Scrisoare deschisă domnului profesor Rus Viorel

Îmi cer scuze că v-am abordat pe stradă pentru o simplă discuţie, prin care nu doream să reproşez ceva ci, din contră, să vă ajut să rectificaţi câteva aspecte neconforme cu realitatea, din lucrarea dvs. „Rezistenţa anticomunistă în judeţul Bistriţa-Năsăud”, pe care le cunosc din documente absolut originale sau direct de la oamenii care le-au trăit.

Speram într-un dialog nepolitic, absolut istoric, pentru ca dvs. să puteţi transmite posterităţii (eu nu am înclinaţii pentru scris şi nici veleităţi de formator sau deformator de opinii şi conştiinţe), realitatea unor fapte aşa cum au fost ele, determinate de contexte istorice, politice, militare, juridice şi de altă natură, de care dvs. faceţi abstracţie aprioric.

Dar n-a fost să fie. M-aţi persiflat într-un mod cum am mai fost în viaţă, dar nu după 1989 ci cu mult înainte. Urmarea? Am fost înlăturat din sistemul din care făceam parte, atunci. Acum, domnia voastră, în acelaşi ton, categoric, fără replică, într-un mod cu totul neelegant, mi-aţi întors spatele (cunosc de mult modul) mai rău ca unui paria al societăţii sau unui ciumat.

Revenind la lucrarea în discuţie, făcând o glumă, cred că dacă dvs. aţi fi văzut cele două dosare de urmărire informativă de care am „beneficiat” din partea contrainformaţiilor securităţii (de care ştiu eu) m-aţi fi pus lângă eroii dvs. din carte, deşi nu am fost anticomunist. Sunt, pentru ca fiecare să creadă în ce vrea şi cum vrea, dar în mod demn, cinstit şi nu din interese obscure. Întorcându-mă la idee, nu aş accepta compania, în carte desigur, a eroilor anticomunişti pe care vi i-am numit personal, ca organizatori şi executori, pe plan local, a arestărilor şi internărilor evreilor bistriţeni în lagărul din Dealul Târgului, urmate de deportarea pentru a fi exterminaţi din ordinul autorităţilor hortiste.

Modul puţin civilizat, cum mi-aţi vorbit şi gestul de întoarcere a spatelui m-a făcut să-mi amintesc de lucrarea lui Lenin „Stângismul, boala copilăriei comunismului” şi să reflectez că nu ar fi lipsită de interes o lucrare intitulată cam aşa: „Extremismul, sau mai puţin dur, exclusivismul, boala senectuţii dreptei, a capitalismului în România”. Cred că aţi putea încerca cu succes garantat.

În final, să dau numai un aperitiv din ceea ce aţi fi putut căpăta, un mizilic, cu regretul de a supăra pe cineva. Verii Nedelea Victor şi Vasile, precum şi Grebu Titus, au fost informatori ai Securităţii şi au colaborat nu prin constrângere, ci de bună voie. Spre documentare cereţi la C.S.S.A.S. dosarele personale. Cred că veţi aprecia sinceritatea mea. Mai cu seamă dacă v-aş spune că acel contrainformator care m-a lucrat pe mine pentru, să zic, „nonconformism politic” sau şi alte rele, după 1989 a ajuns din căpitan sau maior, general cu două stele. Probabil, pentru felul cu care i-a lucrat pe cei ce nu erau „pe linia partidului”.

Dacă în încheiere îl parafrazez pe cetăţeanul turmentat al lui Caragiale: „Eu cu cine votez?” Dvs. ce credeţi?

Vă doresc succese mari în redarea istoriei pentru viitorime, dar aşa cum a fost, nu altfel.

Cu deosebit respect,

I.Ene