SCRIITORUL BÂRGĂUAN ION Th. ILEA, ÎNTEMEIETOR AL REPORTAJULUI LITERAR ROMÂNESC

Intr-o istorie a reportajului literar romanesc, în care rolul de ctitor i se cuvine în mod firesc lui Geo Bogza, trebuie sa fie consemnată şi contribuţia lui Ion Th. Ilea (1908-1983), personalitate originală, al cărui aport în acest domeniu a fost, dupa cum vom încerca să demonstrăm, remarcabil şi chiar cu valoare de pionierat.

Cunoscut, îndeobşte, între cele două războaie, ca publicist de stânga şi ca poet social cu verb viguros, cântând fie satul ardelean, fie lumea suferinţei şi revoltei citadine, ori dând glas aspiraţiilor naţionale ale românilor din "Transilvania noastra" (titlul unei reviste pe care a condus-o în anii Dictatului de la Viena), Ion Th. Ilea s-a afirmat în acelaşi timp şi ca prozator cu reale disponibilităţi pentru observaţia socială sau, mai târziu, pentru evocarea istorică ori cu caracter memorialistic.

Spirit aflat într-un permanent neastâmpăr, mereu la cea mai înaltă tensiune, nemulţumit şi revoltat împotriva a tot ce înjoseşte fiinţa umană, Ion Th. Ilea a călătorit mult prin ţară, poposind în special în centre muncitoreşti, ca reporter al unor publicaţii democratice, dar mai ales din nevoia lăuntrică de a cunoaşte viaţa celor mulţi şi asupriţi şi de a-şi spune răspicat şi sincer impresiile, gândurile şi sentimentele. Astfel s-au născut reportajele sale, care alcătuiesc un capitol însemnat în creaţia lui Ilea, foarte puţin cunoscut, deoarece au rămas în revistele la care a colaborat, îndeosebi în "Societatea de mâine" din Cluj, dar şi în "Tribuna democrată", "Gazeta ilustrată", "România", "Azi" şi altele.

Reportajeie lui Ion Th. Ilea, apărute cam în aceeaşi perioadă cu primele reportaje ale lui Geo Bogza, unele chiar cu un an mai devreme, 1933, nu sunt nişte simple anchete sociale - cum cu modestie le numeşte autorul - ci se înscriu în sfera literaturii prin faptul că reporterul apelează la mijloacele artei cuvântului, stilul metaforic conferindu-le un pronunţat caracter poematic. Ca problematică, se pot include în domeniul prozei cu puternice elemente de critică socială, scriitorul dezvăluind aspecte sumbre din viaţa celor oropsiţi şi cerând, cu sinceritate şi curaj, dreptul firesc la o existenţă demnă, pe deplin meritată de cei ce trudesc, cărora nu le lipseşte însă nici capacitatea de a vibra în faţa frumosului.

Câteva observaţii privind compoziţia, stilul şi limba acestor proze, în care observaţia necruţătoare a realităţilor dure se îmbină cu lirismul cel mai pur, ne vor edifica asupra originalităţii lor, în cadrul larg al reportajului literar românesc.

De obicei, reportajele lui Ion Th. Ilea sunt alcătuite din două sau trei părţi, partea întâi având un caracter descriptiv, lirismul aducandu-ne aminte că autorul este în fond un poet, după care urmează prezentarea aspectului social, aici structurile sintactice dovedind accente satirice sau chiar pamfletare.

Primul reportaj publicat de Ilea, "Însemnări fugare de pe Valea Jiului", apărut în revista "Societatea de mâine" din Cluj (A, nr. 7, 8T 9, 1933, p. 160-161), începe cu descrierea peisajului Văii Jiului această "ţară a muncii", peisaj văzut din fuga trenului, însă surprins în metafore memorabile prin noutatea şi puterea lor de sugestie:

“În dreapta şi în stânga, lanuri cu ţărani sprijiniţi pe spicele de grâu..."

“Stânci masive se lovesc de cărări şi-şi oglindesc izolarea în apa curgătoare".

“Mesteceni risipiţi pe coline stau aplecaţi pe marginea zilei citind..."

Viaţa minerilor, "aceste fiinţe apocaliptice sortite unei tragedii inumane", este descrisă tot cu mijloacele literaturii, fie apelând la repetiţii, epitete, personificări, comparaţii sau metafore, fie prin simpla aşezare în pagină, dând impresia unui poem în proză. Iată un scurt fragment:

"Fiecare zi e un poem la care se adaugă un steag de doliu sau un zâmbet amar. Foamea, asemeni unui cuţit, crestează mereu în inimi, iar ftizia le îndulceşte timpul prin agonie.

