S.C. „COMPLEX LAZ`91” S.R.L. la 24 ani de activitate neîntreruptă

O firmă care dăinuie de 24 ani pe eşichierul firmelor din judeţul nostru, înfiinţată în anul 1991, cu activitate neîntreruptă până în prezent, este cunoscută şi recunoscută de cei cărora le oferă serviciile, respectiv S.C. „COMPLEX LAZ`91” S.R.L. din Bistriţa, o unitate de referinţă în domeniul comercial şi cu mod exemplar de servire a clienţilor.
Toate aceste performanţe şi realizări nu se pot concepe fără aportul unei persoane care se implică, trup şi suflet, se mulează pe cerinţele economiei de piaţă, un om de o tenacitate aparte, un fin observator al fenomenului comercial din judeţ şi din ţară, un manager şi administrator deosebit – ZAMFIR GALBIN, cel care trăieşte pentru semeni şi alături de ei, oferindu-le servicii prompte şi de calitate.
Anul 2014, în luna august, a reprezentat un prilej deosebit de a sărbători existenţa firmei, dar mai ales longevitatea şi continuitatea, timp de 24 de ani a societăţii.
Cu o privire ageră şi o fermitate aparte, fiind interpelat, administratorul firmei Zamfir Galbin s-a confesat şi ne-a precizat: „La înfiinţarea firmei, cifra `91 a reprezentat „anul naşterii unui nou membru de familie”.
În tot acest timp, nu m-am asociat cu nimeni, prioritate fiind longevitatea firmei în funcţionare şi activitate neîntreruptă.
La începutul fiecărui an îmi stabilesc indicatorii economico-financiari printr-un riguros Plan de Muncă, care reprezintă legea de funcţionare şi organizare, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Planul cuprinde modul de funcţionare a tuturor compartimentelor pentru desfăşurarea normală a activităţii societăţii comerciale.
În ceea ce priveşte partenerii de afaceri, sunt foarte atent, şi-i selectez cu exigenţă, lucrând numai cu cei din mediul privat. Sunt foarte exigent privind cheltuielile zilnice, în fiecare compartiment de funcţionare, stopând, la timp, orice cheltuială inutilă.
Sunt căsătorit, am trei copii, iar timpul mi-l împart între firmă şi familie, concediile de odihnă recunosc că au fost mai rare şi mai scurte, dar toate acestea nu influenţează atât e mult când faci ceea ce îţi place”.
Soţia, Ana Magdalena Galbin, ne-a precizat: „24 de ani de funcţionare a firmei înseamnă muncă, dăruire, efort fizic şi psihic, concedii diminuate, relaxându-ne mai puţin, ţinând la sigla firmei, care te motivează, dar n-am renunţat niciodată la timpul de creştere şi educare a fetelor noastre.
Speranţa în continuitate a firmei, aşa cum o gândeşte şi soţul Zamfir, trebuie să fie perpetuată prin copiii noştri, de aceea încercăm să-i implicăm şi pe ei, din fragedă copilărie, în cunoaşterea activităţii firmei”.
O societate cu un istoric impresionant şi activitate longevivă, un exemplu demn de urmat şi una dintre puţinele firme care au rezistat timp îndelungat tuturor vicisitudinilor.
Felicitări administratorului pentru efortul şi trăinicia societăţii, felicităm soţia şi angajaţii pentru susţinerea continuităţii activităţii.
....................

Cititi editia print !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5