Scriitorul Olimpiu Nușfelean, sărbătorit de România literară

Victor Ştir

Recent, scriitorul bistrițean Olimpiu Nușfelean a împlinit o frumoasă vârstă rotundă, marcată de întâia revistă literară a țării, România literară, din 26 iulie 2019, prin publicarea unei întregi pagini de poezii inedite. Titlurile sunt: Unde așezăm plânsul copilului?, Impărțirea zilelor, Zile neînscrise, Zâmbetul învins, Un geam spart, Ziua primordială, Voci, Dar dacă?, poezii deosebite expresive atât la nivelul mesajului cât și la cel al scriitorii poetice. Redăm în cele ce urmează un fragment din poezia Dar dacă?...

 

,,Încălecat pe-un cuvânt

trec prin galaxii

ca un fir de praf vorbitor-

cu vina mea

nimănui de folos

 

Călătoresc pe propriul destin

ca pe un glob de cristal

pur.

 

Nu știu unde se poposesc

pentru clipa eternă,

ca, așteptând miracolul unui nou Big-Bang

să mă fac și eu, în fine, ţărână."

Olimpiu Nușfelean este echinoxist (debut, Echinox-1971) din vremea studiilor la Facultatea de Filologie a Universității Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, și de a lungul anilor a colaborat cu proză scurtă, poezie, teatru, eseuri și articole de opinie în cele mai importante reviste ale țării. Din opera sa cuprinzătoare amintim volumele: La marginea visului (roman. Ed. Dacia. 1980), Pozitia fiintei (povestiri, Ed. Albatros, 1982); Piatra soarelui (roman, Ed. Cartea Romaneasca, 1987); Libertate de noapte (versuri. Ed. Dacia,1995).

În semn de prețuire pentru scrisul său, autorul a primit mai multe premii literare prestigioase dintre care amintim: Premiul pentru proza al revistei "Tribuna" (1976). premiul pentru eseu al Consiliului Ziaristilor din Romania (1987), premiul pentru poezie al Asociatiei Scriitorilor din Cluj (1995) şi altele. Despre cărţile sale au scris criticii: Gheorghe Grigurcu, Alex Ştefănescu, Laurenţiu Ulici, Călin Teutişan, Gheorghe Glodeanu şi alţii.

Începând cu anul 2007, scriitorul Olimpiu Nușfelean conduce, ca director, revista Mișcarea literară, după cum s-a spus, una dintre cele mai bune din țară; demers generos, de travaliu, prin care a sporit prestigiul literar al Bistriței.

Membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști, Olimpiu Nușfelean a primit Meritul Cultural în Grad de Cavaler, de la PreşedinţiaRomâniei, fiind unul dintre cei mai importanţi scriitori ai generaţiei sale şi nu numai.

Precum se vede, o viață închinată cărții și scrisului, pentru care România literară i-a urat La mulți ani publicând frumoasa pagină de poezie.


Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]