Făpturi vitregite de împrejurări cerşesc.

Şomerii.

In cupa deşteptării picură mereu venin negru...

Priviri de fiară prind colţurile imensităţii.

Şi condamnaţii vieţii taie din inima pământului diamante.

Dumnezeu a închis ochii de multă vreme.

Dar întâmplările vor vorbi".

Urmează date exacte despre viaţa şi munca minerilor, pentru a conchide, în final, pe un ton vehement şi categoric:

"Exploatării neomeneşti şi luptelor disperate dintre muncitori şi societăţile miniere nu li s-ar putea pune capăt decât prin naţionalizarea minelor... punându-se astfel capăt frământărilor nesfârşite şi mizeriei în care se zbate muncitorimea de aici.

Aşteptăm..."

Aceleaşi caracteristici le vom găsi şi în următorul reportaj, "Rânduri despre un ţinut bogat" (în "Societatea de mâine", A, nr. 12, dec. 1933, p. 243), închinat Văii Bârgăului, ţinutul natal al autorului. Este alcătuit din trei părţi, confirmând cele spuse despre reportajul anterior privind compoziţia şi procedeele stilistice, în plus aparând câteva noutăţi de natură sintactică, morfologică şi lexicală.

Partea I, "Drumuri albe", descrie peisajul înzăpezit, umanizat prin personificări, peisaj, ce urcă dintre Bistriţa Bârgăului, satul natal al lui Ilea, spre Colibiţa, Piatra Fântânele, Tihuţa, coborând apoi spre Mureşeni:

"Brazi îmbrăcaţi în odăjdii albe, prinşi de mâini, lasă Bistricioara în urmă şi merg înainte mohorâţi, trecând prin Colibiţa, în cale se sprijinesc obosiţi de stânci masive, iar apoi merg drum fara popas, spre Strunior, iar de acolo coboară la vale pe lângă stâne pustii şi poeni înzăpezite până-n Dornişoara. Casele zgribulite îi primesc sfioase."

Dacă această introducere descriptivă este realizată într-o frază relativ lungă şi armonioasă, în continuare, unde se referă la aspectul social, la mizeria şi tristeţea acestor înfloritoare cândva ţinuturi grănicereşti, semnalăm aspecte noi: propoziţii scurte, juxtapuse, ce sună sacadat şi sentenţios, inversiuni şi interesante construcţii cu dativul, toate acestea producând un efect auditiv şi emoţional deosebit:

"Şcoala primara cu copii zdrenţuroşi înscrie o pagină dureroasă.

Fabrica de cherestea aplecata râului îngheţat stăruie muncii (sublinierea noastră).

Uruit de roti şi ferăstraie hotărăsc soarta pădurii.

Umbre imprimate-n vieţi împart mizeriei ofrande, şlefuite cu truda zilelor care trec. Opaiţul aşteptării e pe sfârşite.

Foamea deschide uşi de răsărit.

Pumnul vitreg dat ţinutului grăniceresc sângerează.

Regna şi Caps-ul au pus cătuşe de fier peste regiune.

Pădurile suspină lovirii săcurii nemiloase.

44 comune moştenitoare îndoiesc fila unui testament prin care o avere imensă e rău administrată de ceata profitorilor capitalişti.

Prăbuşiri vestesc întâmplările.

Un tren electric şerpuieşte pe panglica unui drum presărat cu argint.

Piatra Fântânele, Tihuţa, Mureşeni...

Munţii cuprinşi pe după gât sărută norii.

Stele albe se luptă în văzduh risipindu-se.

Frânturi de vis cad lângă porţi de cimitire.

Timpul trece prin zăbrelele de fier".

In pasajul citat, remarcabile sunt, în afară de procedeele amintite, metaforele inedite ce vorbesc despre înfrângeri, dureri înăbuşite, asuprire nemiloasă, speranţe în izbăvitoare răbufniri sociale şi prefaceri aducătoare de zile mai bune.

Partea a doua, “Înseilări fugitive", cuprinde o descriere etnografică şi o succintă prezentare a vieţii culturale a satelor de pe Valea Bârgăului. Alcăturirile sintactice curg din nou armonios şi forţa lor evocatoare emoţionează pe cei de azi, readucându-le în faţa ochilor, oameni ce au trudit spre propăşirea spirituală a acestor meleaguri:

"Un lanţ leagă Bârgăul în opt sate aşezate într-o vale împrejmuită de dealuri şi munţi. Case construite din lemn în stil românesc întind cerului braţe nenumărate.

