SCRISOAREA PASTORALĂ a PS Florentin CRIHĂLMEANU,

Episcopul Eparhiei greco-catolice de Cluj-Gherla,

la mărita Sărbătoare a Învierii din morţi a Domnului

şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos 2010

Iubiţi credincioşi,

Continuând ultimul mesaj pastoral cu ocazia sărbătorii Naşterii Domnului, vă propun să aprofundăm împreună prorociile Sfintelor Scripturi despre Patima, Moartea şi Învierea Domnului, pentru a pătrunde mai adânc în tainele providenţialului plan de mântuire a neamului omenesc, în care suntem fiecare dintre noi cuprinşi. Astfel vom înţelege că atât patimile şi moartea răscumpărătoare prin răstignire, cât şi glorioasa înviere a Domnului au fost prevestite cu multe secole înainte prin proroci şi nu au fost doar un joc al întâmplărilor, un concurs defavorabil de împrejurări, ci a fost voinţa lui Dumnezeu ca Dreptul, Sluga Sa (cf. Is 53,11) să fie «pedepsit pentru mântuirea noastră» (cf. Is 53,5).

De asemenea, vom înţelege că Slujitorul lui Dumnezeu, marele Preot, Domnul nostru Isus Hristos, vine pentru a se aduce Jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre, fiind deplin conştient de misiunea Sa răscumpărătoare şi dorind să împlinească întru totul Sfintele Scripturi.

În timpul vieţii Sale publice, fiind împreună cu ucenicii Săi, Isus vesteşte adeseori momente din cadrul patimilor, morţii şi învierii Sale (Mc 10,33-34; Mt 20,18-19; Lc 18,31-33). Meditând asupra acestor prevestiri ale Mântuitorului, înţelegem că El a mers în mod conştient şi liber pe acest drum al patimilor. Nu a fost nici trădarea lui Iuda, nici judecata cu martori mincinoşi în faţa sinedriului, nici nehotărârea şi frica lui Pilat, nici strigătele poporului care cerea răstignirea şi eliberarea lui Baraba, care au decis soarta lui Isus. Dincolo de toţi cei care au avut impresia că şi-au impus propria voinţă cu forţa sau cu viclenia, şi mult mai presus de aceştia, a fost Voinţa lui Dumnezeu şi Planul Său mântuitor pentru răscumpărarea păcatelor noastre, aşa cum au prezis în scrierile lor, cu multe secole mai înainte, prorocii (cf. Ps 21; 68; Is 53; 59; 62; Zah 11; 12, etc.). După cum pedagogia divină a descoperit treptat omenirii misterul întrupării, în mod asemănător dezvăluie treptat şi misterul răscumpărării. Mai întâi prin scrierile Vechiului Testament, prin revelaţii făcute patriarhilor, regilor sau prorocilor şi chiar prin prevestirile făcute de către Isus şi de cei din timpul Noului Legământ.

«El fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat » (Is 53,5).

Cea dintâi prevestire a răscumpărării mântuitoare răsună încă în raiul pământesc prin vocea Tatălui ceresc:«Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul iar tu îi vei înţepa călcâiul» (cf. Gen 3,15). Binecuvântările făgăduite patriarhilor Avraam, Isaac şi Iacob pot fi considerate prorocii despre poporul răscumpărat prin Hristos (Unsul lui Dumnezeu, Mesia). Jertfa lui Isaac, unicul fiu iubit al patriarhului Avraam, pe care acesta este gata să o aducă la porunca divină, prefigurează jertfa Unicului Fiu iubit al lui Dumnezeu. Isaac a fost salvat prin intervenţia îngerească, dar Fiul Său unic Isus Hristos va bea paharul suferinţei până la capăt, trecând pragul sacrificiului suprem al morţii (cf. Gen 22,1-13).

Patriarhul Iacob, pe patul morţii, vorbeşte fiilor săi despre Împăciuitorul care va veni şi căruia i se vor supune toate popoarele. El «va lega de viţă asinul Său, de coardă mânzul asinei Sale. Va spăla în vin haina Sa şi în sânge de strugure veşmântul Său» (cf. Gen 49,10-11).

«Iată ne suim la Ierusalim şi se vor împlini toate cele scrise prin proroci despre Fiul Omului » (Lc 18,31).

