Scriitorii zilelor noastre

Când auzim termenul „scriitor”, ne gândim, în general, la o persoană care scrie din două motive: pentru faimă sau pentru a-şi împrăştia gândurile pe o foaie.
Un scriitor contemporan este, pentru mine, o persoană obsedată de cana lui de cafea şi de ţigara de dimineaţă. Sau o persoană căreia îi vine inspiraţia în cele mai nepotrivite momente: când primeşte o amendă, când cel mai bun prieten, adică singurul ce rezistă atacurilor verbale aspre, în general, din partea tânărului scriitor, are o problemă şi aşa mai departe.
L-am introdus pe scriitor în categoria tânără, deoarece, în principiu, sunt două vârste ale scriitorului, luate în considerare: scriitorul tânăr ca vârstă, dar care scrie ca un bătrân, încercând din răsputeri să-şi demonstreze maturitatea, şi scriitorul bătrân, care emană o aură tânără, iar în timp ce-i citeşti opera nu-i poţi ghici vârsta. Mai există, bineînţeles, şi scriitori care suferă de criza vârstei mijlocii, care îşi lasă amprenta într-un mod diferit, parcă neintegrându-se în niciuna din categoriile menţionate mai sus. Aceşti scriitori, cel puţin unii dintre ei, îmi dau impresia că sunt înafara timpului şi a moralităţii, că nu ţin cont de impresia pe care trebuie să o lase opera lor şi-i marchează pe cititorii textului lor prin neclaritatea, dar totuşi maturitatea pronunţată a acestuia.
Scriitorii îşi pun pâinea pe hârtie, îşi varsă cafeaua sau ceaiul verde pe pantaloni, după care adună firimiturile , aşteaptă să se usuce petele şi se apucă de mâzgălit, de cele mai multe ori fără sens, dar e o capodoperă, oricum.
În principiu, aceştia scriu noaptea, când oboseala şi liniştea aceea înfricoşătoare îi inspiră sau pur şi simplu le aminteşte de „momentul acela fain” sau de „ce naşpa a fost atunci”!... Alţii, ca mine, de exemplu, scriu în timp ce proful de istorie predă sau sunt pe autobuz şi încerc să ignor muzica fără sens de la radio.
Un scriitor e un hibrid între om şi extraterestru, pentru că, dacă scriitorii ar putea merge pe altă planetă să scrie, ar face-o, dar acolo n-ar fi nimeni să le citească magnificele opere.
Nu am un sfârşit pe care să-l pun aici, dar mai mult ca sigur veţi găsi unul pentru mine.