E interesant că fiecare sat păstrează comori preţioase, datini şi port naţional stramoşesc. Aici industria casnică e foarte dezvoltată, se ţes cele mai frumoase covoare, apoi cusăturile cu motive româneşti în culori vii sunt neântrecute. În interiorul caselor, ţărancele aranjează cu gust estetic pereţii împodobindu-i cu covoare şi chindee.

Pe teren cultural, câţiva intelectuali se străduiesc şi aduc o contribuţie însemnată ţărănimii, printre care notez pe harnicul şi neobositul profesor de muzică Traian Dumbravă, care în orele libere pregăteşte coruri cu fetele şi feciorii, ce fac mândria acestei văi...

Protopopul Iuliu Suceava, conştiincios şi plin de duh. De câte ori îl văd, mă gândesc la popa Belciug din romanul "Ion" şi-l aseamăn. Nu lipseşte nici Herdelea, în persoana dascălului Nicolae Someşan. Trecutul şi activitatea de azi îl îndreptăţeşte la multă consideraţie. Entuziast pentru orice operă culturală.

Printre tinerii învăţători sârguincioşi, Toma Platon, prin munca neprecupeţită, întinde ramuri verzi menirii sale în comuna Mijloceni".

In partea a Ill-a, Ion Th. Ilea ne arată "Cum trăiesc descendenţii bravului regiment grăniceresc înfiinţat de Maria Tereza. "Ritmul comunicării devine din nou sacadat, tonul dur şi categoric:

"Mizeria bate la uşa ţăranului, sursele de venit sunt restrânse, vitele n-au preţ, pădurărit nu este. De ce?

Pădurile grănicereşti sunt stăpânite exclusiv de cei interesaţi, toţi veneticii profită de pe urma lor, numai grănicerii nu.

Faimoasa societate falimentară Regna a îmbogăţit o seamă de spoliatori deghizaţi sub masca unei politici deşănţate (...)

Această exploatare neumană trebuie să se curme...

Aşteptăm...”

Aceeaşi atitudine protestatară, aceeaşi intenţie de a demasca exploatarea şi injustiţia socială există şi în reportajele “O vizită la fabrica de tutun Timişoara”, “Flagelele satelor” şi “Simple însemnări”, ultimul oferindu-ne o imagine sumbră a vieţii petroliştilor de pe Valea Prahovei şi totodată a splendorii Bucegilor în descrierea cărora metaforele hiperbolizante ne aduc aminte de Hogaş şi Geo Bogza.

Daca reportajele amintite până acum ne-ar putea da posibilitatea unei paralele cu reportajele lui Geo Bogza, bineînţeles păstrând proporţiile, reportajul "Creionări bucureştene" (Societatea de mâine, XI nr. 1, 1935) poate fi pus în relaţie cu pamfletele argheziene, prin tonul caustic şi virulenţa limbajului, obiectivul satirei constituindu-l politicienii vremii:

"Piaţa poate fi asemănată cu parlamentul. De altfel e şi vecină cu el. Ba chiar şi cu mitropolia...

Zău, negustorii de legi sunt mai lacomi decât negustorii din piaţă, ei nu înşeală la cântar, ei înşeală ţara (...)

Reprezentanţii poporului nu văd poporul decât rar, şi atunci în preajma alegerilor (...)

Parlamentul are pe creştet un vultur simbolic. Dovada că toate guvernele zboară".

Tonalitatea de pamflet arghezian a textului ne aduce aminte că Ilea a fost un constant admirator al marelui poet, căruia i-a facilitat publicarea celebrului pamfiet "Baroane", şi că el însuşi a fost preţuit de autorul "Florilor de mucigai".

In concluzie, reportajele lui Ion Th. Ilea, fie că descriu frumuseţi ale naturii româneşti, fie că demască stări de lucruri intolerabile, fac dovada spiritului său civic şi patriotic. Dincolo de valoarea lor documentară şi de atitudinea protestatară a autorului, textele supuse atenţiei constituie, fără îndoială, o contribuţie remarcabilă la încetăţenirea unei noi specii - reportajul literar - şi ne prilejuiesc afirmarea unei opinii, aceea că proza publicistică, la care se poate adăuga şi cea memorialistică, este un capitol interesant al operei lui Ion Th. Ilea, uneori superior ca valoare artistică poeziei sale, întregind astfel, imaginea de ansamblu a personalităţii celui pe care Liviu Rebreanu, marele său conjudeţean, l-a numit "rapsod al durerilor celor mulţi".

prof. Diana Todoran prof. Platon Mircea