Scapă de rozătoare simplu și rapid!

Rozătoarele au fost permanent o problemă, indiferent de mediul în care locuim, de condiții, de construcția blocului etc. Nu putem generaliza și spune că rozătoarele apar numai în zonele rurale, au fost cazuri în care acestea au apărut la fel de bine și la bloc. Totodată, de multe ori nici nu suntem responsabili pentru apariția acestora. Problema poate apărea de la vecini care, de exemplu, poate nu trăiesc în cele mai bune condiții. Așadar, apare întrebarea: cum scăpăm de rozătoare eficient și rapid?

O privire în trecut

Pentru început, haideți să aruncăm o privire în trecut, la cum bunicii noștri scăpau de astfel de musafiri nepoftiți. Probabil cu toții ne-am auzit bunicii spunând măcar o dată că: orice om trebuie să aibă o pisică în gospodărie ca să prindă șoarecii! În concluzie, pe vremea aceea, pisica nu mai era un animal de companie drăgălaș, ci un bodyguard angajat cu normă întreagă pentru a prinde și anihila musafirii nepoftiți. Asta în cazul în care bunicii noștri adorau animalele!

În caz contrar, apărea inventivitatea bunicilor. Ideile vestitului motan Tom erau o nimica toată pe lângă ideile diabolice și creative ale bunicilor noștri. Fel de fel de capcane ingenioase, care să aibă în centrul lor o bucățică de pâine (cașcavalul era scump pe atunci) și care să-i prindă pe micii șoricei în plasă.

Mai târziu, au apărut și mijloacele toxice de anihilare ale rozătoarelor și anume tot felul de otrăvuri destul de periculoase. Acelea nu numai că puteau afecta și organismul uman, dar și alte animale de companie din curte dacă ar fi intrat în contact.

Astăzi

Pentru că am evoluat și mai nou prețuim pisicile pentru frumusețea, pufoșenia și lenea lor și nu le mai privim ca un asasin cu normă întreagă, există și alte moduri de a scăpa de rozătoare. Moduri mai puțin nocive, moduri mai pașnice.

Așadar, cea mai eficientă soluție sunt aparatele anti rozătoare!

Ce sunt acestea și cum funcționează?

Sunt foarte simplu de folosit, majoritatea necesită doar să fie conectate la energie, de cele mai multe ori la o priză. Ce sunt? Aici e nițel mai complicat. Aceste aparate sunt menite să alunge rozătoarele dintr-o rază de acțiune specifică. Cum fac asta? Funcționează pe bază de ultrasunete, adică emit niște semnale ce pot fi detectate numai de creierul rozătoarelor. Aceste semnale le provoacă un disconfort și astfel rozătoarele vor părăsi cât de repede pot zona respectivă, bineînțeles după ce își fac bagajul și își adună și ceata de rude.

Sunt soluția ideală pentru că sunt foarte eficiente dar și simplu de folosit. Nu sunt toxice și nu afectează în niciun fel celelalte animale din gospodăria noastră! Pisica, cățelul, peștișorul de aur, nici unul nu va fi afectat de aceste aparate. De ce să le folosim? Pentru că dacă doar sperăm că rozătoarele o să plece după un timp, riscăm să ne alegem cu întregi generații în câteva luni, ca să nu mai vorbim că sunt și purtătoare de diverse boli.

Așadar, dacă vrei să scapi rapid și eficient de micii musafiri din locuința ta, un aparat anti rozătoare e soluția ideală!

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]