Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi USR Cluj

Satul mirific și fără nume de la poalele Munților Rodnei

Iacob Naroş

Lumea mitică a satului someșan, dar și a multor altora din zonă n-ar mai exista în timp și în memoria colectivă, dacă n-ar fi povestită într-o carte, iar cartea, parafrazând un critic clujean de elită, indiferent cât ar fi de interesantă, n-ar supraviețui peste ani, n-ar intra în atenția cititorilor de toate categoriile, dacă n-ar fi re-povestită mai mult sau mai puțin critic, oricum cu înțelegere și cu o întâmpinare entuziastă mai nuanțată decât la prima impresie. Este vorba de romanul lui Leon-Iosif Grapini intitulat Viața, de la capăt și apărută în condiții grafice impecabile la Editura Paralela 45, colecția Avanpost Proză, Pitești, 2018, 277 de pagini. După o lectură alertă, autonomă și cu reveniri dese, nu mai mult de 24 de ore, cartea având 20 de secvențe bine delimitate, chiar dacă n-au un titlu explicit, ele sunt perfect echilibrate; ca urmare, textul autorului a început treptat să mi se dezvăluie. Pe deasupra capitolelor amintite, există și un epilog care deschide punți înspre viitorul altor lumi, unor vieți noi sau necunoscutelor cărți care ni se promit subtil printre rândurile celei de față.
Sub pana scriitorului, ulița copilăriei devine fascinantă, nu neapărat prin meticulozitatea descrierii, ci și prin crearea de personaje, unele dintre ele de-a dreptul fabuloase, cum ar fi: badea Leontin, fierarul din vecini, taragonistul povestitor și magician, mama și odiseea ei tragică, dar plină de dragoste și grijă pentru copiii ei. Toată acțiunea se brodează cu elemente de istorie locală bazate pe legende, cum este cea cu cetatea împărătească din sătucul de peste munți sau locul unde se află șanțul de la marginea împărăției care taie satul în două. Aici, s-a înfiripat satul minune, care, deși nu are un nume în carte, e trecut în atemporalitate, el s-a format în jurul pichetului de pază a graniței imperiale, mutată mult înspre nord-est.
Amintirile și copilăria ocupă un loc de frunte pe tot cuprinsul volumului, casa părintească, descrisă încă din primele pagini, este urmată de elemente evolutive ale autorului povestitor și personaj totodată, bunica, sora și mirajul primului televizor („o drăcie de-a dracului”) cum o văd sătenii. Amintirile autorului personaj, impactul acestuia cu filmul și poezia, grădinița și postura de recitator timid, biletul de un leu și 25 de bani pentru film plus oul de rigoare, sunt înfățișate cu măiestrie și umor. Dintre pedepsele epocii atât din partea mamei sau a oamenilor școlii (jordița, rigla, palma, trasul de urechi și de păr și altele), impresionează alungatul de acasă, lecția supremă administrată de către mamă protagonistului. Nu sunt neglijate nici jocurile și jucăriile vremii (moara, Păcălici și Nu te supăra, frate!) la care se adaugă altele cum ar fi: de-a școala, de-a grădinița, de-a mama, de-a prinsa, de-a v-ați ascunselea; între timp, eroul nostru evoluează, ajunge să se joace „de-a învățătorul.” Elemente pitorești din viața satului sunt prezente: țiganii corturari în căutare de sticle și fier vechi și ghicitoarea misterioasă. Grijile copilăriei sunt cele frecvente peste tot, de Moș Nicolae, de Crăciun, colindul, Banda Jianu, plugușorul, turca sau Irodul. Este loc și preocupare din partea autorului și pentru obiceiuri și datini din bătrâni ca: șezătoarea cu lelea Sabina, povestitoarea la concurență cu fierarul Leontin în povestiri pline de haz, dar și de groază pentru copilul ascultător.
Un scurt portret al protagonistului cărții: „Băiatul cu părul bălai și ochii albaștri” el e prezent în jocurile cu băieții, acumulează experiențe în relația cu cei de la oraș, dar și înțelepciune din jur, cum e pilda fierarului care spune că „repetiția este mama înțelepciunii.” Alte momente de neuitat din viața satului sunt înfățișate pe larg: recensământul animalelor, batoza, trecerea militarilor, prima zi de școală, dar și dintre cele terestre și cosmice cum ar fi eclipsa de soare.
Stilul romanului capătă o mare vioiciune și expresivitate și prin aglomerările voite de multe enunțuri în fraze masive, dar bine duse la capăt, iată spre exemplu, cum se prezintă ele, chiar de pe pagina de început, ele încep ușor, apoi se nuanțează năvalnic într-un crescendo de nestăvilit, de la patru rânduri, se trece la opt, pentru ca cea de-a treia frază să ajungă la 21 de rânduri, Noi orizonturi i se descoperă treptat eroului nostru: căminul cultural, școala și biblioteca, filmul; atracția spre literatură îl va face să scrie compuneri despre mamă, munte, peșteri, geografie și, chiar poezii. Până la urmă, copilăria primă se-ncheie aici, protagonistul pleacă la liceu, prietenii și cunoscuții se-mprăștie în lume. Alte lumi i se vor deschide acestuia în față: mereu în căutarea cărții cu mistere, a bibliotecii ascunse în pădure, a cetății împărătești din sătucul de peste munți, preocupat de soarta prințului închis între zidurile ei, iată cu ce gânduri va ieși din acest univers, unde se va reîntoarce din când în când, cu drag și cu emoție.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5