SĂRBĂTOAREA SÂNZIENELOR

Prof. Liviu Păiuș

Poate mai mult ca alte ritualuri, sărbtoarea Sânzienelor ne prezintă un caz special de sincretism al obiceiurilor și credințelor românești căci, așa cum vom vedea, în sărbătoarea sânzienelor se contopesc mai multe credințe, care au creat de-a lungul timpului un ritual care nu este identic nici în timp, nici în concepții variind nu numai în timp, dar și în raport cu desfășurarea ritualului în diferite zone ale țării.
Sânzienele este unul dintre cele mai populare ritualuri păstrate din generație în generație, menționate în cea mai veche scriere etnografică, de Dimitrie Cantemir care precizează că ; „se trag din idolii cei cehi ai dacilor. Așa sunt; Lado și Mano (a), Zâna (b),Drăgaica (c), Doina (d), Heiole (e), Stahia (f),Dracul din tău(g), Ursitele (h), Frumoasele (i),Sânzienele (k), ,Joimărițele (l), Paparuda (m)…( urmează altele până la litera y) și multe altele”.(1).
În calendarul creștin această sărbătoare s-a suprapus cu nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, fapt consemnat și de Dimitrie Cantemir ; „Acesta este numele Sfântului Ioan Botezătorul. Ei cred că în ziua când se prăznuiește acest sfânt, soarele nu-și străbate drumul său drept înainte ci, într-o linie tremurată. De aceea toți țăranii moldoveni se scoală în acea zi înaintea zorilor și privesc cu ochii mari răsăritul soarelui și cum ochiul nu suferă prea multă lumină și, din pricina ei începe să se zdruncine și să tremure, ei pun pe seama soarelui tremurătura pe care o simt în ochi și se întorc voioși acasă după ce au făcut această încercare” (2)
Inainte de a face această prezentare a Sânzienelor, Cantemir descrie
Drăgaica care se deosebește fundamental de Sânziene, apropiindu-se mai curând de ceea ce se practică la cultul Sânzienelor ;„După cum se vede, prin ea ( prin Drăgaica n.n.) o înțeleg pe Ceres. ( „În mitologia romană Zeița grâului și a recoltelor, fiica lui Saturn și a Cibelei, identificată cu Demeter în mitologia greacă . Este reprezentată ținând în mână o seceră și un coș cu spice”.) (3)Căci în acea vreme a anului când încep să se coacă semănăturile, fetele țăranilor din satele învecinate se adună și o aleg pe cea mai frumoasă dintre ele, căreia îi dau numele de Drăgaica. O petrec pe ogoare cu mare alai, o gătesc cu o cunună împletită din spice cu multe basmale colorate și-i pun în mâini cheile de la jitnițe. Drăgaica aceasta împodobită în acest chip se întoarce de la câmp spre casă cu mâinile întinse și cu basmalele fluturând în vânt, de parcă ar zbura și cutreeră toate satele din care s-a adunat lume s-o petreacă cântând și jucând laolaltă cu toate tovarășele ei de joc…” (4)
Reluând aceste afirmații mulții etnologi nu sesizează aspectul istoric prin care „sânzienelor” li s-au spus și „drăgaica” cu deosebire că această denumire este specifică în general, sudului țării.
Romulus Vulcănescu în lucrarea sa arată : „O datină de străveche proveniență autohtonă, a cărui nume dac s-a pierdut , însă s-a păstrat cel daco-roman de Sânziene. Numele Drăgaică s-a suprapus peste cel de Sânziene în feudalismul timpuriu, în perioada influienței slave în vocabular”. (5)
Cu toate acestea putem observa simbioza ce s-a făcut în decursul anilor dintre Sânzienele și Drăgaica descrise de Cantemir pentru a se ajunge astăzi la o sinonimie între cele două denumiri și practici ritualice, care cuprind în ele trei aspecte :„sub numele de Sânziene se ascund trei elemente strâns legate între ele. Primul se referă la zânele, de obicei bune, zâne extrem de harnice în noaptea de 23 spre 24, adică noaptea Sânzienelor; al doilea este reprezentat de florile galbene ce înfloresc în preajma zilei de 24 iunie, având importante atribute divinatorii și apotropaice, aceste flori fiind substitute vegetale ale zânelor cu același nume.Ultimul element vizează chiar sărbătoarea de pe 24 iunie, sărbătoare numită, mai ales în sudul României, și Drăgaica”. (6)
Observăm apoi că și rostul acestei sărbători s-a scimbat chiar în cuprinsul aceleeași localități ca în cazul comunei Maieru.
Ion Barna în cercetările sale din 1932, arătă că sărbătoarea sânzienilor este o sărbătoare prin care se arată viitorul celor pentru care se aruncă pe case cununile de sânziene. Cununile de sânsiene culese de către copii astfel: „În ziua de 24 iunie, copiii culeg flori de sânziene albe și galbene, pe care copiii, după masă. le împletesc în cununi. ( Deci florile de sânziene albe și galbene sunt culese de copii); le aruncă apoi, fie pe acoperișul, fie acoperișul casei, fie al grajdului, în prezența mamelor.