Prorociile patimilor şi morţii răscumpărătoare a Domnului nu se limitează doar la timpul Vechiului Legământ, ci continuă prin aleşii poporului lui Dumnezeu, care au crezut în cuvintele Scripturilor şi aşteptau cu încredere şi cu teamă sfânta eliberare din sclavia păcatului. Evangheliile ne vorbesc despre prevestirile preotului Zaharia, ale dreptului Simeon, ale prorociţei Ana şi ale măritului proroc Ioan Botezătorul. Însă revelaţia deplină şi clară este cea făcută de însuşi Mântuitorul şi Răscumpărătorul nostru Isus Hristos.

Prin semne simbolice Isus prevesteşte Patima şi Moartea Sa, iudeilor. Celor care cu viclenie cer să vadă un semn, le oferă mai întâi semnul lui Iona: «precum a fost Iona în pântecele chitului trei zile şi trei nopţi, aşa va fi şi Fiul Omului în inima pământului trei zile şi trei nopţi» (cf. Mt 12,40; Lc 11,30; Iona 2,1), apoi le vorbeşte despre dărâmarea şi reconstruirea templului (cf. Io 2,18-21) şi despre momentul când vor înălţa pe Fiul Omului (cf. Io 8,28). Lor le adresează pilda lucrătorilor viei, care ucid pe unicul fiu al stăpânului viei, ca o paradigmă a vieţii şi misiunii Sale (cf. Mt 21,33-41; Mc 12,7-8; Lc 20,9-16), iar lui Nicodim, un fruntaş al iudeilor, îi aminteşte semnul şarpelui înălţat de Moise în deşert pe stâlp, ca o prefigurare a înălţării Sale pe lemnul Crucii (cf. Io 3,14). Gestul simbolic al ungerii cu mir din casa lui Simon, în Betania, Isus îl interpretează ca o prefigurare a ungerii dinaintea înmormântării Sale (cf. Mt 26,12; Mc 14,8; Io 12,7).

«Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile. Şi le-a spus că aşa este scris şi aşa trebuia să pătimească Hristos şi să învie din morţi a treia zi» (Lc 24,45-46).

În scrierile Vechiului Testament, atât în Psalmi cât şi în scrierile profetice, observăm această contradicţie aparentă între umilirea, suferinţa, slăbiciunile, chinurile şi moartea Slujitorului celui drept, pe de o parte şi măreţia, gloria, puterea, tăria şi strălucirea aceluiaşi Slujitor al Domnului, pe de altă parte. De fapt, nu se poate vorbi de pătimire şi moarte, fără a privi mai departe spre scopul răscumpărător şi spre bucuria învierii. Pedagogia divină, cu înţeleaptă şi paternă grijă, pregătea sufletele pentru revelarea marelui mister al răscumpărării noastre din păcat.

Să recitim câteva dintre prorociile ce prevestesc zorile învierii. Psalmistul David redă bucuria celui ce a nădăjduit spre Domnul, L-a ales ca parte a moştenirii sale, şi L-a văzut mereu înaintea sa. De aceea, trupul său se va sălăşlui întru speranţă iar sufletul său nu va fi lăsat în iad, căci cel cuvios nu va vedea stricăciunea (cf. Ps 15,1.5.8.9-10). Astfel, el poate cânta cu bucurie: «Cunoscute mi-ai făcut căile vieţii; umplea-mă-vei de veselie cu faţa Ta şi la dreapta Ta de frumuseţi veşnice mă vei sătura» (cf. Ps 15,11).

Prorocul Isaia priveşte în viziune lumina strălucitoare, care răsare poporului ce stătea în întuneric şi în umbra morţii (cf. Is 9,1; Mt 4,16) şi exclamă cu bucurie: «Trezeşte-te, trezeşte-te, îmbracă-te cu puterea ta Sioane, înveşmântează-te în haine de sărbătoare Ierusalime, cetate sfântă!» (cf. Is 52,12). Atunci Cetatea Sfântă va fi îmbrăcată în strălucire: «Luminează-te, luminează-te, Ierusalime, că vine lumina ta şi mărirea Domnului peste tine a răsărit!» (cf. Is 60,1). Domnul merge înaintea poporului Său, iar Sluga Sa se va înălţa pe culmile slavei (cf. Is 52,12-13). El vesteşte până la marginile pământului: «Mântuitorul tău vine! El vine cu plata, şi răsplătirile merg înaintea Lui!» (cf. Is 62,11), iar cei din poporul sfânt se vor numi de acum «răscumpăraţi ai Domnului» (cf. Is 62,12).

