Sărbătoare la Biserica Sfinţii Trei Ierarhi din Bistriţa

Viaţa şi apoi istoria i-a aşezat în secolul IV creştin. Un secol pe care l-au umplut cu slava vieţilor lor pline de credinţa cucernică, de trăire profundă, dar şi de cugetare uimitoare, ceea ce a determinat posteritatea să eticheteze timpul luminat de ei Veac de Aur.
Sf. Trei Ierarhi sunt pe drept numiţi deschizători de drumuri în marile taine ale creştinismului, pentru că, într-o vreme în care se dădea lupta pentru lămurirea marilor taine ale creştinătăţii, ei şi-au pus întreaga viaţă drept gir al apărării acestor adevăruri, pe care le-au apărat în faţa oricui şi cu orice preţ.
Să nu uităm că vorbim despre fapte şi oameni de acum 16 veacuri şi mai bine. Că suntem în perioada de început a marilor sinoade ecumenice ce zguduiau lumea creştină. Că adevărurile ce ni le prezintă Sf. Trei Ierarhi nu erau încă elucidate. Că lumea de atunci putea uşor cădea în confuzii şi erezii. Dacă au biruit adevărul este meritul Duhului Sfânt care i-a luminat. Pentru noi, cei de azi, este uşor să apelăm la calculatoare şi în ele să aflăm răspunsuri la marile întrebări, să deschidem scrierile Sf. Părinţi şi să ne lămurim uimiţi de cât sunt de actuali. Dar nu trebuie să uităm o clipă că toate acestea s-au câştigat cu jertfelnicie, cu trăire adâncă şi mult ataşament faţă de cauza lui Hristos, Căruia i-au dăruit vieţile lor.
Este momentul să ne reamintim că cele două mari şi sfinte liturghii ale Bisericii Ortodoxe, în care regăsim toată frumuseţea trăirii liturgice, aparţin Sf. Ioan şi Sf. Vasile.
Într-o vreme în care a vorbi despre Sf. Treime putea deveni un risc iminent, Sf. Trei Ierarhi (în special Sf. Grigore, supranumit Teologul, pentru marile Cuvântări Teologice, dar pentru care a şi suferit până la jertfă) au dus cu demnitate lupta credinţei, chiar dacă Sf. Vasile se expune idolatrului împărat Valens, pe care-l uimeşte şi-l face să recunoască că viitorul creştinismului este o certitudine prin astfel de episcopi, iar Sf. Ioan Gură de Aur, împreună cu Sf. Grigore Teologul au scris cele mai frumoase tratate despre preoţie ca misiune a dăruirii întru Hristos. Sf. Ioan – cel ce asemeni Sf. Grigore – a ajuns în scaunul cel mai înalt al Patriarhiei Constantinopiolului, nu a înţeles să cedeze în faţa împărătesei Eudoxia şi a camarilei sale frivole, plină de lux şi perfidii. El şi-a făcut aliat poporul simplu şi credincios şi cetele pustnicilor ce coborau din munţi pentru a apăra pe Adevăratul Păstor.
Sf. Trei Ierarhi au trăit puţin – 50-60 de ani. Niciunul dintre ei nu s-a bucurat de linişte şi comoditate. Sf. Vasile cel Mare a fost şi rămâne modelul ierarhului implicat în opera samarineană, prin construirea şi administrarea de spitale şi azile, în care a investit toată averea sa. Sf. Grigore a părăsit cea mai înaltă demnitate şi, dezamăgit de invidii şi trădări, s-a întors pe meleagurile natale şi cu fire-i poetică cultiva flori. Sf. Ioan Gură de Aur a fost scos abuziv din scaun şi purtat în pribegie, undeva în Kukuz, unde, uimindu-i pe ostaşii puşi să-l surghionească, va termina spunând „Slavă Domnului pentru toate”.
La un Congres teologic ortodox, ţinut în 1936, la Atena, s-a stabilit ca Sf. Trei Ierarhi să devină Patronii spirituali ai învăţământului teologic. Este un merit pe care ei şi l-au câştigat cu prisosinţă.