Sărbătoare la Salva! Sute de oameni au venit s-o vadă pe Alina Ceuca, mireasa populară. Episcopul Macarie a binecuvântat tânăra familie

Nuntă mare la Salva. Sute de săteni au venit să vadă o mireasă îmbrăcată în portul popular. O iarnă a cusut mama miresei la cămaşa ei, toate fiind noi, de la zadii la şflaier ( voal) cu cunună de oglinzi, iar cozile au fost împletite în lat. Deşi joi, zi de lucru, cu toţii au lăsat hotarul pentru a transforma ziua în sărbătoare. Una dintre cele mai îndrăgite interprete din tânăra generaţie. Alina Ceuca şi-a unit destinele cu Florin Mihali, de loc din Maramureş. Mirele a venit şi el, însoţit de alai, în frumosul port maramureşan. Două steaguri s-au întâlnit în crucea uliţii, călăreţi, naşi şi socri, alături de nuntaţi în hainele noastre străbune. Evenimentul a debutat cu starea civila, oficiata la Primaria Salva, iar apoi la Biserica din Salva a avut loc momentul sfânt al legării destinelor celor doi tineri. La cununie a fost prezent şi episcopul Macarie, alături de un sobor de preoţi şi călugări, de la mănăstirile din judeţ, acolo unde mireasa cântă pricesne la hram. Emoţii mari şi pentru meşterul popular Genuca Ceuca, mereu alături de fiica ei, încă de la debut, pe drumul cântecului popular. Acasă la mireasă, iar mai apoi la starea civilă şi biserică, au fost prezenţi şi colegii de cântec Cornelia Ardelean, Domnica Dologa, Cristina Scurtu, Daniel Raţiu.
"Am venit să vedem nunta pentru că de mult nu o mai fost o nuntă ţărănească în sat şi mireasa îi a nostă şi ne e dragă. Să trăiască mirii şi Alinuţa să ne facă cinste la televizor ca şi până amu", îmi spune o bătrânică, în timp ce mă întreabă dacă se dă nunta la televizor. da se va da, pentru că au fost mai multe televiziuni, inclusiv TVR.
Iubitor de folclor şi doctor în etnologie, episcopul macarie, fiu al acestor meleaguri, ne spune şi el că a acceptat cu bucurie să fie prezent la nuntă, că are haine arhiereşti cusute cu mărgele de mâna Genucăi, socra mică, şi că le-a adus mirilor o icoană care să le binecuvinteze casa.
Petrecerea, presărată cu multe surprize din partea colegilor de cântec, va fi între urările cu paharul de şampanie şi primirea tortului, cu voie bună, la care vor lua parte toţi nuntaşii prezenţi la restaurantul Giulia 2. Principalul amfitrion la capitolul muzică este maestrul Anghel Urs, dirijorul Orchestrei profesioniste Dor Românesc. nu lipsesc nici colegii miresei de la Ansamblul Balada.
Cotidianul Răsunetul urează tinerei perechi casă de piatră, cu sănătate, bucurii şi copii frumoşi.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]