Sunt imagini de bucurie, în care se alătură strălucirea Ierusalimului, lumina Domnului, venirea Mântuitorului şi bucuria poporului răscumpărat. Pare că este o altă lume care se deschide, o lume a fericirii viitoare.

În prevestirile făcute ucenicilor Săi, Isus, după ce enumeră momentele patimilor, adaugă de fiecare dată«dar a treia zi va învia» (cf. Mc 9,31).

După scena “Schimbării la faţă”, Isus atrage atenţia ucenicilor Săi să nu spună nimănui ceea ce au văzut «până când Fiul Omului va învia din morţi» (cf. Mt 17,9). Mai târziu explică ucenicilor scopul prevestirilor patimilor Sale, pentru ca atunci când cuvintele Sale aveau să devină realitate, ei să creadă: «v-am spus acestea înainte de a se întâmpla, ca să credeţi când se vor întâmpla» (cf. Io 14,29).

La Cina cea de taină după ce mai întâi prevesteşte apostolilor că-L vor abandona, precizează: «după învierea Mea voi merge mai înainte de voi în Galileea» (cf. Mt 26,32). Deci, aşa cum a mers deplin conştient spre Patima Sa, la fel a cunoscut mai înainte şi a prevestit şi Învierea Sa. Aceasta o confirmă şi îngerii aflaţi la mormântul gol, care vestesc femeilor mironosiţe Învierea Domnului şi apoi le reamintesc profeţia pe care Isus o făcuse: «Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoşi, să fie răstignit iar a treia zi să învie» (cf. Lc 24,7).

După Învierea Sa, Isus însoţeşte drumul celor doi ucenici spre Emaus, ascultându-i şi dojenindu-i pentru necredinţa lor: «O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima să credeţi toate câte au spus prorocii!» (cf. Lc 24,25). În continuare El le arată că trebuia să se întâmple acestea pentru că aşa fusese scris, începând apoi să le explice «de la Moise şi de la toţi prorocii, din toate Scripturile cele despre El» (cf. Lc 24,27).

Arătându-se înviat apostolilor, le aminteşte cuvintele spuse fiind încă împreună cu ei «trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în proroci şi în psalmi» (cf. Lc 24,44). Cu alte cuvinte, le arată că exista un plan al Providenţei divine revelat în parte prorocilor, pe care El îl prevestise în timpul vieţii Sale publice. Apostolii însă nu au înţeles cuvintele Sale, şi chiar s-au temut atunci să-l întrebe mai mult (Lc 9,45). Înainte de Înălţarea Sa la ceruri, Mântuitorul înviat le conferă un har special pentru a înţelege Cuvântul divin, «le deschide mintea pentru a pricepe Scripturile» (cf. Lc 24,45) şi repetă apoi pecetluind afirmaţia făcută «aşa este scris şi aşa trebuia să pătimească Hristos şi să învie din morţi a treia zi» (cf. Lc 24,46).

După înălţarea la ceruri, rememorând cuvintele lui Isus şi recitind cuvintele Scripturilor la lumina Învierii Sale, ucenicii au înţeles că El cunoştea atât planul divin, cât şi rolul Patimii Sale răscumpărătoare şi al Învierii Sale triumfătoare.

Ca urmare, apostolii îşi vor începe misiunea lor de vestitori ai Cuvântului arătând că Misterul morţii şi Învierii Mântuitorului Isus Hristos este, de fapt, o împlinire a prorociilor Vechiului Testament.

Astfel, Petru, corifeul apostolilor, plin de harul Spiritului Sfânt, va explica poporului că Patima, Moartea şi Învierea lui Isus fac parte din Planul divin prevestit de proroci: «pe Începătorul vieţii L-aţi omorât, pe care însă Dumnezeu L-a înviat din morţi. (…)Dumnezeu a împlinit astfel cele ce vestise dinainte prin gura tuturor prorocilor…» (cf. Fapte 3, 15-18). Iar Pavel, apostolul neamurilor va predica în sinagoga din Antiohia despre momentele patimii şi morţii lui Isus ca «împlinire a toate cele scrise despre El» (cf. Fapte 13,29), amintind apoi despre făgăduinţa făcută părinţilor şi împlinită prin Învierea lui Isus (cf. Fapte 13,33; Ps 2,7).

