SCRIITORUL GEORGE VASILE RAŢIU A INTRAT ÎN VEŞNICIE

În ziua de 16 aprilie 2010, profesorul scriitor GEORGE VASILE RATIU , intrat in cel de al 75 - lea an al vieţii, a trecut la cele veşnice. Cutremurătoarea veste a încetării sale din viaţă a fost primită cu adâncă tristeţe de toţi cei care l-au cunoscut şi apreciat. Foarte mulţi dintre cei care l-au iubit au transmis condoleanţe familiei îndurerate, au fost prezenţi la slujba ţinută la Capela Bisericii Evanghelice din Bistriţa, conducându-l pe ultimul său drum, la cimitirul din comuna natală, Prundu Bârgăului.

Născut la 14 septembrie 1935, profesorul George Vasile Raţiu a fost un om cu totul deosebit, fiind dotat cu multă competenţă şi putere de muncă, însoţite de o dorinţă nestăvilită pentru atingerea unor multiple acţiuni social - culturale, pe care a reuşit să le şi realizeze în cursul vieţii sale. A fost un excelent profesor de catedră, inspector şcolar, director la diferite instituţii, dar şi cercetător, istoric literar, scriitor şi un desăvârşit organizator de manifestări cultural-ştiinţifice.

George Vasile Raţiu a fost un om extrem de ordonat, un adevărat intelectual şi om pasionat de cultură, căreia i s-a dedicat cu trup şi suflet, alcătuind numeroase studii cercetând trecutul judeţului, completând prin cercetările sale şi alcătuind numeroase biografii despre mari personalităţi: Rebreanu, Coşbuc, Ion Th Ilea, Valentin Raus, etc.

In afara numeroaselor volume, a mai publicat, în culegeri şi antologii, articole şi studii de literatură, istorie literară, eseuri, materiale în domeniul pedagogic, a întocmit prefeţe şi a îngrijit volume (Ioana Orban, Ioan Dologa), a avut colaborări în presa locală (versuri, proză, istorie literară, critică literară, cultură, pedagogie şi alte domenii).

George-Vasile Ratiu se numără printre fondatorii Simpozionului Cultural al Văii Bârgăului (1971), la care a avut o prezenţă de excepţie, susţinând peste 20 de comunicări, de înalt nivel şi rigurozitate ştiinţifică şi literară.

La vârsta sexagenară a publicat, în 2005, Consemnări autobiobibliografice, o carte în care autorul adună în mod sistematic, esenţa vieţii şi activităţii sale, considerând-o doar o carte de uz intern, şi afirmând, cu o nespusă modestie, că aceste însemnări autobiobibliografice, “ pot fi şi nişte simple crestături pe răbojul vremii mele. " Dar ele au devenit mai mult de atât, un inventar de referinţă asupra bogatei sale activităţi. a evenimentelor trăite sau a manifestărilor pe care, el însuşi, le-a organizat.

George-Vasile Raţiu a scris şi a publicat mult, dar şi mai mult va trebui să se scrie de acum, despre el, pentru a nu fi uitat. ! Vom continua să scriem despre viaţa şi opera sa în următoarele numere din „Gazeta de Bârgău”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5