Deşi recondiţionată

Şcoala Generală Livezile rămâne închisă pentru elevi

Începute anul trecut, lucrările de reabilitare şi modernizare a Şcolii Generale Livezile au fost încheiate, însă începerea noului an şcolar în incintă semnul întrebării deoarece Primăria Livezile nu dispune încă de cei aproximativ trei sute de mii de lei care trebuie achitaţi executantului. Banii ar fi trebuit să fie trimişi de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării pentru ca administraţia livezeană să poată opera viramentul către firma de construcţii care s-a ocupat de Şcoala Generală Livezile. În aceste condiţii, Primăria Livezile nu poate efectua recepţia lucrării, iar orarul celor două cicluri de învăţământ- primar şi gimnazial- existente la instituţia de învăţământ riscă să fie menţinut pe mai departe în două schimburi derulate într-o clădire anexă ce nu întruneşte standardele moderne de susţinere a procesului educativ-instructiv. În această ordine de idei, primarul Olimpiu Neamţ a subliniat că activitatea didactică se aplică dificil, programul supraîncărcat bulversând atât pe elevi, cât şi pe profesori. Edilul de Livezile a evitat să comenteze situaţia, limitându-se strict la expunerea faptelor, dar criticile au sosit prompt din partea unui grup de părinţi aflat în curtea şcolii pentru a da o mână de ajutor la curăţenia finală. Aceştia nu s-au afiit să acuze dur ministerul direct răspunzător, Prefectura Bistriţa-Năsăud, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud şi în general actuala guvernare, căreia i se reproşează practici clientelare. Sub protecţia anonimatului, un tată iritat pretindea că deţine informaţii potrivit cărora fondurile sunt direcţionate prioritar către comunele administrate de primari democrat-liberali şi social-democraţi, ignorându-se intenţionat nevoile reale ale adversarilor politici. Până una-alta, dacă greva cadrelor didactice nu se va materializa în Livezile sau dacă nu se va stabili altă dată de începere a anului şcolar, clopoţelul urmează să sune luni dimineaţa, când dascălii şi şcolarii vor putea doar admira şcoala cea frumoasă şi inutilizabilă momentan.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5