Sărbătoarea Cântecului şi Jocului de pe Câmpie la Silivaşu de Cîmpie

În ultima duminică a lunii iunie a avut loc la Silivaşu de Cîmpie cea de a 45-a ediţie a Festivalului Cântecului şi Jocului de pe Câmpie, eveniment ce s-a organizat neîntrerupt în localitate din anul 1972 încoace, devenind o acţiune culturală de amploare şi deosebit de reprezentativă pentru întreaga zonă de câmpie a judeţului nostru.
Evenimentul a debutat cu parada portului popular la care au fost prezente formaţiile artistice participante, aceasta desfăşurându-se în centrul localităţii, iar pe scena amplasată în frumosul parc din comună a avut loc o frumoasă gală folclorică.
Programul festivalul a debutat cu Muzica Militară a Garnizoanei Bistriţa, colectiv aflat sub bagheta dirijorului Bogdan Bejinaru, ocazie cu care s-au intonat Imnul de Stat al României şi câteva marşuri patriotice, iar spectacolul folcloric a cuprins evoluţia mai multor ansambluri şi formaţii de dansuri populare din judeţul nostru, dar şi din judeţele limitrofe (Cluj şi Mureş).
Au fost prezenţi o parte dintre membrii Ansamblului Profesionist „Dor Românesc” al Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, conducerea muzicală fiind asigurată de dirijorul Mihai Spân. Au evoluat soliştii Veronica Bălan, Ioachim Spân şi Domnica Dologa, precum şi dansatorii ansamblului, aceştia din urmă prezentând o frumoasă suită de dansuri populare din judeţul nostru, în coregrafia lui Adrian Paşcu, fiind aplaudaţi la scenă deschisă.
De asemenea, cu o prestaţie deosebită au încântat publicul şi membrii ansamblului folcloric „Rapsodia Someşană” din Cluj-Napoca, însoţiţi de dl. director Tiberiu Groza. A urmat apoi evoluţia formaţiei de dansuri populare din Silivaşu de Cîmpie, cu cele trei generaţii de dansatori – copii, juniori şi seniori – coregrafi Paul şi Aurel Muntean; ansamblul folcloric „Doina Sărmaşului” din oraşul Sărmaşu (judeţul Mureş); ansamblul folcloric „Floricică de pe tău” din Fărăgău (judeţul Mureş), formaţia de dansuri populare din Sînmihaiu de Cîmpie, coordonată de coregraful Teodor Puşcaş, formaţia de dansuri populare din comuna Milaş şi grupul vocal „Flori de pe Câmpie” coordonat de solista Ana Lar. Invitat de onoare în cadrul festivalului din acest an a fost artistul Grigore Leşe, iar spectacolul s-a încheiat cu o reprezentaţie foarte frumoasă a ansamblului folcloric „Cununa Grâului” din Ocniţa, acesta fiind însoţit de artista Cornelia Ardelean Archiudean.
Publicul, prezent în număr mare la eveniment, a apreciat şi a aplaudat evoluţia tuturor artiştilor şi s-a bucurat de un spectacol deosebit de frumos, complex şi variat, cu momente artistice de înaltă ţinută. Prezentarea acestuia a fost asigurată de etnolog Emilia Ometiţă, Şef Serviciu Cultură Tradiţională şi de Smaranda Mureşan, referent specialitate din cadrul Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, la manifestări fiind prezent şi managerul instituţiei, dr. Gavrilă Ţărmure.
A fost un eveniment cultural reuşit, desfăşurat şi în acest an în condiţii foarte bune datorită implicării dedicate a organizatorilor – Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud şi Primăria şi Consiliul Local Silivaşu de Cîmpie – ce au dat dovadă de mult profesionalism şi experienţă. Aşteptăm, aşadar, ediţia de anul viitor!

Smaranda Mureşan
Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5