Satisfacţia vieţii favorizează sănătatea inimii şi prelungeşte viaţa

       După o viaţă de gânduri şi fapte bune, eroii pozitivi din mai toate basmele româneşti «au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi »: o corelaţie între o stare psihică şi sănătatea durabilă care nu a scăpat înţelepciunii populare, dar ale cărei mecanisme sunt încă puţin cercetate de medicina convenţională, orientată mai degrabă către salvarea vieţii  decât către prevenirea bolii şi îmbunătăţirea sănătăţii.

        Reversul medaliei, legătura dintre nefericire/stres şi deteriorarea sănătăţii – începând cu cea cardiovasculară – este, cu îndreptăţire, mai bine studiată în cadrul disciplinei relativ noi a medicinii psihosomatice. Ca ilustrare, S. Wolf evoca  antichitatea greacă în care pedeapsa unor devianţi sociali era simpla încrustare a numelui pe o carcasă de stridie (ostreion) aruncată apoi în mare; la scurt timp după acest blestem sui generis, intervenea moartea subită, fără motive aparente, a împricinatului. Ca medic militar în timpul încleştării americano-nipone de la Guadalcanal în 1942, acelaşi autor relatează, pe aceeaşi linie, decesul fără cauze medicale manifeste a unor soldaţi sub observaţia sa, după ce scăpaseră nevătămaţi fizic dar puternic psiho-traumatizaţi din iadul bătăliei.

        În ambele exemple stresul psiho-social acut a fost suspectat pentru iniţierea unui mecanism psiho-fiziologic responsabil pentru deces cardiac de cauză aritmică.

         Astfel dacă fenomenul la care înţelepciunea fără greş al limbii se referă prin expresia “a muri de inima rea” (“to die from broken heart” în altă cultură) începe să fie parţial înţeles, modul în care fericirea (vom folosi provizoriu acest termen) prelungeşte sănătatea inimii şi longevitatea – o realitate desemnată de noi, prin contrast, cu  “a trăi ferice de inimă bună” - este deocamdată în faza precizărilor semantice, a tatonării şi ipotezelor.

         Întrebarea “ce înseamnă (până la urmă, NN) fericirea ?”  rămâne încă actuală de la J.J. Rousseau încoace: reţeta că fericirea să fie căutată adânc în inima omului fericit nu este practică, dar mulţumirea – însemnând ceva mai puţin decât fericirea -  ar putea fi decelată după unele semne exterioare. Încă mai devreme de Rousseau, în chiar zorii cardiologiei moderne, W. Harvey intuieşte relaţia unor ingrediente indubitabile ale fericirii (plăcerea şi speranţa) cu inima; împreună cu alte afecte (ale minţii) precum frica sau durerea (stresul ?), afectele pozitive cauzează o “agitaţie” care se extinde către inimă; ce înseamnă “agitaţie pozitivă” rămâne însă de clarificat pentru neurocardiologia de azi.

          Mai trebuie spus că happiness-ul din literatura anglo-saxonă, tradus de cei mai mulţi autori români ca fericire, este în realitate “mişcat” într-o anumită măsură faţă de înţelegerea profundă a fericirii în româneşte – aplecată, cum am arătat, mai mult către beatitudine decât către mulţumire sau satisfacţie ca în anglo-saxonie. World Happiness Report 2016 evită să ofere o definiţie pentru hapiness, dar în text apar cuvinte purtând întrânsele o sămânţă de fericire, aşa cum fiecare dintre noi o percepem intuitiv, precum  confortul psihic (well-being) – în legătură incontestabilă cu sănătatea, satisfacţia vieţii (life satisfaction), calitatea (bună) a vieţii (good quality of life), împlinirea/înflorirea umană (human flourishing), plăcerea de a trăi (life pleasure) sau împlinirea dorinţelor (fulfilling desires). Mai putem adăuga, odată cu A. Dan , gândirea pozitivă sau perspectiva optimistă asupra vieţii.             

      În acest context, V. Dâncu  arată că se poate face, teoretic, distincţie între fericirea individuală şi fericirea socială. Practic însă, la oricare înţeles al fericirii ne-am opri, individualul şi socialul sunt intricate aproape indestructibil; ca ilustraţie, în clasificarea lui Morris numai 2/10 tipuri de fericire pot îmbrăca un caracter individual mai pronunţat.

     În acord cu  A. Dan,  satisfacţia vieţii repercutează benefic asupra sănătăţii mult mai larg decât  în privinţa inimii:  de exemplu descreşte incidenţa depresiei, îmbunătăţeşte gestionarea stresului psiho-social, şi chiar sporeşte rezistenţa la viroze; însfârşit creşte semnificativ longevitatea.

     În acest text am considerat că satisfacţia vieţii reflectă cel mai bine în româneşte ceea ce sursele bibliografice înţeleg prin hapiness.  Starea de fericire/hapiness, orice ar însemna aceasta dntre ingredientele unui concept multi-faţetă, este un factor de sanogeneză de o importanţă covârşitoare, repercutând în primul rând asupra sistemului cardiovascular. Nu întâmplător românii solicitaţi  să definească fericirea într-un singur cuvânt optează în proporţie dominantă pentru sănătate.

      Gradul de satisfacţie a vieţii în lume, unde România se plasează pe o poziţie mijlocie cu 5,528 pe o scală cu maximul la 10, apare corelat invers cu mortalitatea şi morbiditatea cardiovasculară; în legătură cu ultimul aspect, sunt oferite câteva exemple care ilustrează cum confortul psihic influenţează favorabil anumite tipuri de patologie cardiovasculară.

      Noua subdisciplină a psihologiei pozitive încearcă astăzi să descifreze mecanismele biologice prin care satisfacţia vieţii favorizează sănătatea inimii şi prelungeşte viaţa. Astfel, s-ar putea ca la sfârşitul secolului XXI să aducem înţelegerea secretului de a trăi ferice de inimă bună măcar la nivelul cunoştinţelor pe care le deţinem actualmente despre psihofiziologia fenomenului fixat de înţelepciunea limbii prin a muri de inimă rea.                                                                                      

      Din perspectivă etică, faptul că nu avem întotdeauna mijloace să fim noi înşine fericiţi n-ar trebui să ne reţină de a dărui aproapelui o picătură de fericire ce îi poate spori sănătatea şi calitatea vieţii; prin reflecţie, aceasta poate însemna pentru persoana generoasă o contribuţie la propria fericire.