Şcoala, un altar de lumină şi înţelepciune

Dascălul

 

 

Şunt fericit că visul mi-a-nflorit

La vremea când se-ntorc  cocorii,

Şi am ajuns,  aşa cum mi-am dorit,

Să ard o clipă pe altarul şcolii.

 

Acolo m-am simţit tânăr mereu,

Chiar dacă anii mă trădau pe faţă.

Nu mi-a fost greu, dar nici uşor

Să modelez atâtea minţi în viaţă.

 

Mă regăsesc în rubrica dintăi

Şi catalogul, parcă-l ţin în mână,

În care azi pun notele în gând

Pentru Măria Sa Limba Română

 

Cu sensul verbului a fi

Am ridicat altar pentru cetate

Şi am aprins şi flacăra cu el

Să lumineze dorul pentru carte.

 

Şi pom am fost, care a tot rodit,

Nu pentru mine, ci pentru copii

Şi-am altoit lăstarii pe-adevăr

Ca să rodească şi ei într-o zi.

 

Nostalgie

 

Mi-au rămas amintirile

În catalogul clasei

Şi-n fiecare carnet de note

Semnat

Cu dragoste

Pentru frumuseţea

Limbii române.

În sertarul

Ultimei ore de curs

Se află

Felia mea de viaţă

Cu toate verbele

 La un loc

Şi cu silabele

De început

Şi sfârşit.

 

Menire

 

Am fost actor

Pe scena clasei,

Jucând o piesă imprevizibilă

Pentru vârsta inocenţei.

Nu mi-am schimbat

Niciodată recuzita,

Dar am pus

În privirile copiilor

Seninul zilei

Şi decorul

Frumuseţii spirituale.

Zâmbetul lor

Mi-a fost masca

Grijilor mele cotidiene,

Pe care

Le-am lăsat

Adesea

La uşa sufletului.

 

Dăruire

 

Îmi număr anii

După generaţiile

Trecute

Prin altarul clasei.

Fiecare frază

Scrisă pe tabla sufletului

Poartă pecetea

Dăruirii mele

Acestei Duminici,

Care se numeşte

Limba Română.

 

Copilărie

 

Mă caut pe dealul

Unde soarele râde

Ca un copil

Şi luna îşi pune

Sprâncene de-argint.

Acolo, lumina respiră

Printre ierburi

Şi cereşii

Îmi pun

Cercei la ureche.

Mă caut pe dealul

Unde timpul

Se teme de infinit

Şi cerul

Îşi oglindeşte faţa

În ochiul pământului.

Mă caut în umbra

Care mă ţine de mână

Şi-mi poartă haina

Copilăriei.

 

Copiii

 

Copiii râd,

Ca silabele într-un cuvânt

Şi privesc

Peste zidul nedumeririi.

Copiii plâng

Ca roua dimineţii,

Când se varsă

Peste alfabetul zilei.

Copiii se bucură

De iarna bunicilor

Şi gerul

Le umple inima de căldură.

Copiii întreabă,

De ce umbra aleargă

După ei,

Ca păsările

După văzduh.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]