Sărbătoare la Penitenciar

În scopul asigurării transparenţei şi deschiderii sistemului penitenciar românesc faţă de societatea civilă, Penitenciarul Bistriţa a organizat ieri Ziua Porţilor Deschise. Accesul în unitate a fost permis pe baza unui act de identitate, persoanele vizitatoare conformându-se regulilor ce privesc locul de deţinere, precum şi prevederilor Regulamentului de Ordine Interioară al unităţii. Persoanele cu vârsta sub 14 ani vor avea acces doar însoţite. Ei au urmat un traseu prestabilit alături de cadre ale penitenciarului, care le-au oferit informaţii şi le-au prezentat mai multe obiective relevante pentru mediul carceral: o cameră de detenţie, clubul persoanelor private de libertate, capela, biblioteca. Vizitatorii au admirat o expoziţie de obiecte de artizanat şi picturi realizate de persoanele private de libertate în cadrul atelierelor ocupaţionale.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5