncă.
O singură idee a preotului local Leon Pop,cu o gândire pozitivă, adevărată, a fecundat întreg universul ilvean, aşa cum o picătură de colorant ajunge pentru a colora o anumită cantitate de apă.
Împărtăşania, spune în predică, Preasfinţitul Vasile Someşan, emite în sufletul nostru un fluid de dragoste faţă de Mântuitorul Iisus care a spus: „Nu pentru cei sănătoşi am venit, ci pentru cei bolnavi, şi nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu”.
Serbarea creştinescă de la Poiana Ilvei a încălzit totul pe acestă vale, prin rugăciuni, ospitalitate, cuvinte de înălţare spirituală ce-au recoltat bucuria şi buna-dispoziţie de la înaintaşi.
Preotul paroh Leon Pop, a avut atâţia oaspeţi din oraşul Năsăud, pe care l-a slujit ani în şir cu pace şi bucurie, cât şi credincioşi din alte parohii pe unde a slujit ca de exemplu Parva şi Rodna, cărora le-a surâs înconjurat de oglinzi şi din toate părţile i se întorcea zâmbetul declanşând bucuria tuturor. Aici pe Valea Ilvelor, ideile devin fapte ca de exemplu, ideea cărutarului local Leonida Ştefănescu, fost inspector general, de a se desfăşura un festival ilvean dedicat sărbătorilor de iarnă, idee ce a prins rădăcini, desfâşurându-se an de an fiind la a 18-a ediţie.
Numai respectând tradiţia străbună, spune Protopopul de Năsăud, Ioan Dâmbu, vom putea suprevieţui în istorie şi ne vom putea modela fiinţa interioară, iar copiii noştri au nevoie de modele vii din prejma lor a căror pildă de vieţuire să o poată urma din adâncul inimii lor.
Manifestarea creştinescă de la Poiana Ilvei a mijlocit accesul oamenilor spre comunicarea cu Dumnezeu, care este posibilă numai prin credinţă, ce exclude individualismul, oferind temeiul de iubirea semenilor prin comunicare şi adoraţie ce se consolidează prin exersarea ritualurilor în grup, un aspect esenţial a vieţii sufleteşti şi spirituale.
Mediatizarea acestei ceremonii a atras participarea unor oameni de decizie, parlamentarii Stelian Dolha şi Dorin Dobra şi sunt sigur că primarul Eugen Cristian Benţa le-a propus o îmbunătăţire a şoselei, măcar prin plombe sau chiar „proteze” pentru că deocamdată fiecărui cetăţean de aici îi revine una două gropi. Ma gândesc cum a parcurs atâta lume bună pe un drum atât de rău. Dar creştinii trec peste toate greutăţile când e vorba de credinţă, de frumuseţea morală a satului, toate acestea denotă o temelie a civilizaţiei satului ilvean, o zonă cu credinţă în Dumnezeu, oameni cu gânduri pozitive şi totodată cu răbdare, ce ştiu să trăiască cu seninătate chiar şi în mijlocul greutăţilor vieţii.
Pe Valea Ilvelor şi-au dat întâlnire diferiţi oameni de cultură cum sunt cei de la redacţia revistei „Cetatea Rodnei” prin Liviu Păiuş şi de la revista ce în curând va apare la primul număr „ASTRA Năsăudeană” prin Ioan Seni, Mircea Daroşi, Ioan şi Lucreţia Mititean care probabil vor relata mai pe larg această manifestare de excepţie cu îndemnul şi învăţăminte convingătoare, bazându-se pe problematizare cu rostul de a actualiza şi restructura experienţa de cunoştere şi experienţa trăirii religioase pe Valea Ilvelor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5