De regulă, un copil, ori o fetiță le aruncă pe acoperiș ( la noi e de șindrilă), pentru fiecare membru al familiei, câte o cununiță. Se crede că, dacă o cununiță se oprește mai la vârful acoperișului, acela în numele căruia se aruncă, va trăi mai mult. Dacă, cade, în scurt rtimp va muri. Acela care aruncă cununița anunță tare : Această cununiță pentru tata, mama, fratele Vasile, sora Letiția etc.
Către seară copiii fac focuri pe coline, locuri mai înalte de unde se vede tot satul și acolo își așează pe cap câte o cununiță de sânziene, apoi încep a sări unul după altul peste foc. Însemnătatea focului peste care sar copiii, n-am putut-o afla. Nu o știu nici moșnegii cei de 90 de ani. Spun că așa au apucat ei obiceiul”.(7) Iată deci că semnificația focului ca element purificator s-a pirdut.
Am văzut câteva considerații privind sărbătoarea sânzienelor în timp și descrierea acestei sărbători înainea celui de-al doilea război mondial, respectiv în 1932, și vom vedea descrierea acestui obicei făcută în 2004 de către o persoană cu autoritate în lumea culturală, respectiv domnul prof. Sever Ursa : „La Maieru datinile lgate de sărbătoarea Sânzienelor se păstrează cu sfințenie. Aici se aprind focurile serilor de Sânziene chiar de două ori, atât în ajunul cât și în seara de 24 iunie. Pregătirile se fac cu seriozitate. Băieții adună din timp lemne uscate. Le movilesc în locuri anume, fixate prin tradiție : pe prundul de la moara din Arini, pe dealul Boboșa, în calea Poenii și pe alte locuri înalte ori în luncile dintre ape. În ajun, fetele uneori însoțite de feciori, adună florile de sânziene „cu roua pe ele”. Le împletesc apoi în „coronițe”, adăugând flori roșii . Înainte , adunarea la focuri se făcea cu strigare peste sat : „Mă Ion a lui Sfârâilă, cheamă-ți și drăguța, pe Ana lu’ Vrabgie și haidați la foc, măă!”. Se simte că datina urcă din vremi imemoriale, din epoca sincretismului obiceiurilor, ea căpătând mai târziu atributele credinței creștine legate de nașterea Sf. Ioan Botezătorul (Sanctus dies Johanis). Pe străvechiul cult al focului – dintotdeauna simbol al vestirii și al purificării – s-au altoit cu timpul motive noi : cântece, strigături, horă și petrecere. Și astăzi, participarea la focul Sânzienelor poate însemna un fericit prilej pentru prolog de logodnă curată. Dacă timpul este favorabil, spectacolul este fascinant.
Satul vuiește de strigăte și cântece. Peste focurile înalte se sare în perechi sau în lanț. Se testează astfel și calitățile atletice ale participanților. Astăzi, bătrânii suportă greu fumul gros și înțepător al anvelopelor arse… Fetele își poartă tot timpul coronițele pe cap. Când se întorc acasă, le aruncă pe acoperișuri, fixându-și un gând anume : să se mărite cât mai curând cu alesul inimii. În cazul în care cununa se oprește din prima aruncare pe streșina casei, măritișul este aproape, adică „în anul aiesta”. Fetele au dreptul la patru aruncări . Alteori se aruncă cununițe de către aceeași fată :„ asta-i pentru binele mamii”, „asta-i pentru norocul fratelui”, ori „ să se coacă holdele, să se mărite fetele”. (8)
Ajunși aici cu expunerea noastră, ne dăm seama de rădăcinile vechi ale acestei sărbători, dar și de faptul că acest ritual a încorporat, de-a lungul veacurilor, mai multe elemente ale altor ritualuri căci în folclorul românesc Sânzienele sunt zâne care au fost fete de împărat și au fost furate de zmei. Așa au devenit divinități ale pădurilor și câmpurilor, iar florile de sânziene nu sunt alceva decât subsitute vegetale ale zânelor.
Această sărbătoare din 24 iunie reprezintă triumful verii și este „un moment important în derularea timpului calendaristic, dă prilej la numeroase practici de divinație, de proiectare magică a ceea ce se va întâmpla în viitorul apropiat sau mai indepărtat fiind considerat o perioadă de criză și de intensă comunicare între cele două lumi”.( 9)

NOTE
1. Dimitrie Cantemir : „Descrierea Moldovei” Editura ESPLA, București 1976, pag. 268
2. Idem : op. cit. pag.269-270
3. „Dicționar Enciclopedic”, vol. I Editura Enciclopedică, București, 1993, pag. 362
4. Dimitrie Cantemis : op. cit. pag.268-269
5. Romulus Vulcănescu : „Mitologie romănă”, Editura Academiei RSR, 1987, pag.489
6. Vasile V. Filip, Menuț Maximilian : „Cultura tradițională imaterială românească din Bistrița-Năsăud”, vol. II, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2015, pag.413
7. Ioan Barna : ”Material folcloric cules de …” Manuscris nr. 315 Arhiva de Folclor a Academiei Române Cluj, publicat în : Liviu Păiuș: „Pagini someșene”, Editura Napoca Star Cluj-Napoca, 2017, pag. 53-54
8. Vasile V. Filip, Menuț Maximilian : op. cit., pag. 421

USR-PLUS

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]