Scrisoare din Rusu de Sus pentru primarul comunei Nuşeni, Ioan Mureşan

Mulţumiri şi recunoştinţă

Sunt o cititoare a ziarului „Răsunetul”, o cetăţeancă a acestui judeţ şi doresc să-mi exprim mulţumirea şi recunoştinţa faţă de ceea ce am văzut în satul natal. Sunt plecată din satul copilăriei de mulţi ani, dar îl vizitez periodic. O fac cu mult drag şi sunt foarte legată sufleteşte, aşa cum cred că suntem cu toţii legaţi de locul copilăriei. Anul acesta, la vizita mea, am avut o surpriză uluitoare şi cu totul neaşteptată. În locul unde ne adunam în zile de sărbătoare, noi, copiii satului, mai jos de Biserică, a „răsărit” o Cruce monument de marmură neagră şi o lespede cu eroii satului căzuţi în cele două războaie mondiale. Atât de mare a fost surpriza încât am căzut cu faţa la pământ şi am plâns văzând nişte nume pentru care în casa copilăriei mele s-a jelit mult. În primul Război Mondial căzuse, la doar 20 de ani, fratele bunicii mele, Constantin. Mult l-a plâns tâna, îl iubea mult, fiind singurul băiat între patru fete. În al doilea război, căzuse la fel, foarte tânăr, primul bărbat al mamei mele, Mihail, cu care convieţuise doar doi ani. Îmi dau seama cât de greu i-a fost. Dar cum oamenii satului au fost şi sunt foarte harnici şi mari gospodari, antrenându-ne şi pe noi de mici, nu s-au preocupat să ridice şi monumente. Nu avea cine, cu toţii eram o masă de oameni care munceam cu râvnă, iar în duminici şi sărbători mergeam cu toţii la biserică. Ei doar se rugau pentru ei şi atât. Când am crescut noi, copiii satului, ne-am luat zborul, iar eroii noştri au rămas doar în suflete. Dar, iată că, la 100 de ani s-a găsit un mare Om de bine pentru care eu, o biată muritoare, aduc mii şi mii de mulţumiri în numele concetăţenilor mei şi mai ales a acelor suflete căzute departe, pe pământ străin. Mult mă minunez domnule primar al comunei Nuşeni, Ioan Mureşan, că el este autorul, ce resorturi interioare v-au imboldit la un asemenea gest pentru că nici nu sunteţi din zonă. Acum, pot să-şi doarmă şi ei somnul liniştit că de acum au cruce şi-un nume în pământul strămoşilor lor. Ne cerem cu toţii iertare că am fost neputincioşi, dar nu răuvoitori. Şi ar fi nedrept să nu amintesc că acest om a făcut multe lucruri bune pentru toate satele comunei. Ce impresionată am fost când, la una din vizitele mele, am găsit tot satul, cu toate ulicioarele lui, asfaltate. Şi multe alte lucruri bune, pe care cei din zonă le cunosc mai bine.
Încă o dată mulţumiri din suflet, domnule primar Ioan Mureşan, şi echipei dumneavoastră multă sănătate şi Dumnezeu să vă ajute să facţei lucruri bune şi în continuare.
Elena Rus – Săsărman, Rusu de Sus
P.S. Mulţumiri redacţiei, sănătate tuturor şi să ne aduceţi numai veşti bune

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5