Această bună-vestire a prorocilor, împlinită de Marele Preot răscumpărător, Isus Hristos, este continuată şi astăzi de către cei care au primit, prin harul Sfintei Preoţii misiunea de vestitori ai Cuvântului, administratori ai Sfintelor Taine şi conducători ai Poporului lui Dumnezeu spre mântuire. În acest an dedicat de către Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea Sfintei Preoţii, gândul şi rugăciunea noastră sunt îndreptate mai cu seamă spre misterul Preoţiei Domnului nostru Isus Hristos. El este cu adevărat Marele Preot, «Arhiereu după rânduiala lui Melchisedec» (cf. Evr 5,10), care a împăcat omul cu Dumnezeu prin jertfa trupului Său, nu prin sacrificii de animale sau de alimente (cf. Evr 9,12-15). Preoţia lui Isus rămâne un mare mister al iubirii şi jertfei depline exprimată în patima şi crucea Sa, care luminează şi calea celor chemaţi la ministerul preoţesc, dar şi vocaţia preoţiei comune a fiecărui creştin botezat.

Iubiţi credincioşi,

Întăriţi în credinţa în Sfintele Scripturi ca şi Cuvânt al lui Dumnezeu adresat nouă, oamenilor, vom putea continua cu mai multă încredere pelerinajul nostru pământesc, încercând să privim spre bucuria şi fericirea Învierii la care cu toţii suntem chemaţi, căci: «Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce m-a trimis are viaţa veşnică» (cf. Io 5,24). În această viaţă, însă, va trebui mai întâi să gustăm şi noi din paharul suferinţei şi al ispitirilor aici pe pământ, căci Isus Hristos, Marele Preot răscumpărător, ni se adresează şi astăzi: “Paharul pe care Eu îl beau îl veţi bea, şi cu botezul cu care Eu mă botez vă veţi boteza.” (Mc 10,39).

Ce înseamnă, deci, pentru noi Învierea lui Hristos, Marele Preot răscumpărător, astăzi? Înseamnă învierea credinţei noastre! Înseamnă a ne reaminti şi noi cuvintele Scripturilor şi a le reciti, trăindu-le nu doar ca literă moartă ci ca Spirit ce dă viaţă. Dumnezeu este prezent în cuvântul Său citit, proclamat, primit cu credinţă şi trăit, căci credinţa noastră este şi garanţia vieţii veşnice, după cuvântul Mântuitorului: «Eu sunt Învierea şi Viaţa; cel care crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac» (cf. Io 11,25-26).

Acesta este şi sensul profund al celebrului motto: «Credinţa noastră este viaţa noastră!», rostit de către Eminentul Cardinal de binecuvântată memorie, Iuliu Hossu, întâiul purpurat al neamului românesc, mărturisitor al credinţei în închisorile comuniste, de la a cărui naştere aniversăm 125 de ani.

Amintindu-ne de înaintaşii noştri şi primind cu luare aminte exemplul credinţei lor (cf Ev 13,7), să celebrăm cu bucurie sfântă, Luminata Sărbătoare a Învierii Domnului, să-I cerem harul ca, citind şi meditând sfintele Scripturi, participând la sfintele Sacramente şi cunoscând Magisteriul Bisericii, să-L putem cunoaşte mai profund pe El şi puterea Învierii Sale. Astfel, ca făcându-ne asemenea cu El întru moartea Lui, să ajungem şi noi să ne bucurăm, la Învierea cea din morţi, de Viaţa bucuriei veşnice de-a dreapta Tronului glorios al Tatălui, dimpreună cu Fiul, Isus Hristos, Mântuitorul şi Răscumpărătorul nostru, în puterea, harul şi iubirea Spiritului Sfânt, Bunul şi de Viaţă dătătorul. Amin.

Sărbători luminate de bucuria Celui ce porţile morţii a sfărâmat, şi la Viaţă ne-a chemat, după cum de veacuri prorocii au pre-anunţat, tuturor iubiţilor credincioşi:

HRISTOS A ÎNVIAT!