Sărbători frumoase cu George Coşbuc

Consiliul Judeţean a găzduit, în sala de şedinţe, colocviul „Permanenţe ale operei lui Coşbuc”, eveniment amplu deschis de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alexandru Pugna, care a subliniat că George Coşbuc este un symbol pentru spiritualitatea năsăudeană.
Moderatorii colocviului scriitorii Ioan Pintea şi Marcel Seserman, directori ai Centrului Judeţean pentru Cultură şi a Bibliotecii Judeţene au reuşit să realizeze un simpozion cu totul deosebit, ce onorează pe înaintaşul nostru. Ioan Pintea spune despre Coşbuc că este un autor care nu piere. Au susţinut comunicări Nicolae Bosbiciu, Viorel Mureşan, Mircea Petean, Daniel Săuca, Vasile V. Filip, Cornel Cotuţiu, Olimpiu Nuşfelean, George Vasile Dâncu, Gavril Moldovan.
În acest cadru a avut loc lansarea colecţiei „Opera Omnia”, apărută la Editura „TipoMoldova”, autori Mircea Măluţ, David Dorian, Vasile Dâncu, Victor Ştir, Alexandru Cristian Miloş. Tot acum au fost lansate cărţile „Viaţa lui George Coşbuc”, de Lucian Valea (Editura Timpul), „George Coşbuc în amintirea contemporanilor”, de Al. Husar (apărută la Editura „Princeps Edit”), „George Coşbuc sau lirismul pragurilor”, de Andrei Moldovan, Editura „Eikon”. Au fost prezenţi Virgil Raţiu, Iacob Naroş, Icu Crăciun, Liviu Păiuş Aurel Podaru, Nicolae Vrăsmaş, Veronica Ştir, Gheorghe Mizgan, Macavei Al. Macavei, Alexandru Raţiu, Tiberiu Svoboda, Ioan Borşa, Lucreţia Bucur, Gavril Avram.
La Biserica ”Sfinţii Trei Ierarhi” Colocviile “George Coşbuc” au adus o seară de poezie, susţinută de Gabriel Chifu, vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. Moderatorul medalionului liric a fost părintele Ioan Pintea, care a subliniat importanţa prezenţei poeziei în biserică. Portretul invitatului de la Bucureşti a fost conturat de criticul literar Irina Petraş, preşedinte USR Cluj şi critical literar Adrian Popescu, directorul revistei Steaua. Gabriel Chifu a impresionat scriitorii prin poeziile alese, prin modul aparte în care Dumnezeirea pătrunde în versuri.
Concertul de colinde semnat de maramureşanca Năstăcuţa Iuga a adus atmosfera Crăciunului în sufletele credincioşilor. Colind pe versurile lui George Coşbuc : Afară ninge liniștit/ Și-n casă arde focul, /Iar, noi, pe lângă mama stând,/ De mult uitarăm jocul... :/ În casă patul e făcut,/ Dar cine să se culce/Când mama spune de Isus / Cu glasul ei cel dulce. / Cum S-a născut Isus în fân/ În ieslea-I săracă, /Iar, boii, peste El suflau/ Căldură ca să-I facă/ Și-au mai venit la El apoi/ Păstorii de la stână, / Și îngerii cântau în cor/ Scăldați toți în lumină. / Apoi, voioși, I-am mulțumit/ Cu toții-ntr-o gândire/ Că ne-a făcut pe noi părtași / La marea-I mântuire”. Sărbători frumoase cu George Coşbuc!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5